de Ion Buzu
Aşteptînd să se audă paşii şi să se deschidă uşa, să intre ea,
aşteptînd un cutremur care să facă praf zidurile din jur,
aşteptînd ca autobuzul în care mergi să devieze odată din drum,
aşteptînd de fiecare dată ca şoferul să nu se mai prefacă că nu este şi într-însul,
să nu o mai ascundă,
că timp de atîţia ani, stînd ţintuit fără scăpare în scaunul său,
în viaţa sa,
ea pîndea momentul în care reuşea
să pună stăpînire totală şi
şoferului să-i crească presiunea sîngelui, să înceapă a respira rapid,
să apuce strîns de tot volanul, pupilele să i se dilate
şi în sfîrşit să o ia complet razna,
aşa cum trebuia să se întîmple, cum era drept
şi să devieze cu autobuzul într-o clădire din apropiere.
aşteptînd să se întîmple asta fiindcă doar asta e drept să ţi se mai întîmple,
doar asta mai are sens pentru tine.