Nu dormi mult şi cât a dormit se gândi întruna cum ar putea să îmbunătăţească dezastrul de la cină. Mai mult ca niciodată era în somnul său de dimineaţă convins că totul fusese catastrofal impermeabil la perfecţiune dacă sentimentele ei, cât şi ale lui, recunoscu el când ieşi în periferiile somnului, au putut să îl perturbe atât de larg în marja şi aşa generoasă a îndoielii. Părea să fie deja prea târziu pentru regrete sau încercări tardive de a îngusta câtva consecinţele dezastrului fiindcă ea probabil nu va mai vrea să îl vadă vreodată şi nici el nu ar fi mai dornic să o vadă, şi nu din cauza ruşinii pentru felul în care se comportase, ci pentru că încă se îndoia dacă ea chiar a şters pasul dintre ei sau doar i s-a năzărit aşa. Se îndoia foarte mult şi peste orizontul şi aşa îndelungat al dubiilor sale personale. De aceea nici nu dormise bine şi când se sculă se simţi ca şi cum în tot timpul somnului încercase să îşi odihnească şi propriile îndoieli, lucru pe care, îşi dădu seama, nu îl va reuşi parcurs şi aşa de îndoieli ca niciodată.
Trebuia să se trezească curând şi să pună un capăt până dimineaţa somnului fiindcă nu va mai avea mult şi va fi externat. Din punctul de vedere al autorităţilor medicale, era complet vindecat şi prezenţa lui nu mai era în consecinţă internabilă. Încă puţin şi va fi liber să se ducă în completa sănătate pe care o dobândise cât petrecuse în spital. Doctorii îşi făcuseră datoria şi îl vindecaseră de orice cer luminat şi palpitând de stele verzi. Tratamentul a avut succes deplin în nivelarea tuturor stelelor verzi într-un cer perfect impermeabil la ele. Deja era un om sănătos şi nimic stelar nu ar trebui să îl mai deranjeze dacă, cu adevărat, lucrurile au revenit la normal. Cum va ieşi din spital va sărbători, cu siguranţă, sănătatea cerului său înfundat de stele verzi. Şi, cu cât va fi mai sănătos în josul cerului său, cu atât mai multe stele verzi nu vor mai fi în susul lui.
(va urma)