Norocul tău

de Ştefan Serşeniuc

 

Eu sunt cel ce ar fi putut fi norocul tău. Eu sunt alegerea pe care nu ai făcut-o. Şi acum am devenit ghinionul tău. Din noroc ţi-am devenit ghinion. Ocaziile trebuie să le simţi, trebuie să le culegi când îţi ies în faţă. Tu ai ales calea asta. L-ai ales pe el şi el te-a adus aici, unde eşti. Nu plânge. Nu-mi spune că nu ai avut noroc în viaţă. Norocul tău am fost eu şi tu m-ai îndepărtat. Nu pot să-ţi mai fiu de folos acum. Am viaţa mea şi nu pot să risc din nou, nu pot să vin cu tine. De ce plângi acum? Imaginează-ţi că ai fi putut râde, exact acum, în momentul acesta, dacă ai fi stat lângă mine. Cât ai râs cu el, un an, doi… restul sunt sigur că ai plâns, te-am urmărit, ştiu tot ce s-a întâmplat. Ştiu când veneai, când plecai, ce cumpărai de la magazin, te vedeam cum făceai amore cu el, cum îl alintai, cum te sărută. Am suferit doi ani observându-ţi toţi paşii, spionându-te. Eram cât pe ce să renunţ, să mă opresc, să-ţi dau dreptate. Am crezut pentru un moment că eu eram cel ce a greşit şi să am dubii despre mine. Dubii despre mine!? Dar nu, eram eu cel de partea dreptăţii. Cum am fost dintotdeauna. Nici nu ştii ce satisfacţie am avut când l-am văzut pe el cu aia. Nu are gusturi rele. Bineînţeles că eu te preferam mereu pe tine, ca şi acum de altfel, dar aia nu era urâtă. În continuare, vedeam cum face amore cu ea, cu aia. Din ce în ce mai mult cu ea şi, încet – încet, mai puţin cu tine. Odată era să intri peste ei. Ai scos cheile să intri şi l-am salvat eu. Eu l-am salvat, căci eram de partea lui. Erai tu cea care a greşit, nu el. Aşa că te-am căutat pe celular spunându-ţi că e ceva urgent la servici. Nu mă privi aşa! Nu te aşteptai, e adevărat? Vezi, vezi cât de mult te-am iubit? Şi te mai iubesc! Mi-ar fi plăcut să te văd cum ai fi reacţionat dacă-i vedeai pe ei împreună. Pe el şi pe aia. Ştii, îmi plăcea mai mult să văd cum făceai tu cu el, decât cu ailaltă. Nu ştiu de ce, poate că erai tu. Eşti mai frumoasă cu fiecare zi, şi acum când plângi îmi pari frumoasă. Nu ştiu de ce, ar fi trebuit să te urăsc. După, el a schimbat serviciul să stea cu aia, să fie departe de casă, de casa voastră, şi mai aproape de ea. Tu, inocentă cu el, te-ai încrezut şi aşteptai cu cina pe masă. Nu ştiu ce-ţi spunea, că nu auzeam totul, dar era sincer cu tine când îl vedeam că e obosit şi se ducea la culcare. Să faci două vieţi este obositor. O amantă te oboseşte, mai ales una focoasă că aia. Dacă vrei am şi fotografii. El cu aia, el cu tine, frumoase, artistice, aş putea spune. M-am specializat de când stau şi mă uit la voi, de când vă urmăresc… De când aştept momentul ăsta iubito. De când? Am ştiut că ai să te întorci la mine şi că ai să plângi, că ai să-ţi ceri iertare să te primesc înapoi. Tu m-ai părăsit şi eu am suferit mult. Mult. Acum e rândul tău. El e cu aia, iar eu cu viaţa mea. Tu?…Tu?…Tu eşti singură, iubito, singură cum am fost eu. Şi trebuie să suferi şi tu cum am suferit eu.

…De ce taci, de ce te uiţi asa la mine….

…Eu sunt cel ce ce ar fi putut fi norocul tău…

 

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #41 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.