de Sorin-Mihai Grad
Optzeci de numere în douăzeci de ani nu sună chiar rău pentru cea mai veche revistă culturală online de limbă română cu apariție neîntreruptă. Nu am ținut evidența miilor de ore de muncă (niciodată plătită, uneori inutilă) care au făcut posibil acest lucru, și probabil că e mai bine așa. Sper doar că experiența adunată în acest timp va contribui cumva la creșterea eficienței, fără a afecta calitatea cu care EgoPHobia v-a obișnuit.
Ce s-a schimbat în acest timp? Nu muzica pe care o ascult în timp ce pregătesc apariția noului număr al revistei. Nici finalizarea acestuia în ultima clipă (sunt conștient că pare un hobby, dar vă asigur că nu e). S-au schimbat generațiile de autori care ne trimit texte, unii dintre cei care au debutat pe aici devenind între timp consacrați, însă entuziasmul lor a rămas cumva același. S-a schimbat înfățișarea revistei, pe alocuri și structura ei, doar puțin, cât să nu ne simțim încremeniți în proiect, s-a modificat, mult și des, și componența redacției.
Mai puțin îmbucurător e că ultimele numere au fost realizate cu cea mai restrânsă echipă din istoria EgoPHobia, deși cantitatea de texte sosite la redacție crește, lent, dar constant. De exemplu, pentru acest număr am primit mai mult de optzeci de materiale, dintre care am selectat pentru publicare mai puțin de jumătate. Uneori acceptăm mai mult de jumătate din ce ajunge la noi, alteori doar un sfert, nu e o regulă fixă, contează calitatea. Ceva ce s-a păstrat constant de-a lungul acestor două decenii e că acceptăm sau respingem texte, nu autori. S-a întâmplat, și nu foarte rar, ca materiale semnate de membri ai redacției (inclusiv subsemnatul) să nu fie publicate în EgoPHobia. Oricât de bizar sună, e ceva cu care ne mândrim. La fel și cu faptul că informăm toți autorii dacă le publicăm sau nu creațiile.
Pe lângă realizări (arhiva EgoPHobia vă stă la dispoziție pentru alte amănunte), am strâns și câteva neîmpliniri în aceste două decenii. Chiar dacă e normal să avem parte și de așa ceva, aș fi preferat să nu fie cazul, doar că viața e cum e. Nu mă apuc să vă plictisesc cu ele, voi pomeni doar că acum două decenii ne gândeam să oferim feedback individual autorilor cărora le refuzăm textele, în special debutanților, dar niciodată nu am găsit resursele (în spcial timpul) pentru așa ceva. Nu mă consolează nici măcar realitatea că un asemenea serviciu nu e oferit nici măcar de revistele ale căror redactori sunt plătiți pentru a le produce, însă nu reușesc să întrezăresc nici o soluție pentru această problemă.
Pe lângă inerentele plusuri și minusuri, am avut parte în acești douăzeci de ani și de destule momente inedite. Am primit mesaje adresate altora (și uneori chiar am publicat textele atașate unor asemenea mesaje), e-mail’uri în chineză, texte pregătite cu fonturi sau formate ciudate, materiale din care n-am înțeles nimic, și chiar viruși înveștmântați drept poeme. Și nu chiar atât de multe înjurături pe câte ne-am așteptat.