Specimen, suflet şi nuanţă

[Andrei Trifănescu, Specimenul; Raluca Andreea Chiper, Sufletele nopţii; Roxana Brînceanu, Nuanţe de întuneric]

(ghidul cititorului de fantastic)

de Oliviu Crâznic
 

 

 
Specimenul, anunţat drept primul volum al seriei Invadatorii (şi aici o primă întrebare se poate ridica, anume dacă avem de a face cu primul volum dintr-un roman, cum pare a indica finalul cărţii, sau cu primul roman dintr-o serie?…), este cartea de debut a lui Andrei Trifănescu (Editura Herg Benet, 2014) şi este constituită dintr-un melanj (interesant, de altfel) de subspecii şi teme literare (caz întâlnit şi la Adnana lui Florentin Haidamac, prezentată cu altă ocazie): distopie, alien invasion, zombie apocalypse, survival game, conspiracy theory, SF postapocaliptic ş.a., amintind totodată de numeroase filme şi seriale la modă în ultimii ani (Avatar, Cercul de foc, Invazia zombi, Jocurile foamei, Lost: Naufragiaţii, Războiul lumilor etc.).

Prima parte a cărţii (ar fi putut fi intitulată Insula) se concentrează asupra eforturilor de supravieţuire într-un mediu ostil, depuse de două „specimene” (un el şi o ea, subiecţi ai unui experiment guvernamental, după toate aparenţele, având drept scop final antrenarea în vederea opririi unei invazii extraterestre), precum şi asupra eforturilor depuse de „coordonatorii” acestora pentru a menţine în viaţă „specimenele” respective. Această primă parte este remarcabil scrisă şi construită, inclusiv povestea de dragoste inserată având o evoluţie verosimilă şi fermecătoare, ceea ce îl plasează pe Andrei Trifănescu între talentele evidente ale momentului.

Finalul volumului însă (începând cu capitolul Extragerea) alcătuieşte, practic, o a doua parte a acestuia, substanţial diferită de prima din toate punctele de vedere (preferabil ar fi fost ca autorul să dezvolte această a doua parte într-un al doilea volum, ceea ce i-ar fi permis, probabil, să o aducă la nivelul remarcabil al primei părţi). Personajele (în special „coordonatorii”) par a pierde aici din caracteristicile definitorii (un personaj tragic la început, spre exemplu, se comportă acum de-a dreptul jovial), mesajul moral dominant iniţial, care indică în Andrei Trifănescu un scriitor capabil, spre deosebire de majoritatea colegilor săi de breaslă, să ofere publicului mai mult decât simplu divertisment (pildă: refuzul eroului de a ucide puii unui animal pentru asigurarea propriei supravieţuiri, preferându-se lupta demnă – şi, evident, mai riscantă – cu un animal mare; abordare verosimilă, după cum ne învaţă istoria, care abundă în exemple similare), îşi pierde din forţă odată cu noua poveste de dragoste, trăită de protagonist îndată după sfârşitul înfiorător al anterioarei sale „relaţii”, iar personajele noi (în special noua eroină, dar nu numai) se comportă şi vorbesc în baza unor motivaţii în mare parte absente sau artificiale.

Din fericire, după cum menţionam, această a doua parte a Specimenului este redusă ca număr de pagini şi pare a fi mai degrabă un fel de trecere (prea grăbită…) către „cartea a 2-a a seriei Invadatorii”, astfel încât volumul rămâne unul plăcut de parcurs, cu certe calităţi şi cu numeroase promisiuni privind cariera literară viitoare a lui Andrei Trifănescu. Printre dovezile de măiestrie a tânărului autor, remarcăm structura cărţii, deloc lineară sau monotonă, alternanţa perspectivelor şi capitolelor, precum şi dimensiunile variate ale acestora, asigurând un plus de adrenalină lecturii. În acelaşi timp, o editare şi o redactare atente (care să utilizeze inclusiv funcţia de „Spelling&Grammar” oferită de programele „Word”, pe care mulţi redactori, inexplicabil, o evită, deşi le-ar asigura eliminarea a aprox. 70% din erorile pe care le lasă în cărţi) ar putea ajuta autorul să treacă din categoria „promiţător” în categoria „consacrat”, odată cu următorul volum. Până atunci, Specimenul lui Andrei Trifănescu ar putea fi luat în considerare pentru titlul de „Cel mai bun debut românesc al anului 2014”.

