Edinburgh, cu bune şi cu rele

[partea a treia]
(lumile reale, lumile virtuale)

de Diana Todea

Pentru că spuneam într-un articol anterior că vremea este factorul definitoriu pentru aspectul Edinburgh-ului, vă invit la un periplu printre pozele făcute de mine cu un timp în urmă. Vreau să vă demonstrez că pe lângă zilele de ploaie, mai sunt şi zile cu soare, aşa cum arătau pozele din articolul meu precedent. Cu bune şi cu rele, Edinburgh nu este un oraş mai ”ponosit” sau mai ”ploios” decât altele. Este pur şi simplu unic, frumos prin arhitectura sa medievală păstrată minunat, alternanţa de clădiri moderne de sticlă cu clădiri robuste, roşiatice, ce amintesc de o altă faţă a omenirii. În acest spaţiu, elementele spirituale se contopesc cu cele consumeriste, perioadele demult apuse, glorioase sau războinice încă îşi mai arată semeţia cu formele dure ale castelelor, vechilor case aristocratice, sau prin nuanţa predominantă de gri şi verde a rocilor şi a naturii.
Vă las pe voi să hotărâţi cât de nobil, minunat sau şic este Edinburgh, capitala Scoţiei, un oraş care pe mine mă farmecă constant, chemându-mă cu o voce interioară să-l descopăr cu fiecare moment.