Moisei Gamburd – Arta şi Conştiinţa unui Pictor Moldovean

de Adrian Grauenfels

Moisei Gamburd trebuie clasificat din capul locului ca unul din cei mai mari pictori moldoveni ai secolului XX. Voi încerca aici o biografie concisă ca să ofer mai mult loc picturilor şi desenelor sale, din păcate puţin cunoscute în Israel unde a fost prezentat în două ocazii: la galeria Nora (Ierusalim 1984) şi în Iaffo (1987) în casa atelier a fiicei sale Miriam Gamburd.

O expoziţie mai importantă a fost aranjată la Chişinău în anul 1993 la 90 de ani de la naşterea artistului. Tot acolo la iniţiativa Ministerului culturii al Republicii Moldova  s-a deschis în Iulie 1994 cea mai complexă expoziţie dedicată pictorului.

Chişinău este oraşul natal al pictorului, s-a născut acolo în 1903. Famila sa se mută la Nimoreni în 1910, tatăl reuşind să ia în arendă un teren cu o plantaţie de tutun şi alta cu viţă de vie.

Numeroşi evrei din Basarabia se ocupau cu agricultura. Acasă, Moisei a fost supus unei atmosfere religioase. Tatăl autoritar condamnă pasiunea băiatului pentru desen care nu corespundea cu tradiţia evreiască. Îl dorea jurist sau inginer. Dar tineretul era atras de revoluţie, părăsind treptat meseriile seculare. În 1913 Moisei (Monea îl strigau) este trimis la Chişinău pentru învăţătură. 50% din populaţia oraşului erau evrei care vorbeau idiş. Plutea în aer memoria progromurilor din 1903 şi 1905 pomenite genial de poetul Nahman Bialik:

Şcoală treci prin oraşul măcelului şi caută-i pe evrei. 

Atinge cu mâna, păstrând în priviri sângele 
închegat pe trunchiuri de copaci, pe pietre , pe garduri: 

acolo sunt ei.

Monea face liceul Eminescu, învaţă limbile rusă, română şi franceză. În 1918 se deschide Şcoala de Arte Plastice, serios axată pe desenul clasic, Monea o va urma timp de 5 ani după care capătă diplomă de absolvent, care desigur nu va rezolva problemele vitale. Tatăl lui Monea e dispus să-l trimită în Vest cu condiţia să urmeze o şcoală Politehnică. Dar tânărul artist ignoră condiţiile impuse şi pleacă în Belgia unde trece cu brio examenele de admitere la Academia Regală de arte frumoase din Bruxelles. Dar începutul este un eşec şi Moisei întrerupe studiile că să se lase ghidat în particular de profesorul Constant Montald, şeful catedrei de pictură monumentală de la Academie. Acesta era un om liberal, cu vederi foarte depărtate de academism şi dogme.

Printre elevii lui se numărau: Ensor, Paul Delveaux, Rene Magritte, Edgar Titgat. Moisei călătoreşte la Paris că să ia contact cu impresionismul, cubismul şi expresionismul cu care se îmbiau artiştii timpului. Se întoarce în Belgia şi termină studiile la Academie cu locul 1 la desen decorativ şi locul 2 la compoziţie. Întors la Chişinău va participa la expoziţii organizate de " Societatea de Arte Frumoase din Basarabia". La Salonul V, Moisei apare lângă Steriadi, Dărăscu, Teodorescu-Sion etc. Trimite lucrări la Salonul Oficial din Bucureşti unde apare în 1933 cu două portrete de ţărănci şi ţărani basarabeni. Produce peisaje pitoreşti din care 8 pânze apar la salonul al VII-lea al Societăţii. În 1938 Gamburd a fost atracţia Salonului al X-lea, acolo prezintă 11 tablouri şi este declarat a fii unul din cei mai buni pictori basarabeni.

În 1929 vizitează Palestina. Urma textul biblic: " Ieşi din ţară ta, din rudenia ta, din casa tatălui tău, vino în ţara pe care ţi-o voi arăta". Motivele călătoriei sunt sentimentale, Moisei nu era indiferent la ideea renaşterii vieţii evreieşti în Eretz Israel. Va urma o a două scurtă călătorie în 1935 curmată de războiul Italo-Abisinian. Nu există amintiri scrise din acesta perioada, regimul stalinist reprima sionsimul, deci Gamburd distruge tot ce era legat de Palestina.

