Impact

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Câteodată reușesc să trăiesc cumva în afara realității pentru ore sau zile, iar impactul revenirii este de fiecare dată mult mai puternic decât îmi aminteam. Din păcate, zăcămintele de petrol cărora nu le-ar sta deloc rău în grădina familiei nu vor să se arate, oricât le-aș invoca, iar la loto mereu uit să joc, așa că distracția continuă.

Dacă aș reuși cumva să rămân acolo, pe tărâmurile spre care mă încăpățânez să tind, azi sunt convins că o parte însemnată a timpului mi-aș petrece-o scriind. Ce-aș face cu adevărat rămâne să vedem când ajung acolo, deocamdată planul e să dezvolt ideile pe care le tot adun și pentru care serile și sfârșiturile de săptămână sunt prea scurte și pline de alte evenimente și ocupații. Poate că totuși nu mi-ar lua chiar trei ani să-mi scriu următorul roman, cum s-a întâmplat cu ultimul, sau șapte pentru viitorul volum de poerezii.

Cum însă realitatea se ține cu toate puterile de mine, rândurile în cărțile mele se adună foarte încet, prea încet pentru gustul meu. Pe de altă parte, zbaterea asta zilnică și izbirile de zidurile realității de zi de zi îmi aduc mult mai multe idei și teme decât momentele când impactul de care vă povestesc va veni cândva. Însă când să le explorez și exploatez? Cercul vicios care-mi stăpânește realitatea nu-mi răspunde la astfel de întrebări, chiar dacă mi-aș găsi cumva niște timp ca să i le adresez.

Impact

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top