# error1791 (send mail?)

de Andrei Ruse

în ultimul timp
mă îmbolnăvesc de toate bolile
de toate fobiile posibile
mi-e de-ajuns să aud doar în treacăt
sau să citesc un singur rând despre simptomele lor

câteva zile o săptămână poate şi mai mult
sufăr ca un câine de nelinişti şi dureri care
nu-mi aparţin

mă trezesc ceea ce ei numesc un om sănătos
şi mă culc schizofrenic

aud voci dacă vreau, care de care mai ciudate
demonice şi angelice în acelaşi timp
simt că sunt totul că nu există niciun atom
de ură sau de iubire de lemn sau de ciment armat
nu există niciun act sexual şi nicio crimă
în care să nu fiu şi eu

sunt toate deodată şi nimicul pur
sunt normal şi sunt nebun de-a dreptul
trăiesc în ore când calc cu picioarele pe asfalt
şi în secole când tropăi cu mintea

sunt cancerul sunt o psihoză sunt anxietatea
frumuseţea dementă a acestei lumi şi greaţa ei
invidia frustrarea frica
un erou ce nu şi-a găsit încă bătălia
care să-l facă nemuritor
un puţoi cu pretenţii

sunt bolnav de ceva ce niciun doctor
nu a putut să-mi spună până acum
sunt fericit fără motiv şi trist până mă chircesc în genunchi
de spaima că exista locuri fără muzică

nu ştiu ce să fac, le iau pe rând
cu grijă
să vedem care mi se potriveste

un simplu pacient care-şi caută boala
şi numele ei
ce aveţi pentru mine, oameni sănătoşi?


[la vama veche © ra]

# error1791 (send mail?)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to top