SF întunecat la Editura Trei: Alastair Reynolds – “Prefectul”

(ghidul cititorului de fantastic)

de Oliviu Crâznic
 
click here for the English version

 

Există în România, actualmente, trei edituri-reper pentru pasionatul de literatură ştiinţifico-fantastică (reamintesc aici faptul că, din punctul meu de vedere, punct adoptat în urma analizei atente a mai multor teorii aferente, literatura ştiinţifico-fantastică – alături de fantasticul macabru, fantasticul eroic etc. – este parte a literaturii fantastice văzute în sens larg, ca opoziţie la literatura realistă şi ca domeniu distinct destinat scrierilor considerate a fi, din indiferent care motiv – supranatural, anticipativ/speculativ ştiinţific sau de oricare altă natură – neconforme cu realitatea pe care o cunoaştem în momentul de faţă). Mă refer, bineînţeles, la Editura Nemira, cu a sa consacrată Colecţie „Nautilus”, la Editura Paladin (al cărei plan editorial în aria noastră de interes este alcătuit de coordonatorul de colecţie Michael Haulică) şi la Editura Trei, cu a sa Colecţie „Epsilon”. Cum despre primele două edituri enumerate aici am mai discutat cu diverse ocazii, considerăm oportune câteva precizări cu privire la Editura Trei.
 

Relativ nouă pe piaţa de carte SF din România, Colecţia „Epsilon” s-a impus practic instantaneu, probabil şi datorită faptului că are o istorie adiacentă. Mai exact, coordonatorul „Epsilon” este nimeni altul decât Mihai-Dan Pavelescu, traducător reputat şi specializat, fost coordonator al sus-menţionatei Colecţii „Nautilus” (Nemira) şi, în fond, unul dintre acele „nume-garanţie” de care avem atâta nevoie în „ograda” profesionalismului. Acum, sub egida „Epsilon”, cititorul poate găsi ediţii în limba română din: antologia Nebula 2011 (editor Kevin J. Anderson, cunoscut pentru scrierile sale din universurile Dune, Războiul stelelor, Dosarele X etc.), Cronoliţii (de Robert Charles Wilson, considerat de Stephen King a fi, probabil, cel mai bun autor de SF al prezentului), Mileniu (de John Varley, ecranizat în 1989 cu Kris Kristofferson în rolul principal), Prefectul (de Alastair Reynolds, detalii mai jos), Pasărea Domnului (de Mary Doria Russell, carte apreciată în mod deosebit de către John Clute), Eon (de Greg Bear, autor care a scris şi în universul Fundaţiei asimoviene, cartea de faţă fiind comparată de critică cu Rendez-vous cu Rama a lui Arthur C. Clarke), Sfâşierea cerului (de Ursula K. Le Guin, autoare care nu mai are nevoie de nici o prezentare de la Terramare încoace), antologia Nebula 2012, Războiul Z (de Max Brooks – fiul lui Mel Brooks şi al Annei Brancroft –, roman ecranizat în 2013 cu Brad Pitt în rolul principal), Jack-din-Sticlă (de Adam Roberts), antologia Viziuni periculoase (editor Harlan Ellison, cunoscut şi pentru consultanţa în domeniul creaţiei asigurată serialului Babylon 5, printre numele mari regăsite în antologie aflându-se şi Robert Bloch, Brian W. Aldiss, Norman Spinrad, Frederick Pohl), antologia Nebula 2013.
 

Dintre titlurile de mai sus, am ales pentru rubrica noastră prezentarea Prefectului (de menţionat faptul că Alastair Reynolds a mai fost tradus în România cu un excelent volum, Câinii de diamant. Zile pe Turcoaz – Ed. Nemira, 2008; dar despre acesta, cu altă ocazie). Alegerea s-a datorat în primul rând faptului că autorul britanic care semnează cartea în cauză reprezintă, în opinia mea, unul dintre puţinii scriitori contemporani capabili să creeze opere la fel de „vii” ca ale „clasicilor”, urmând, fără îndoială, să devină ei înşişi „clasici” (printre celelalte nume „active” de mare calibru, îmi vin în minte în primul rând Stephen King, George R.R. Martin, Michael Stackpole, Joe Abercrombie, M. John Harrison şi Graham Joyce, acum că i-am pierdut, de pildă, pe Michael Crichton şi pe Robert Holdstock). O a doua motivaţie se leagă de faptul că avem de-a face cu un SF întunecat, de multe ori cu tangenţe neogotice, „de groază”, lovecraftiene, incitantă epopee spaţială şi SF umanist-social totodată, cu un nucleu ştiinţific „dur”, realist, asigurat de formaţia profesională a autorului (doctor în astronomie, a lucrat până în anul 2004 pentru Agenţia Spaţială Europeană – Centrul de Cercetări şi Tehnologie).
 