Din amintirile rudelor se ştie că a lucrat la un kibutz. Acolo a desenat in cărbune pioneri şi muncitori ai câmpului, sau bolnavi de malaria care bântuia pe atunci ţara. Revine în Moldova şi se va castori în 1938 cu pictoriţa şi scenografa Eugenia Goldenberg, eleva maestrului Steriadi.

Portretele acesteia realizate de Moisei sunt considerate culmea creaţiei sale. El execută numeroase portrete minuţioase prin detalii şi tratament. Se simte afecţiunea şi tandreţea pictorului pentru femeie, pentru idealul feminin. 

Cuplul se instalează la Bucureşti şi trece printr-o perioada fericită: Moisei vindea tablouri iar Eugenia lucra ca pictor la o fabrică de textile.

În Bucureşti expune la galeria Dalles în 1940. Critica şi ziarele (Universul, Timpul) acordă atenţie celor 20 de lucrări, iar criticul Miron Paraschivescu impresionat de portretele de ţărani scrie: " ţărani adevăraţi, masivi, tăbăciţi de soare şi vânturi, nezambitori, mai degrabă încruntaţi… " Îl defineşte pe Gamburd ca pe un naturalist cu direcţii realiste .

Dar situaţia evreilor se înrăutăţeşte în marasmul politicii profasciste şi cei doi revin la părinţi, la Chişinău. În 1941 izbucneşte războiul şi familia se desparte: părinţii se ascund la ţărani iar tinerii ajung cu greu în Caucaz. Moisei este înrolat în toamna lui 1941 în armata rusă la trupele de geniu că să fie eliberat în 1942 pe motiv de boală. Va urma un periplu dramatic, cuplul Gamburd va merge pe jos spre Baku şi apoi până în Asia Centrală la Taşkent. După război, în 1944 cei doi revin la Chişinău care era o ruină. În casa lor nu au găsit nici o lucrare a pictorului. Impresiile războiului produc un tablou deosesbit: "Partizani pe malul Nistrului" care devine un succes naţional.

Este expus în 1944 şi discutat pe larg în ziarul "Literatură şi Artă". O altă expoziţie în 1945 la Chişinău expune "Blestemul" o pictură dramatică care descrie diverse caractere şi chipuri din popor. 

Situaţia politică stalinistă devine insuportabilă, apar hotărâri jdanoviste contra aşa zişilor cosmopolitani dar şi represalii palpabile: Eugenia Gamburd este exclusă din Uniunea Artiştilor Plastici pentru vina de "formalism şi pasivitate". Victor Ivanov, un apropiat amic al lui Moisei este condamnat la ani de lagăr ca "duşman al poporului". Au urmat evenimente regretabile: demolarea culturii evreieşti, nimicirea unor artişti proeminenţi chipurile agenţi ai Joint-ului, spioni, sionişti, slugi burgheze. Este posibil ca cineva să-l fi denunţat pe Gamburd pentru vizita în Palestina. I se reproşa deja participarea lui la "cultura burgheză". Desigur Moisei format în toleranţa şi pluralismul european era adânc afectat de presiunile autorităţilor. Un punct crucial este expoziţia personală deschisă în Ianuarie 1954 în sălile muzeului de stat al Moldovei, sărbătorind 50 de ani de viaţă şi 25 de ani de creaţie. A fost felicitat de guvern care sublinia "succesul în a reflecta măreţia epocii socialiste." Dar pictorul realizează, comparând noua expoziţie cu cele din perioada pre sovietică, decăderea sa prin renunţarea la criteriile etice şi estetice. El simte că şi-a năruit esenţa creatoare.

În iulie 1954 Pictorul îşi ia viaţa fapt care a zguduit rudele şi prietenii. Nimeni nu observase depresia în care căzuse.  Autorităţile au interpretat sinuciderea că o respingere a întregului sistem. S-a interzis participarea altor artişti la funeralii. 

După doi ani soţia Eugenia s-a stins lăsând pe fiica lor Miriam orfană. Fata avea 9 ani şi a fost crescută de bunica. Ajunsă în Israel, Miriam Gamburd a preluat ştafeta părinţilor devenind la rândul sau un important artist plastic, sculptor, profesor şi mentor pentru generaţii tinere de studenţi şi amatori de artă. Prin eforturile ei neobosite, cărţile publicate şi documentarea amănunţită a istoriei părinţilor, Miriam ne dezvăluie viaţa şi munca acestor minunaţi artişti ai Moldovei, unde cândva au înflorit artele frumoase.