Cauţi o carte pe măsura ta?

[Patrick Călinescu – O carte mai puţin în capul meu, Herg Benet Publishers, 2010]

de Sorin-Mihai Grad

Îţi doreşti o carte dură, pe care să n-o poţi citi într-o seară sau pe tren şi nici chiar pe tron? Una subţire, aparent inofensivă, care să nu te sperie cu nimic la prima vedere, să te împingă s-o deschizi şi să te intrige când o răsfoieşti. Un volum de proză scurtă în care fiecare text e mai dificil decât celălalt, indiferent de unde ai îndrăzni să încerci să citeşti, şi unde cuvintele nu sunt mereu ce par a fi la prima vedere, nici la a patra, dacă reuşeşti să ajungi până acolo. Un op care să te împingă să te laşi de scris, dacă ai asemenea pasiuni.

O carte alcătuită din texte care ţi-ar atrage atenţia prin revistele literare. O carte cu poveşti în care acţiunea nu contează. O carte pe care nu mulţi ar fi în stare s-o citească. O carte dură, am mai spus, dar aşa e. O carte în care fiecare pagină trebuie biruită, nu doar parcursă. O carte cu care trebuie să te baţi şi nu vei şti niciodată cine a învins. O carte unde femeile se golesc de ne-femei şi se umplu de ele însele. O carte unde Oedip nu joacă cărţi. O carte unde cuvintele se întrec între ele pentru a câştiga atenţia autorului. O carte care te va face să-ţi închipui că traducerea ei în chineză ar trebui să arate ca suprafaţa Lunii.

O carte despre care să nu-ţi dai nicicum seama dacă l-a chinuit pe cel care a scris-o sau acesta s-a distrat la nebunie scoţându-şi-o din cap. O carte cu poveşti de dragoste antilacrimogene, despre ale căror finaluri n-au văzut niciodată vreun confrate hollywoodian. O carte căreia facultăţile de litere ar trebui să-i dedice un semestru şi un examen obligatoriu. O carte care să te facă să te întrebi cât de atent l-ai citit pe Kafka şi dacă ai înţeles ceva din scrierile lui Vian. O carte pe care s-o recomanzi duşmanilor snobi. O carte pe care criticii să nu ştie de unde s-o apuce.

O carte care să te pună la treabă. O carte care nu arde în foc. O carte care să te pedepsească imediat când te bucuri că crezi c-ai înţeles ceva. O carte cum le e frică autorilor profesionişti să scrie, ca să nu fie nevoiţi să-şi caute slujbe şi pseudonime după ce-ar publica-o, în situaţia deloc probabilă c-ar fi în stare s-o aştearnă pe hârtie. O carte a cărei ecranizare i-ar speria pe cei care fac filme de groază.

O carte de proză pură. O carte take it or leave it.

A scris Patrick Călinescu aşa ceva. Ai curaj s-o încerci?