“Deocamdată încerc să-mi dau seama cum e viața mea acum”

[interviu cu Adina Dabija – invitata din EgoPHobia #41]

de Sorin-Mihai Grad

 

 

Preferi căldura sau frigul?

Observ posibilitatea frigului de a se transforma în căldură și a căldurii de a se transforma în frig. Fără polarizări nu poți mișca energia în dimensiunea noastră terestră, dar ele nu sunt scopul în sine. Scopul în sine e să direcționezi energia în ”sus”, dincolo de ”preferințe”, de anotimpuri, într-o zonă în care există o parte din tine care observă aceste mișcări ale sufletului de la cald la rece și invers, pe care unele tradiții o numesc ”conștiință”, altele ”sine”, ”Atman” sau ”suflet”.

 

Ai descoperit locul în care ți-ai dori să trăiești sau te face fericită continua lui căutare? Unde îți dorești să ajungi și încă nu s-a ivit ocazia?

Zilele trecute m-a sunat o fată din aeroport care îmi spunea că pleacă în România să ”o ia de la capăt”. I-am spus: crezi că acolo nu te vei confrunta exact cu aceleași probleme ca aici? Până la urmă, oriunde te duci în plan orizonal, te confrunți tot cu tine însuți, cu limitele ființei tale, cu limitele a ceea ce ai înțeles că este viața. Ea mi-a spus că în America oamenii trăiesc pentru plăcere, pentru gratificare, dar eu i-am răspuns asta poți să alegi să vezi în orice loc din lume. Prin cum trăiesc, oamenii își arată nivelul de dezvoltare interioară. Eu le spun pacienților mei: ”Gândește-te cum ar fi o viață în care să te trezești dimineața și să-ți spui: ”Ce grozav, începe o nouă zi!” și să sari din pat de fericire”. Secretul fericirii e ascuns chiar în întrebarea ta: este cuvântul ”trăiești”. Dacă în loc să ”facă”, să ”aibe”, să ”realizeze” oamenii și-ar concepe niște mici insule de timp în decursul unei zile în care ”să fie” pur și simplu, planeta ar arăta diferit.

 

Te-ai gândit vreodată la pensie? Dacă da, cum îți imaginezi că va fi viața ta atunci?

Deocamdată încerc să-mi dau seama cum e viața mea acum…

 

Ce îți spune cuvântul “egophobia”?

Fobie de ego. A trăi în afara personalității, concept greu de pus în practică, dar pe care toate marile tradiții spirituale ale lumii îl enumeră printre condițiile abordării unei ”căi” spirituale. Dar de ce i-ati pus numele ăsta și publicați cu semnătură?

 

Când începi să scrii ceva știi de la început în ce limbă o vei face sau asta se cristalizează abia pe măsura ce înaintezi cu manuscrisul?

Să fie foarte clar: în afară de poezie, care curge, în proză fac un efort dacă scriu în engleză. Dar nu am încotro, îmi plac lucrurile dificile…

 

Aduni idei, notițe, teme, fragmente și ulterior încerci să le încorporezi într-un proiect sau scrii pur și simplu?

Nu cred că există scris ”pur și simplu”. Există o fiziologie a scrisului, care corespunde fiziologiei (stadiului) sufletului. Am scris despre asta în Șaman, unde descriam trei fiziologii ale scrisului corespunzătoare a trei grade de distilare a sufletului. Eu văd scrisul ca pe o conecție între subconștient și conștient (logos). Subconștientul e conectat cu sinele universal, este cel care întotdeauna ”știe”. Din acest punct de vedere, nu poți să ”aduni” idei cum spui tu, mai degrabă le atragi, subconștientul tău atrage ceea ce are nevoie în acel moment ca să ajute conștiința să ”vadă” și să scoată la lumină prin logos.

 

Întrebările despre cât și ce din Șaman e realitate și ce e ficțiune te plictisesc, irită, amuză, lasă rece,…?

Nimic din toate astea. Mă neliniștesc, pentru că nici eu nu știu cât e realitate și cat ficțiune. Mai mult, nu știu dacă eu am scris Șaman, sau el m-a scris pe mine…

 

Copiii tăi vor primi cărțile tale de la tine să le citească sau vor trebui să și le procure singuri dacă vor fi interesați de ele?

