poeme de Ştefan Bolea

vreau sa ardă biserici
 

dragostea mea e lumină neagră, soare-liliac scuipat din ugerul iadului

 

simţi şi tu? dracii armează în piept bomba Nihil

tu eşti alfa, eu – omega

servim aceluiaşi scop, să ne unim forţele

 

dragostea mea a fost crucificată pe pomul cunoaşterii

dragostea mea e subiectul istoriei universale

i se dedica şansonete,

pentru ea se toastează,

este cotată la bursă

 

dragostea mea are 22 cm, exact cât baioneta predestinată să-ţi secţioneze jugulara

 

precum creştinii ce ridicau capele pe ruinele vechilor sanctuare

arhitecţi abili proiectat peste durere şi frică o catedrală dedicată tentacularei iubiri

dar astăzi vreau să ardă biserici

astăzi sufletul meu benzină se împacă cu spiritul meu amnar

să construim un templu in iad, iubito

să-i facem cruce din două lame de brici, vitraliile să le sfinţim cu sânge şi capul tău ghilotinat să rânjească în toate icoanele

 

 

 
atac!
 

eu l-am omorât pe ioan botezătorul

tot eu pe iuda

sunt zeu pentru unii, monstru pentru alţii

eu am bombardat hiroshima

eu, genitorul lui hitler

sunt pentru unii lege, bici pentru alţii

două rachete nucleare îmi bat în piept

pe una e scris casa poporului

pe cealaltă catedrala mântuirii neamului
 

 

 
religia cu un singur iniţiat
 

am fost schopenhauer, nietzsche, cioran

citindu-le biografia, m-am recitit pe mine

am fost supraom, mizantrop şi sinucigaş

mai degrabă personaj decât autor de roman

mi-am schimbat poziţia cu un micron

trecând deodată de la 0 la – ∞

şi-mi dau seama că ei au fost doar prefigurări ale mele

pot deveni efectiv orice, pot face orice

am ieşit din anticameră

am traversat podul la trap

decapitând maimuţele îngenuncheate

altarul de la notre dame tresaltă

ca soarele înainte de implozie

în timp ce depun armura şi îmi aşez săbiile într-un X