Jules Perahim [1914-2008] – 100 de ani de la naştere

de Adrian Grauenfels

 

Născut Jules Blumenfeld, Jules Perahim a fost elevul pictorilor Nicolae Vermont și Costin Petrescu. Perahim se distanțează rapid de aceștia la începutul anilor 1930, devenind una din tinerele figuri ale avangardismului suprarealist românesc.

Devine cunoscut sub numele artistic de Perahim, cuvânt care însemnă în ebraică "flori", a cărui proveniență constă din traducerea numelui său de familie Blumenfeld (câmp cu flori) .

Debutează cu lucrări suprarealiste publicate în reviste politice de stânga . La lăptăria lui Enache se întâlnea cu Victor Brauner, Marcel Iancu, Geo Bogza, Max Herman Maxy, Saşa Pană, Ilarie Voronca, Claude Sernet. Va colabora cu aceştia la revistele avangardiste Unu (1930 – 1932) și Alge (1930 – 1933)  pe care o înființează cu Gherasim Luca, Sesto Pals, Paul Păun și Aurel Baranga.

Se ştie de scandalul produs de aceşti tineri care trimit lui Nicolae Iorga o publicaţie insolentă. Deşi minor, Perahim este  arestat împreună cu ceilalţi colegi  şi deţinut la Văcăreşti timp de 10 zile.

Se simte atras de suprarealism şi de ludic, va picta animale fantastice, sau personaje ireale care plutesc şi populează pânze luminoase.

 

  În 1932, are loc prima expoziție personală de tablouri și desene, de tendință suprarealistă, metafizică, deschisă la București. Expune din nou  la București și la Brașov în 1936,  tablouri și desene cu evidente accente de critică socială. Produce  o grafică antifascistă de pe o poziţie social democrată în acord cu manifestul publicat în “ Viaţa imediată” alături de Bogza, Păun şi G. Luca care aveau în focar condiţia muncitorimii şi problemele autohtone. Urmează o perioadă tulbure în care pictorul apare la Praga (1938) unde îl întâlnește pe artistul dadaist John Heartfield.  Se înscrie la mişcarea Avant-garde 38 , si ajutat de doi artişti cehi  prezintă desene în teatrul D38.

După datele Siguranţei Române, Perahim revine în România după luna iunie 1938 ca să se alăture grupului de “artişti revoluţionari” Luca, Teodorescu şi Taşcu Gheorghiu.

În atelierul său Perahim era autodidact, intuitiv, experimenta linogravură, o tehncă prin care produce multe ilustraţii de carte.  Pictura sa este variată şi se schimbă după epocă şi ideologia care îl preocupa pe artist.

 

 Întors în România în timpul ascensiunii fascismului,  începe să fie urmărit de poliţie , este amenințat pentru desenele antinaziste și anticapitaliste publicate în presă ("Cuvântul liber", "Reporter", "Pinguin") și este nevoit să se refugieze în 1940 în URSS, unde dezastrele războiului îl împing spre Chişinău (va fi pictor de decoruri la opera oraşului ) act care l-a salvat de la deportarea a 150.000 de evrei din nordul României spre lagărele de munca unde 2/3 au pierit în primii doi ani, apoi  este evacuat în Georgia  şi de acolo până în Armenia, la Erevan, unde își câștigă existența ca decorator al unui teatru pentru răniți. Picta şi miniaturi cu care satiriza arta monumentală încurajată de sovietici.

 Este momentul să amintim şi de alţi artişti români-moldoveni aflaţi  asemenea lui Perahim între anii 1942-1943 în rezidențe temporare forţate:

pictorii  Mihail Grecu, Esther Grecu, Moisei Gamburd(*), Efim Gamburd, Ada Zevin, Abram Kalştein, Alexei Rubengher, Liubomir Sobolevski, Haim Marneanski, Alexandr Tarabukin; sculptorii Ivan Antonovici și Lazăr Dubinovschi ; graficienii Iurie Bulat, Semen Polingher etc

În martie 1944, este mobilizat la Moscova pentru a fi tehnoredactorul revistei de front "Graiul nou". În această calitate, se întoarce în România în momentul în care aceasta se detașează de Axă. Era August 1944 şi numai în jumătate de an Perahim va pregăti un nou debut, o expoziţie numită “Ororile Războiului”, dar cantitatea de lucrări şi dimensiunile lor ne sugerează că o parte din lucrări au fost concepute la Moscova pe când Perahim era grafician la o redacţie politică, sau din schiţele făcute direct pe front unde însoţea în uniforma sovietică, o divizie a armatei. Se mai ştie că  a produs în această scurtă perioadă coperţi de carte pentru Paul Daniel şi Aurel Baranga ( Ninge peste Ucraina) .