Sunt pe aici, pe undeva, prin bibliotecă. Nici eu nu știu prea bine pe unde, e cam dezordine. Dacă vor fi interesați de bibliotecă le vor descoperi cu siguranță la un moment dat, printre alte cărți mult mai interesante. La fel și cu cei care vor ”simți că trebuie să aibe” cartea mea. Dacă vor trebui să o citească, ceva îi va atrage spre ea. De asta nu cred în marketing…

 

Ți-a spus cineva până acum că l-ar fi plictisit vreuna dintre cărțile tale? Ai încercat să-l convingi de contrariu sau i-ai permis să aibă propria sa opinie despre ea? Dacă nu s-a întâmplat încă așa ceva, cum crezi că ai reacționa într-o asemenea situație?

Sincer, cea care se plictisește cel mai tare sunt eu. Nu că mi-aș reciti vreodată cărțile, în afară de atunci când particip la vreo serată literară, dar în place să mă retrag adesea într-o linie perpendiculară pe această săgeata trecut-viitor despre care oamenii cred că e viața. Mă uit la cărțile publicate ca la niște piei de șarpe pe care le-am schimbat. Cărțile fac parte dintr-un proces fiziologic al sufletului de a se vedea pe sine însuși din afară. Într-un fel, e normal să mă plictisească, pentru că le compar cu intensitatea  experienței scrierii lor. Pe de altă parte, nu mă pot plictisi, pentru că sunt documente, sunt importante pentru mine – documente ale trecerii sufletului meu prin lume. Cum aș reacționa dacă cineva mi-ar spune că l-a plictisit vreo carte de-a mea? În nici un fel, mi s-ar părea normal, e dreptul fiecăruia să ia din viață partea care îl hrănește. Cărțile le-am scris pentru mine și le-am publicat în speranța că îi vor mișca pe alții. Această mișcare a sufletului celuilalt e foarte importantă, și trebuie folosită cu responsabilitate. Arta poate să miște sufletul și e responsabilă de direcția în care îl mișcă, presupunând că reușește să-l miște.

 

Trăind în S.U.A. și scriind și în engleză, nu te tentează să încerci să faci unele concesii pentru a profita de aparatul publicistic american și a ajunge să trăiești din scris?

Aparat publicistic? Nu am auzit.

Știu sigur că într-o zi voi ajunge să trăiesc din ceea ce sunt, din ce am înțeles din viață, iar scrisul face parte integrantă din asta, dar încă nu sunt în acel punct.

 

Ai publica(t) sub pseudonim? De ce?

Am mai publicat ocazional sub pseudonim, ca să nu am probleme cu autoritățile, pe când lucram în presă.

 

Când faci cunoștință cu cineva te prezinți ca scriitoare, medic, ambele sau eviți asemenea amănunte în prima fază?

Nu există ”faze”. Dacă mă interesează cineva îmi dau seama imediat și mă conectez cu el fără nici o introducere și dincolo de orice context. Dacă nu, respect contextul.

 

Ce înseamnă pentru tine e o carte adevarată?

O energie care mă atrage să ating cartea, să o apuc și să nu o las până nu o pătrund.

 

Ce-ți place cel mai mult să citești, poezie, proză, teatru, memorii, nonficțiune,…?

Citesc de toate, cu condiția să existe ceva care mă atrage să iau cartea în mâini.

 

Citești (și) pe e-reader sau doar pe hârtie?

Citesc pe tot ceea ce poate fi lizibil.

 

Te prezinți la vot?

Pe vremuri da, dar la ultimul referendum nu m-am prezentat. Ni se dau opțiuni false și nu e corect.

 

Urmărești rezultatele sportivilor români în competiții internaționale importante?

Nu.

 

Ce se întâmplă cu revista Respiro?

Încearcă să țină pasul cu noi, cu trecerea noastră prin lume. Și nu invers, din păcate. Pregătim un nou număr, despre Real/Realitate/Realism. Sper să o terminăm în câteva săptămâni!