DCLXVI Love Songs

de Ștefan Bolea

O să merg la mănăstire cum mi-ai spus

tu ești dincolo de sihăstrie

Ieși din cercul tău și o sa te auscult

Ieși din lumea ideilor slute

Taci –

Știu de le tine

Să faci baie într-un izvor murdar poate fi ispititor pentru vier

Dacă mă inviți lasă-mă să intru

 

*

 

treci de la timp la Timp

Dar tu ești programat

ca bietul Miron

Costin

fii atent, Timp insațiabil

 

*

 

Cât timp există moarte

Nu poți zdrobi frica

Și cum nu?

Hai

Am găsit soluția la problemă

și invers

Trebuie sa calci moartea

Așa cum strivești capul unui șarpe

Așa cum un câine turbat

Trebuie călcat

cine îți mai face cafeaua?

De pe buzele cui mai sorbi mierea

Pan face vizite in grădina Ghetsimani

Neanunțat

 

*

 

nobilă apărare, asediul s-a terminat

vrei pace?

îți voi da

foc stins cu harfa pârjolirii

și piatră

să vină eterul cu noaptea lui largă

să intre lumea

și să piardă

 

*

 

vrei să ne întâlnim la stalingrad?

vei învăța să ocolești,

să îți deviezi laguna

– să pui baraj peste baraj –

m-am strecurat prin sârmă

și bârne mi-am scos din ochi

un singur lucru îți cer

vampirul intră neinvitat

 

 

*

 

Dacă aș avea bani ți-aș lua o țară

Un deșert irigat pe dedesubt de mări moarte

Și vii

Poți locui sus sau jos

Două toamne

Acolo

Două aici

 

*

 

atât de verde

numai Afrodita deșteaptă

 

*

 

dacă știai cât sufăr nu-ți mai trebuia Hristos

 

*

 

Don Juan vrea multiplicitatea în murdărie

Tristan – hic et nuns Unitatea

Îți las ție, otrava, Izolda, eu nu de ea am nevoie

 

DCLXVI Love Songs

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top