de Ștefan Bolea
„Christos i-a făcut pe oameni avizi, căci de-atunci așteaptă de la Mântuitorul lor daruri fără a da nimic în schimb.” [Jung, Cartea roșie [1914-1930], ediția fără ilustrații, p. 405]
„Acela care s-a crezut Mântuitorul lumii a fost mai mult decât iluzionat când a conceput o răscumpărare a păcatelor sau o preluare a suferințelor oamenilor. Cu cât suntem mai fericiți dacă s-a jertfit pentru noi?” [Cioran, Revelațiile durerii [1933], OII, p. 365]
„[Xtianity] exhorts its believers to live vicariously, to reach for nothing, inasmuch as Christ has done all the work of redemption for them. In this way it thoroughly discourages individualism, especially in its most creative aspects.” [E. E. Rehmus, The Magician’s Dictionary, [1990], ‘Anti-Christian Strategies’]
M-am lovit în decurs de 48 de ore de aceste trei fragmente care conțin o unică idee în volume aparținând unor discipline diferite: psihologie, filosofie, ocultism. Ce vrea să mă avertizeze moira? Să (nu) mă recreștinez? Oricum, din creștinism rețin partea sa esoterică și, desigur, cel mai spectaculos aspect, erezia. În rest, îmi provoacă indiferență, ca să fiu blând.
Mesajul e clar: la fel cum nimeni nu este capabil să sufere pentru tine, nimeni nu te poate mântui. Strădania mântuirii trebuie s-o faci tu, nu o va face Hristos în locul tău.
Și trecătoarea eului trebuie s-o traversezi mai târziu, dar cei mai mulți oameni nu sunt nici măcar euri, ci lucruri: masca lor nu ascunde un chip, ci o altă mască, astfel încât nu mai sunt capabili să distingă între minciunile pentru ceilalți și minciunile pentru sine.
Pentru a esențializa: nimănui nu-i pasă de tine și nimeni nu te poate salva. Lucrarea suferinței e întâia unealtă de auto-transcendere.
„Durerea reprezintă o cale de purificare, de ardere interioară ce ridică pe om pe un plan cu totul particular față de viață” [Cioran, Revelațiile durerii, p. 364].
„Eu îți aduc frumusețea suferinței. De asta are trebuință cel care este gazda viermelui” [Jung, Cartea roșie, final, p. 542].
„Voi vreți … să-nlăturați suferința; iar noi? – se pare că noi chiar preferăm să avem parte de una și mai mare și mai grea decât a fost vreodată!” [Nietzsche, Dincolo de bine și de rău, §225].