libris.ro

poeme de Savu Popa

Poemul tatălui

1.

Ne vorbeai de lumea asta. Să nu plecăm prea departe. Eu îmi
Imaginez lumea ca pe toate poemele scrise până acum. Toate. De la început. Şi până acum. Se scrie un poem, se mai naşte cineva. Pentru că se mai scrie, se mai naşte cineva. Şi lumea asta, am înţeles nu demult, e ca o înşiruire de străzi. Unele sunt pietruite, altele au fost asfaltate ieri, poate. Ele dau unele în altele. Pe unele circulă maşini mari, altele sunt cu sens unic. Pe altele trec doar oameni şi animale. Oameni pe trotuare si pe strazi. Asta e lumea, un fel de oraş fără sfârşit, care începe acolo unde sunt primii locuitori, acolo unde s-au plantat primii copaci, primele flori de hârtie, unde au fost rupte foi întregi cu fraze şi au fost puse pe post de seminte pentru copaci, flori.

2.

Ne arăţi tot felul de lucruri în excursii. În unele locuri am rămas mai mult. Prin altele, doar am trecut. Când eram cu tine, mai opreai maşina, pe ici, pe colo. Vedeam şi noi un colţ de natură. Un conac boieresc vechi. Un muzeu. O biserică. Uneori mai vorbeam, alteori mă simţeam eu prost şi tăceam. Eram trist, deşi eram liber. În fine, îmi amintesc că îmi veneau tot felul de gânduri. Când eram cu autocarul, timpul trecea prea greu, deşi mergeam repede. Din autocar, vezi lucrurile ca şi din avion. Orice lucru pe lângă care treci repede, se vede mic, îndepărtat.

 

Poemul tatălui 2

3.

Ne trimiteai după varză murată în pivniţă. Eu îmi băgam mâinile în apa ca gheaţa şi scoteam o căpăţână de varză ca un cap de mumie-copil. Mă trezeam imediat dimineaţa devreme, iar motanul vecinului se gudura pe lângă mine. Aveam mâinile sărate şi ude. Mâncam la prânz carnea friptă cu farză şi ca desert, beam câte un pahar de moare rece. Era ca un vin sărat. Ne povesteai apoi că te mirai, cum de toată lumea din Ocna Sibiului se plânge că trebuie să taie un porc întreg şi apoi să ţină luni întregi, atâta carne. Cum de nu era în Ocna o măcelărie? Pe vremuri, un ungur din Ocna deschisese o măcelărie lângă staţiune şi fosta staţie de autobuz. Nea iSTVAN ştia exact de ce carne ai nevoie, când doreai să găteşti ceva. Atunci, pe vremuri, la Ocna, în staţiune se organizau baluri. Fanfara armatei venea de la Sibiu şi cânta toată seara în parcul staţiunii. Doamnele se plimbau ca pe corso în Bucureşti, ca în schiţele lui Caragiale. Asta, când era vară, iar iarna în pavilionul băilor, se organizau serate, seri de lectură şi lacurile sărate îngheţau pe alocuri, mai târziu un doctor teribilist spărgea gheaţa, iarnă de iarnă şi făcea regulat băi. LA OCNA, COMUNISMUL PĂREA UNEORI ÎMBLÂNZIT CA O SCORPIE. îmi spuneam că mai târziu, după câteva linguri de varză murată, o să îmi amintesc de Ocna. Aceasta va fi madlena mea.

E sâmbătă, ora unu. Ultimul autobuz a trecut spre Sibiu. Străzile Ocnei sunt goale ca nişte măsele din care a căzut plomba.

 

 

Poemul tatălui (Ciorbă de cărămizi)

4.

Erai mic şi îţi plăcea să te joci cu sora ta pe strada Strigoiţei.  Strada nu era asfaltată, treceau doar căruţele spre câmp. Niciodată nu a trecut vreo maşină pe acolo. Strada asta începea unde se termina strada ta. Se povestea că acolo, noaptea, strigoii vin din câmp, din cimitirul catolic vechi, mai stau de vorbă ca nişte pensionari în parc, mai adună câte un pai căzut din căruţe şi îl bagă în gură. Ei numai pot să fumeze.  Ne mai povesteai  că în fundul grădinii tale, locuiau două femei cu minţile rătăcite. Uneia îi ziceau Lichioasa, după o prăjitură numită lichie. Stăteau într-o casă mare, acoperită de cel mai mare tei, care a existat vreodată în Ocna, ca un schelet prăfuit. Ele umblau cu haine rupte şi tot timpul luau bucăţi de cărămidă, le duceau în bucătărie, le fierbeau în oala de pe plită şi făceau un fel de ciorbă. Tot timpul, ieşea un fum gros din bucătăria lor de vară, ca dintr-o locomotivă  mică.  Ciorbă cu gust de pietre, de cărămizi. O dată, ai vrut să intri la ele în curte, dar te a fugărit un câine mare, negru, jerpelit, un fel de zdreanţă rămas în viaţă de pe vremea lui Arghezi. Mirosea peste tot a praf. Vara mirosea a lucruri vechi.

 

libris.ro

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #47 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *