Miriam Gamburd: Adevărul Inventat

[Expoziţie la muzeul de Artă Israeliană – Ramat Gan. Curator: Meir Ahronson]

de Adrian Grauenfels

Puţini artişti abordează azi tabuurile religiilor. Fie ale filosofiei iudaice, fie ale poziţiei artistului ca mentor, critic sau cetăţean. Miriam Gamburd se află exact la polul opus. Întâlnim un artist inteligent, caustic care provoacă şi pune întrebări. Pe care le rezolvă cu umor, satiră, maliţie sau cinism după cum subiectul abordat o cere. Expoziţia actuală ne dezvăluie un nou dialog în jurul unui vechi subiect. Trădare-loialitate. Adevăr, fals sau deformat? Poate inventat pentru folosul sau interesele cuiva? Fabula “Ultimei Cine” este repictată de Miriam în câteva ipostaze. La Milano în Italia, milioane de turişti merg să viziteze celebra frescă ieşită din mâna lui Leonardo da Vinci. Tradiţia spune că la această cină Jesus îşi anunţă apostolii că unul din ei îl va trăda. Scena combină confuzia şi surprinderea instalată pe faţa celor invitaţi la cină. Leonardo era un magician. Numărul de mâini pe care le putem număra în fresca sa nu se potriveşte cu numărul personajelor aşezate la masă. Ce personaj are cuţitul ? Cine va trăda pe trimisul Domnului?

După 2000 de ani, ghicitoarea rămâne încă nerezolvată. Dar Miriam nu se teme de vacile sfinte. Ea se înhamă la o reformaţie vizuală. Deşi bi – dimensională munca ei are adâncime şi forţă. Timp de luni de zile artista studiază cu meticulozitate fiecare detaliu şi îl reface întru perfecţiune, aşa cum daVinci procedase în celebra sa frescă.
Folosind roşul sinopia (Sinope era un sat la Marea Neagră, sursa acestui special pământ roşu) Miriam reface “Cina” într-un spirit post-modernist: Imaginile apostolilor şi ale lui Jesus sunt înlocuite cu figuri evreieşti, unele contemporane, Jesus este acum un arab purtând kefiya. Artista lansează aici un dublu mesaj: o vestire şi o alertă a stărilor care pot urma, lăsând privitorului o ambivalentă impresie.

La Miriam desenul este ca o respiraţie. Este comunicare, emoţie, durere, aşa cum era la marii maeştrii ai renaşterii. În plus, artista cercetează şi alterează realitatea. Ne aduce un credo personal, un dialog cu cei vechi proiectat în prezentul nostru complicat. Cina lui Leonardo a fost extensiv folosită în arte, literatură, uneori dusă la kitsch în unele reclame comerciale. Gamburd face uz de această capodoperă cu îndrăzneala sa caracteristică pentru a produce o personală viziune a Cinei. Căpătăm o varianta a unei Renaşteri Evreieşti. Artista spune: ” Lucrând de la margine spre centrul desenului am descoperit că penelul meu este mai deştept decât mine”. Un desen adiţional ” Ultima Cină cu Pisică” a fost început de la picioarele goale ale apostolilor, restul a urmat de la sine, ei apar în nud desenându-se practic singuri.

Miriam respectă tradiţia şi este lucidă la importanţa religiei. Dar ea nu rezistă la tentaţia de a implica omul modern, plasând soldatul cu bocanci militari lângă un apostol cu tălpile goale, pisica care se delectează cu rămăşiţele unui peşte, sau cineva care a îmbrăcat o pălărie la modă. Un personaj arată degetul într-o gestică modernă, pe când altul scoate limba ca intervenţie la discuţia celor doi bătrâni din dreapta.

Vom decoperi cuţitul crimei, alături de punga cu bani, Jesus poartă mustaţă şi caută adevărul cu ochii închişi cu care orbul vede mai bine decât văzătorul. Lumea devine împărţită în două straturi ditincte , sus este cel mental, cognitiv, acolo constatăm drama în căutarea adevărului, stratul de jos este cel pământean, picioarele sunt încălţate în sandale, bocanci sau tălpi goale, eşafodaj al întregii structruri.

Dacă privim cu atenţie, cocteilul de persoanaje devine ecletic, eroul principal nu este Jesus, Mahomed, or vreun înger ci este însuşi desenul.
Miriam a reconstruit icoanele culturale, artista dar şi personajele ei noi ne fac cu ochiul. Pentru că adevărul este discutabil, fabricabil. El este interpretare şi nu absolut. Ni se demonstrează aici cu geniu aplicarea în art ă a principiului Heisenberg al incertitudinii : Putem ştii o parte a adevărului dar nu tot întregul. Ce rămâne neştiut se oferă imaginaţiei şi intuiţiei spectatorului.

Au precedat ” Cinei cu Pisică” trei ipostaze pentru ” Cină”, numerotate 1 ,2 ,3 . Ele diferă dramatic prin lumină, tratare şi tehnică.
Cina 1 este realizată în cărbune şi creion roşu pe fond alb, desenul este în stil tradiţional renascentist.

Cina 2 , mixed media, capătă un fond închis , personajele sunt doar conturate, detaliile dispar, se simte că plutim într-o ceaţă a raţiunii, într-un puternic contrast voit, lumina se târăşte pe podea, pe când personajele umane sunt scăldate de umbră şi incertitudine.

Cina 3 este executată în cerneală şi creion, dreapta tabloului se dizolvă şi dispare, Jesus pare şi el deşirat între cele două grupe , cei din stânga au rămas ferm conturaţi , cineva acolo are cuţitul în mână, dar ne surprinde un element nou, în centru, în spate, apare o poartă sau un coridor deschis, care nu există în Cina 1 sau Cina 2.

Artista ne propune astfel o portiţă de evadare, cina s-a terminat, oamenii pot pleaca la viaţa lor, la fel şi spectatorul bulversat de forţa şi soluţia estetică a artei lui Miriam Gamburd.

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #42 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *