De scris

(egoZaur)

de Sorin-Mihai Grad

Mulți dintre cei care scriu au fost întrebați cel puțin o dată de ce o fac. Împrejurările în care au loc astfel de treburi pot fi mai interesante decât răspunsurile, dar nu ele sunt importante acum, chiar dacă poate fi vorba de conversații particulare, interviuri, chestionare sau interogatorii.
 

De ce scriu oamenii? Unii o fac pentru propria plăcere sau pentru a altcuiva, alții pentru bani, faimă și alte treburi similare, sunt și dintre cei care și-au găsit în scris supapa de scăpare din grijile cotidiene sau dintre ori de proprii demoni, există și personaje care susțin că ar muri dacă n-ar scrie. Se scrie și pentru „că nu se poate altfel”, pentru a păstra informații și idei aflate în pericol să fie uitate sau spre a oferi semenilor din comorile propriului suflet și a gândirii aferente lui. Unii afirmă că scriu ușor, cu plăcere, alții se chinuie teribil când o fac. Unora le place să se știe că ei scriu, alții scriu doar în secret și publică eventual doar sub pseudonim. Unii scriu doar la comandă, alții numai când și ce vor ei. Se scrie atât pentru cititorii de acum cât și pentru cei din viitorul de după dispariția fizică a autorului. Se scrie chiar și fără motiv sau plan. Unii scriu pentru procesul scrisului, alții aproape exclusiv pentru produsul final.
 

Când am fost întrebat prima oară de ce scriu n-am știut ce să răspund. Nici până la repetarea întrebării nu m-am dumirit și nici azi nu cred că-s mai breaz. Lumea ar fi la fel de absurdă sau frumoasă și fără contribuțiile mele scrise. Un răspuns comod și foarte incomplet ar fi că scriu pentru cei, încă puțini e drept, care mă citesc cu regularitate. Altul cam cu aceleași calități ar fi că scriu dintr-un fel de zgârcenie, ca să valorific după puterile mele idele care-mi trec prin cap și pe care mi-ar părea foarte rău să le las să se irosească. Tot în aceeași categorie intră și ideea potrivit căreia scriu ca să evit un anumit gol care ar putea apărea în mine dacă aș renunța s-o fac. Aș putea și încerca să inventez un răspuns corect și comercial, dar nu-i văd rostul.
 

În principiu îmi place să scriu, dar dacă mă gândesc bine doar o parte din proces. E o senzație nemaipomenită când am câte o idee despre care simt că ar avea potențial să merite dezvoltată în scris, iar când finalizez un text mi-e și mai bine. În timp ce scriu n-aș putea spune că mă chinui, iar de luptat mă lupt mai ales cu timpul. Nu-mi place deloc să-mi corectez textele. Când scriu e foarte plăcut cum se leagă uneori lucrurile sau se dezvoltă o idee într-o direcție spre care nu aveam habar că putea fi îndreptată. Poate că scriu mai ales pentru senzația asta, că scriind scot din mine ceva ce altfel n-ar ști să iasă. Sau poate că nici acesta nu e răspunsul cel mai complet și cel mai bine ar fi să spun când voi mai fi întrebat de ce scriu precum înțeleptul: the truth is out there.