Roman de sine stătător, Prefectul îşi plasează acţiunea (la fel ca şi Câinii de diamant şi Zile pe Turcoaz) în cadrul seriei Revelation Space, un univers avansat tehnologic şi dominat de civilizaţii diverse. Inelul Sclipitor, baza civilizaţiei umane, este constituit din mii de habitate orbitale având în centru planeta Yellowstone. Fiecare habitat (şi toate la un loc) constituie democraţia absolută, deoarece toate deciziile se iau prin votul tuturor cetăţenilor – astfel încât până şi Tirania poate fi votată şi implementată democratic, în habitatele în care sunt îndeajuns de mulţi doritori în acest sens… Responsabilă a veghea asupra acestei democraţii absolute, găsim o forţă de ordine şi inchizitorială compusă din „prefecţi” de diverse categorii şi denumită generic „Panoplia”.
 

Acţiunea cărţii se desfăşoară urmând mai multe fire narative destinate a se întâlni – şi aici trebuie remarcată măiestria lui Reynolds care, spre deosebire de alţi scriitori, nu alege să împletească intrigile după un criteriu fix, obiectiv („alternanţa de manual”, de tipul: un capitol dedicat personajului „X”, un capitol dedicat personajului „Y”, apoi, din nou, un capitol dedicat personajului „X” etc.), ci succede scenele în funcţie de necesităţile poveştii (uneori „trec” mai multe capitole înainte de a se reveni asupra unui personaj, alteori vedem perspectiva mai multor personaje în cadrul aceluiaşi capitol), în felul acesta evitându-se atât monotonia, cât şi fragmentarea artificială a acţiunii.
 

Unul dintre firele narative menţionate o urmăreşte pe prefectul Thalia Ng, fiica unui trădător anatemizat de organizaţie, dornică de a spăla onoarea întinată a familiei sau, poate, chiar ea trădătoare, după cum îi rămâne cititorului să afle. Iniţial într-o misiune de rutină, Thalia se confruntă cu ceva mult mai rău, ajungând să lupte alături de ultimii supravieţuitori ai unui habitat paşnic, în încercarea disperată de a salva măcar câteva vieţi şi de a aduce la cunoştinţa Panopliei informaţii preţioase.
 

Într-o altă direcţie a poveştii, superiorul direct al Thaliei, prefectul Tom Dreyfus, investighează distrugerea totală a unui habitat, posibil de către ultranauţi (fiinţe umane care, pentru o mai bună funcţionare a organismului, au decis să îşi înlocuiască sau îmbunătăţească cu maşinării părţi ale corpului sau organe). Împreună cu adjunctul său, hiperporcul Sparver („hiperporcii” reprezintă porci modificaţi genetic şi umanizaţi, ţintă a discriminărilor din pricina originii şi a caracteristicilor lor), Dreyfus se convinge că nu ultranauţii se află în spatele genocidului, ci o forţă mult mai primejdioasă, decisă să ia în stăpânire Inelul Sclipitor, prin utilizarea măcelului, a trădării şi a terorii ca arme principale. Lucrurile încep însă să evolueze prost în interiorul Panopliei, mai ales după ce Dreyfus primeşte informaţii vitale de la o prizonieră agregată canibală („agregaţii” reprezintă o facţiune dedicată puterii minţii şi inteligenţei colective). Informaţiile în cauză îl conduc pe prefect nu doar către o trădare prezentă care îl expune unui formidabil pericol, ci şi către un trecut sângeros legat de un vechi duşman, o entitate misterioasă şi crudă cunoscută sub numele de „Ceasornicarul”…
 

În fine, o a treia intrigă importantă (cu rezonanţe livreşti Poe-„Dowell”) se axează asupra prefectului suprem Jane Aumonier, victimă a „Ceasornicarului” cu ani în urmă, în prezent prizonieră a unui artefact realizat de acesta şi, totodată, ţintă a luptelor pentru putere din interiorul Panopliei. Într-o situaţie de criză perfectă, îndoiala dar şi ambiţia ies la iveală cel mai uşor, iar „ceasul” fixat fatal pe ceafa prefectului a început să îşi ticăie, inexorabil, deznodământul…
 

Conflicte stelare, negocieri, diplomaţie, investigaţie, elemente „negre” şi suspans, „fantome tehnologice” şi maşini revoltate, decizii dificile şi controversate, datorie şi onoare, nepăsare şi umanism, avans ştiinţific şi regres spiritual, toate se regăsesc sub coperta Prefectului (realizată elegant şi ilustrată sugestiv de către Ionuţ Bănuţă). Traducerea lui Mihai-Dan Pavelescu este, ca de obicei, remarcabilă, iar redactarea peste medie. Recomandăm Prefectul ca pe una dintre cele mai bune cărţi „science-fiction” existente acum pe piaţă şi aşteptăm în viitor, fie de la Editura Trei, fie de la Editura Nemira, noi experienţe „Reynolds”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.