bioxid

de Victor Ţvetov

K>
îneacă-mi dorinţele într-o cană
cu compot cald
îneacă-mi mâinele în chiloţii tăi roz
eu vreau să fiu putere ca elicea de la avion
te văd cu ochii deschişi în faţa mea
în aceeaşi bluză
îngroapă-mă în această canalizaţie
frumoasă Doamne
degetele de pe burta ta prinse în curele
dulceaţa plăcintelor cu cireşe
strânge bine capacul să nu iasă bioxidul de carbon
bagă-ţi limba în gura mea
şi uită că sunt pervers

K< pieptenele intră în cap durere ce provoacă plăcere într-un fel eu te iubesc pe nimeni în acest fel apăs butonul să curgă nervii din furtun scumpă femeie nu pune gura dragă fată iartă-mi răutatea şi câinele a ieşit mândru cu stăpânul său şi câinele iubea pe cineva era secret era bărbat seara când stăpânul a ieşit la bere câinele plângea cuminte la podele K>

dinţii intră în conţinutul moale a unii bomboane “zare”
dinţii dor tare în această iarnă proaspătă
în depărtare se întamplă minuni
în depărtare ea se pupă cu altu’ pe o bancă înzăpezită

şi câinele înghite dar nu poate uita
şi câinele sughiţă dar nu poate uita
chiar dacă dinţii lui ar sfărâma capurile a 3 câini deodată
şi puterea lui predomină la 1 km pătrat
nimic nu-l ajută să-şi verse lacrimi călduţe pe parchet

K< aici predomină o linişte care apasă timpanele dragă iarnă nu fi curvă nu mă lăsa singur în acestă pustietate cu lumini de neon eu vroiam să mă joc cu ea de-a baba oarba sau de-a războiul dar a plecat cu trenul sau poate pe jos cert este că s-a dus şi poate chiar acum îşi face un ceai şi îşi aduce aminte când eu îi mângâiam pulpele hai câine hai scoală hai cu mine că stăpânul nu-i hai să ne îmbătăm ca porcii nu că suntem trişti doar că nouă aşa ne place hai cuciu uite îţi dau o bomboană moale hai scumpul meu hai că nu a mai rămas mult şi trecem peste iarnă K< scumpă fată încălzeşte-mi genunchii înveleşte-mă în plapuma ta cu miros de iasomie eu sunt slab sunt adus de la razboi direct din tank nu mă lăsa de fapt m-ai lăsat e târziu pentru toate doar pentru un dans disko în ritmuri tectonic nu e niciodată târziu poate totuşi mă bagi din nou în plapuma ta rog iartă-mă câine eu sunt mai slab dă-mi voie să-mi bag mâinile în blana ta de sârmă lumini de fosfor în jur dă-mi voie să dorm cu tine aici în câmp deschis în braţele acestei ierni curve când mâncăm cireşe ambii punem sâmburii la mine în palmă ca eu să le scap jos şi în genunchi să le strângem