(egoZaur)
de Sorin-Mihai Grad
E aceeași poveste, la fiecare număr al EgoPHobia textul meu din cadrul rubricii „egoZaur” rămâne ultimul ajuns pe site. Deseori, nu e nici măcar terminat când sumarul e făcut public și numărul devine, astfel, oficial lansat. Știu, în loc să mă plâng și să-mi fac publică încapacitatea de a-mi organiza timpul, mai bine m-aș apuca din timp de articolul pentru numărul următor. Doar că povestea se repetă, număr de număr.
Niște drumuri lungi, în timpul cărora nu puteam scrie ori dormi, mi-au oferit ocazia unor scotoceli plictisitoare prin propriul cap, a căror concluzie e că am tendința să prioritizez munca pe care o fac pentru alții în dauna celei pentru mine. O fi existând probabil chiar și un nume pentru asemenea apucături, dar nu cred că-s prea interesat să-l cunosc. Mai degrabă m-aș concentra pe a le controla.
Desigur că drumul de la decizie la fapte trece tot prin mine, așa că, doar în ultimele trei zile, m-am surprins de măcar zece ori alegând să fac ceva pentru altcineva în loc să finalizez acest text. Singura consolare pe care mi-am găsit-o e că poate că acesta e modul meu de a contribui la bunăstarea altora. În loc să donez mai mult, să sap fântâni în Africa, să antrenez o echipă de copii sau să ajut la adăpostul local pentru animale, eu îmi ofer timpul și capul pentru rezolvarea unor probleme ale altora.
Iar acum, că tot am descoperit atât cauza cât și scuza perfectă pentru felul în care-mi prioritizez activitățile [nu doar] profesionale, voi trece să citesc un articol al unor colegi pe care o revistă științifică mi l-a trimis spre evaluare. Manuscrisele mele care așteaptă să le dedic cele câteva ore necesare pentru a fi finalizate mai pot sta câteva zile în aceeași stare. Până la urmă am reușit să termin acest text, câte să fac și pentru mine într-o zi? Că doar nu am făcut toate aceste eforturi pentru a deveni egoist.