libris.ro

Mic manual de headbanger

[Răzvan T. Coloja, Soldați ai terebentinei, Crux Publishing, Colecția „Transgressive”, București, 2015]

Ștefan Bolea

 

„Aşteptând deznodământul melodiei, cu vocalul zbierând cuvinte scurte în punctele-cheie
ale piesei, e ca şi cum – femeie fiind – te-ai masturba cu un baton de nitroglicerină.”
 

 

Aflat la al treilea roman al său, Răzvan T. Coloja vine cu o radiografie oarecum vintage a vieții de metalist din anii ’90. La fel ca în romanul său anterior, Recolta roșie, este vizibilă – dacă nu stridentă – influența lui Palahniuk. Ceea ce nu e surprinzător, pentru că autorul lui Rant și-a pus fierul înroșit asupra a tot ce a fost mai bun în literatura română din ultimii ani (aș spune 2010+): Lucian Mareș, Cristina Nemerovschi, Ion Buzu, Radu Găvan, etc. Mai ales Fight Club a fost viral și e greu de crezut că Palahniuk va mai crea un personaj la fel de carismatic precum Tyler Durden, care sub bagheta lui Fincher și în interpretarea legendară a lui Brad Pitt va scoate și peste 100 de ani adolescenți în spatele blocurilor clamând „Hit me as hard as you can”. De altfel, Nina lui Coloja seamănă cu Marla Singer; la sfârșitul aforismelor prozatorului orădean îți vine să pui un „You are not a beautiful and unique snowflake” iar Tyler, dacă ar fi onest cu sine însuși, ar asculta Black sau cel puțin Melodic Death. Ca imn dedicat metal-ului, Soldații aduce puțin cu Sânge satanic al Cristinei Nemerovschi, primul roman venit pe această nișă. Dar lăsând la o parte mâna invizibilă a lui Palahniuk și cea a emulilor săi autohtoni, Coloja are o anumită autenticitate și mai ales un stil propriu (cumva emfatic, rece, aproape crud, ușor schizoid, punând diagnosticul așa cum ți-l imaginezi că l-ar fi aplicat Alia din Dune), pentru care fanii lui îl vor vâna cu siguranță. Stilul este – uneori – repetitiv și obsesiv, creând o atmosferă de cazan ca la Doom Metal și cartea nu este ușor de citit. Nu ajută faptul că romanul nu are intrigă, suferind puternic la partea de construcție epică. Ce mi se pare excepțional – totuși – la Soldați ai terebentinei este, în ciuda amintitelor defecte ce țin de structură, în ciuda stilului monoton și unforgiving, talentul autorului de a crea fragmente sclipitoare, între poem în proză și aforism, care creează un teritoriu nou în literatura contemporană, teritoriu pe care-l găsim numai la Răzvan.

 
Să ascultăm câteva dintre ele: „Părinţii noştri sunt Axl Rose şi Liv Kristine. Suntem copiii bastarzi ai rock-and-roll-ului, alăptaţi cu motorină pe câmpiile pline de gunoaie ale concertelor în aer liber. Iar singura educaţie pe care am primit-o e cea diluată din Black Sabbath, Venom, Marilyn Manson.// Rage Against The Machine ne-a învăţat tot ceea ce trebuie să ştim despre politică, tiranie, drepturile omului; Third And the Mortal ne-a învăţat ce înseamnă ploaia, trecutul, cum să definim dragostea pierdută. Am studiat istorie din bătăliile glorioase ale celor de la Manowar, religie din albumele Samael şi Emperor. Știm geografie pentru că Norvegia e ţara black metal-ului, iar tot ce a ieşit din germani e varianta militarizată a lui Wagner. Ştim că Slovenia a fost împărţită între Germania şi Italia deoarece Laibach cântă în limba Führer-ului iar pe cei de la Pink Floyd îi poţi poziţiona pe străzile Londrei mai bine decât ai putea muta un ac pe harta întregii Marii Britanii. Ştim ce-i Brazilia şi tradiţiile ei pentru că există Sepultura; am învăţat ce înseamnă cucerirea vikingă prin Bathory … Suntem soldaţi ai terebentinei” (117-8). Am decupat dintr-un fragment din inima cărții care, după mine, este și punctul ei culminat. (În treacăt fie spus, numele formațiilor nu trebuiau puse cu italice, pentru că vorbesc de la sine, la fel ca numele unui oraș sau al unui autor.) Metal = Kultur – aceasta nu este (doar) autoironie. Din experiență pot spune că majoritatea oamenilor inteligenți (mai ales cei de la Filosofie) pe care îi cunosc au avut sau au o fază Metal.

 

Alteori personajele lui Coloja dau soluții la problema suprapopulării (tema stringentă din serialul Utopia sau din recentul Inferno al lui Dan Brown): „Criminalii în serie sunt doar una din multitudinea de metode prin care Gaia se asigură că suprapopularea datorată în mare parte industrializării este ţinută în frâu. Este modul scoarţei terestre de a ne şopti că ceea ce-i mult e deja prea mult, că nu ne poate susţine pe toţi cei cinci, şase, şapte miliarde de suflete fără ca genetica şi instinctul să nu intervină pentru a pune lucrurile pe un făgaş acceptabil.// Chimioterapie la nivel înalt, stârpind cancerul social şi celulele sănătoase odată cu el” (102-3).

 

De ce sunt rockerii sataniști, se întreabă toți? Problemă falsă în sine, pentru că provine din frică, din oroare și ignoranță. Dar de ce, totuși? Poate pentru că la fel cum Dumnezeu este o metonimie pentru control, Satan este o metonimie pentru nesupunere. Astfel, dacă am fi sinceri, toți (rockerii) am visat un Kristallnacht al creștinismului, o Noapte a Sf. Bartolomeu în care să triumfe ateii: „Într-o lume paralelă, Oc este un proaspăt-uns dictator a peste 90% din lumea civilizată. Din spatele unui stand aurit porunceşte care turme de tancuri merg unde, ce linii de provizii trebuie întrerupte pentru binele comun. Mânate de vocea lui, facţiuni paramilitare scot oamenii cu forţa din case şi îi obligă să-şi ardă cărţile religioase. Bibliile. Coranul. Pamfletele cu iz divin şi mesaj ceresc. Un Kristallnacht al Creştinismului, mânat de voinţa unui singur lider în care marea parte a umanităţii şi-a pus speranţa. Mitralierele gem mut în filme alb-negru iar subtitrarea cu caractere gotice anunţă victorii de nestăvilit pe câmpurile de luptă” (181).

 

Cartea lui Coloja este un mic manual Metal și este fain s-o citești ascultând piesele unor trupe ca Mayhem, Slayer sau At The Gates, recomandate de Răzvan în timp real, în timp ce ești violentat de AK-47-ul autorului, care te invită la un pogo pe cinste.

libris.ro

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #43 – sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *