de Teodora Gheorghe
Să fie mişcarea scenică o componentă de nedespărţit a teatrului? Protagoniştii piesei “Marea iubire a lui Sebastian” sunt de altă părere. Marius Manole, Rodica Mandache, Ioana Macaria şi Istvan Teglas ne prezintă un spectacol-lectură în care singurul nostru ghid în labirintul trecutului este vocea. Actorii stau pe câte un scaun şi îşi recită replicile cu textul în mâini, pe fondul unei linişti nostalgice.
Piesa urmăreşte povestea tumultoasă de dragoste dintre actriţa Leny Caler şi Mihail Sebastian. Textul reuneşte fragmente din “Jurnalul” scriitorului, mergând pe firul corespondenţei reale dintre actriţă şi dramaturg şi culminând cu dialoguri diafane din “Jocul de-a vacanţa”.
Leny îşi rememorează tinereţea cu un aer ludic în care plutesc şarmul şi cochetăria de altă dată. Deşi o cucereşte cu scrisul său, omul din spatele cuvintelor se dovedeşte a fi un băiat timid şi nu într-atât de atrăgător cum şi-l imaginase. Iubirea dintre cei doi este mai degrabă una platonică, un joc de lumini şi umbre în care fiecare îi găseşte metehne celuilalt. Sebastian suspină după înflăcărata Leny, însă în el clocoteşte veşnic gelozia, transpusă în replici acide. Superficialitatea şi inconstanţa femeii fatale îl fac pe tânărul scriitor să se răzbune prin cuvinte, în secret. Dialogul dintre îndrăgostiţi este în esenţă o reunire a două monologuri, ca într-un puzzle ale cărui piese nu se potrivesc niciodată.
Rodica Mandache, care semnează şi regia spectacolului, ne convinge prin lejeritatea jocului şi zâmbetul ştrengăresc. Personajul pe care îl îmbracă îi vine perfect, conferind autenticitate poveştii. Marius Manole creşte şi îmbătrâneşte pe scenă, trecând prin toate anotimpurile iubirii, cu o luciditate agonizantă.
Ioana Macaria şi Istvan Teglas le dau viaţă Corinei şi lui Ştefan, protagoniştii uneia dintre cele mai cunoscute opere a dramaturgului, “Jocul de-a vacanţa”. Corina stă în dreapta lui Leny, în timp ce Ştefan îşi mărturiseşte visele din stânga autorului său. Ei oglindesc astfel iubirea imposibilă dintre Leny şi Sebastian, dezvăluind sentimente neelucidate şi întrebări filosofice.
Pentru 84 de minute, suntem invitaţi să parcurgem lumile lui Sebastian şi să-l cunoaştem ca scriitor, dramaturg, memorialist şi nu în ultimul rând ca om.
One thought on “Marea iubire a lui Sebastian la Cafeneaua Godot”