 Expoziţia va fi deschisă în sala ARLUS din Bucureşti, în 1945, în prezenţa unui public numeros: Ministrul Propagandei, Mihai Ralea ,Însărcinat cu Artele, Macovescu secretar general, Jean Steriade etc.

Interesantă este declaraţia lui Petre Constantinescu, fondatorul asociaţiei “ Amicii URSS” care se adresează foştilor artişti suprarealişti:

“ Arta a încetat a fi privilegiul unor clase. Astăzi poporul întreg se poate bucura de frumuseţea artei”.

Grafica din expoziţie aminteşte de modernismul revistei “ Ogoniok” care din anii 44  folosea colaje, fotomontaje şi fonturi de cea mai bună calitate . Coperta a 4-a era sistematic semnată de Boris Efimov care producea lucrări complexe. Efimov a devenit mai târziu o legendă în lumea caricaturii ruseşti. Stilul lucrărilor lui Perahim în expoziţia din 1945 aminteşte de acest Efimov, dar Perahim evită ironia şi satira acestuia, preferând o viziune mai dramatică a tragediilor războiului.

 

 *

După instalarea comunismului în România Perahim lucrează ca profesor de scenografie și tehnica artelor grafice la Institutul de Arte Plastice din București (1948 – 1956) și ca redactor-șef al revistei "Arta plastică" (1956 – 1964). În acest timp, se consacră exclusiv artelor aplicate, ilustrației de carte, realizează decoruri de teatru, decorații murale și ceramică.

Biografia lui a rămas controversată. Avea un umor atipic, spunea:

“Destinul miroase ca pătrunjelul”. Cei care l-au cunoscut de aproape au subliniat stilul său combativ, polemic, avocăţesc. Îşi risca munca şi cariera apărându-şi credinţele chiar în momentele de mare tensiune politică. Aderând la comunism ( şi-a falsificat biografia ca să ascundă accidentul  legat de Iorga) a riscat să fie asasinat de legionarii antisemiţi. Era îmbibat de doctrina comunistă, devenise militant şi grafica lui ne apare plină de motivele realismului socialist. Mulţi intelectuali i-au reproşat aceasta afiliere la o artă pe care o calificau forţată, pusă în robia conducătorilor. Prin anii 50 se eliberează de această influenţă şi treptat capătă gust expresionist . Ilustrează “Proverbe româneşti “, produce ilustraţii pentru poezii de Eminescu, Macedonski, Arghezi, Gelu Naum, Dostoievski, Gogol, Anatole France. etc.

Din anii șaizeci revine la pictură. Se stabilește în Franța în 1969  și organizează apoi cu succes circa patruzeci de expoziții personale în diverse țări ale lumii.

A vizitat Tanzania, Kenia şi Zambia (1972) realizând acolo că “ moartea este un element al simfoniei vitale, enorme şi minuţioase, unde circula vorace Animale stranii înzestrate cu instinct şi mişcare”

 Începând din anii '90, opera lui Perahim se face prezentă și în muzeele românești.

A decedat în Martie 2008 la Paris.

 

    (*) Despre marele pictor Moisei Gamburd ne vom ocupa într-un viitor articol 

  

Portretul lui Gherasim Luca  făcut de Perahim

 

 În Israel l-am cunoscut pe regretatul  doctor Freddy Gore, nepotul poetului  Gherasim Luca, scriitor de avangarda bucureştean, contemporan şi prieten cu Geo Bogza, Gellu Naum, pictorii Perahim, Victor Brauner .

În casa-atelier din Kiriat Ono (d-na Gore este pictor şi continuă să lucreze) am descoperit câteva relicve ale suprarealismului românesc: obiecte, cărţi, scrisori cât şi tablouri din perioada de efervescenţa a avangardei romaneşti.

Este interesant tabloul poetului Gherasim Luca din 1931, datorat amicului său, pictorul Perahim. Portretul este realizat prin retezarea creştetului capului poetului, din care ies raze, idei şi desigur gândurile sale frenetice, pe care le găsim într-o caligrama inedită semnată  de Gherasim Luca   (fragmente):

 

Ea (gândirea) nu se compara

Cu o furtună

Şi nici cu o furtună într-un pahar cu apă

Nici cu paharul de apă pe timp de furtună

 

Anticipând frenezia statică

Umbra unei incertitudini

Care încă se învârte în capul meu

Înspre rea devenire

Că tot ce înconjoară

Binele sau răul

Cu o durere de cap comparabilă

Cu frenezia statică a unei gândiri

Comparabilă cu incomparabilul..

 

La  100 de ani de la naştere Perahim ne rămâne în memorie ca un mare suprarealist, un inovator subtil  care deşi afectat de ideologiile în schimbare ale secolului XX  a avut crezuri sincere pe care le-a tradus în opere avangardiste de primă importanţă în arta modernă Românească şi Europeană.