de Antero de Quental
traducere: Cristina Petrescu
Om! Om! Cerșetor în Infinit!
Cu gura-ntredeschisă și brațele întinse
Aștepți să-ți cadă astre din spații necuprinse
Cu care poți să umpli imensul gol finit!
De ce escaladezi masive de granit?
De ce topești în aer îmbrățișări absente?
Și vrei să legi cu grijă, în lanțuri permanente,
Reflexul unei umbre de preaînaltul spirit?
Ceru-n batjocură ne dăruie lumină!
Iar vocii tale, imensitatea îi răspunde
Cu hohotul ei spart, cu rîsul ei ridicul!
Ideea i-a închis ușa speranței, ah, senină,
Când i-a cerut veșminte și merinde…
Lăsând-o față-n față cu Nimicul!!..
Nihil