de Andrei Ruse
de 9 ani
fumez câte-o ţigară două în acelaşi loc
în fiecare noapte
patru metri pătraţi în mijlocul curţii
din colentina
unde mă-nvârt
pământul e mai lăsat mai tare
niciun fir de iarbă nu creşte aici
nicio vietate minusculă nu se-apropie
în 9 ani nu s-au schimbat multe
port 44 acum şi n-o să-mi mai crească laba piciorului
trag poate mai tare din ţigară
în rest acelaşi gest pe care l-am dus la perfecţiune
singurul semn că în curtea asta
stă cineva
# gest