Sufletele nopţii, de Raluca Andreea Chiper (Editura Studia, 2014), reprezintă o rescriere a romanului anterior al autoarei (Rasa mea? Vampir! – lansat în 2011, unul dintre primele romane din categoria paranormal romance/urban fantasy/young adult apărute programatic la noi, la puţin timp după Zidul de foc al Blancăi Borbely). Ceea ce diferenţiază însă esenţial opera Ralucăi de restul textelor (nu toate pot fi numite romane…) de acest tip este stilul – bogat, poetic (pe alocuri, de inspiraţie eminesciană), simbolist, romantic şi sumbru deopotrivă, adecvat poveştii cu vampiri fascinanţi şi livizi, definind atracţia faţă de morbid şi faţă de pericol (acestea din urmă, seducătoare fără a fi embleme ale frumuseţii fizice) ca manifestare a frustrărilor şi a nesiguranţei adolescentine, totul amintind mai degrabă de Interviu cu un vampir al Annei Rice şi, mai ales, de The Silver Kiss al Annettei Curtis Klause, decât de mai simplul Jurnalele vampirilor (L.J. Smith), în ciuda firului narativ care reia tema patrulaterului amoros (doi gemeni vampiri – unul „bun” şi unul rău –, un adolescent aparţinând rasei umane, şi eroina naivă spre care se îndreaptă nestăvilit pasiunile acestora). Moralitatea poveştii, fără îndoială discutabilă, oferă totuşi, spre deosebire de alte scrieri de gen, o argumentaţie puternică în sprijinul respingerii vampirismului (deşi această argumentaţie nu primează neapărat…). Unele stângăcii ale autoarei (de pildă, în mai multe situaţii, nu este precizat personajul care efectuează acţiunea, ceea ce conduce la confuzii şi nedumeriri, iar unele cuvinte sunt utilizate artificial în context – poate şi pentru că Raluca Andreea Chiper s-a întors recent din Spania, unde a trăit vreme îndelungată) şi lipsa redactării (din nou, funcţia „Spelling&Grammar” ar fi putut măcar elimina problema cuvintelor fără diacritice sau a celor cu litere lipsă în interior – nu foarte numeroase, dar mai multe decât ar trebui să fie) reduc din valoarea romanului, altfel o poveste frumoasă şi de efect (poate cea mai frumoasă şi cea mai de efect publicată în această categorie la noi), care transcende melodrama fantastică juvenilă, promiţând o lectură plăcută şi cititorului matur (ceea ce puţine cărţi destinate adolescenţilor pot promite). Probabil o viitoare ediţie (de data aceasta, una îngrijită) va ajuta romanul (şi autoarea) să îşi atingă potenţialul maxim.

Roxana Brînceanu, autoarea proaspetei nuvele Nuanţe de întuneric (Editura Millennium Books, 2014) nu are (sau nu ar trebui să aibă) nevoie de nici o prezentare. În 2005, a publicat senzaţionalul roman SF Sharia, o frescă-mesaj a unui viitor plin de acţiune şi de dileme morale, carte de referinţă în literatura română. Revenind cu Nuanţe pe scena literară, Roxana ne oferă un fragment de sine stătător dintr-un univers viitor irezistibil şi complex, conturat printr-o călătorie spaţială iniţiatică. Copilul care visează stelele şi fratele său mai mare (acesta din urmă, dispus să comită ilegalităţi pentru a putea să îl întreţină pe primul) îşi obţin, nu fără dificultate, locurile pe nava Mi Vida de Nonsens (profetic nume…), după care o aventură minunată şi teribilă îi aşteaptă, implicând creaturi extraterestre şi nave militare (ar fi fost de dorit ca echipajul acestora din urmă, arogant şi limitat intelectual, să nu corespundă tiparului hollywoodian – din fericire, însă, nu are un rol central în poveste, şi nici un alt reproş nu i se poate aduce autoarei, oricât de exigenţi ne-am propune să fim), ca în orice space opera care se respectă. Scriitura seducătoare a Roxanei şi povestea inteligentă, spectaculoasă şi filosofică obligă cititorul să parcurgă volumul de la prima la ultima pagină, fără să îl lase o clipă din mâini. Pe scurt, nu putem decât să ne bucurăm de revenirea Roxanei Brînceanu în aria literară SF – şi să aşteptăm noul roman al acesteia (poate o extindere a universului din Nuanţe) ori o nouă ediţie a Shariei, al cărei tiraj este, de ceva vreme, epuizat…

O notă de final, privind un aspect incident: toate cele trei coperte ale cărţilor sus-menţionate sunt izbutite (neobişnuit, pentru piaţa românească de carte, în cadrul căreia se preferă copertele abstracte sau minimaliste, care nu ajută la vânzări şi nu aduc bucurie cititorului, dar sunt mai ieftine şi mai uşor de realizat), felicitări suplimentare meritând Editura Studia, pentru hârtia albă, de calitate superioară, pe care a fost tipărit volumul Ralucăi Chiper.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.