libris.ro

poeme de Gomes Leal

traducere: Cristina Petrescu

Judecata lui Cristos

(lui Theophilo Braga)

 

Striga-ntr-o zi către Mântuitorul Isus

Satan cel ostenit de a huli-nspre stele:

–Precum uitate flori ce-și pleacă fruntea, grele,

Ți se-ncovoaie trupul de-ocări peste apus!…

 

Vezi că Biserica-i luntre fără catargă!

Navă părăginită pe mări, la Ecuator!

Și-n alabast și aur pe preoți ți-i măsor

Și-n desfătări de Messalină ce li-i dragă.

 

Corpul ți l-au zvârlit la câini, la corbi în zare!

Falsificat-au Legea, e plină de hotare,

Și ruguri înălțat-au, o, Cruce fără țărmur!

 

Satan nu-și curmă vorba, dar iată cum, înceată

O lacrimă văzu curgând însângerată

Pe chipul lui Isus, brăzdat de roșul tremur!

 

 

 

Luther

      Ah, tu ești, diavole?…

(Legendă monahală)

 

Luther, părintele auster, cu chipu-ntunecat,

Chiar pe Satan îl întâlni în Erfurt într-o zi,

Dormind pe-o stradă, împuns de aspre vijelii,

Bătrân, pleșuv, cu trupul de-alcool învolburat.

 

Continuă să dormi!strigă pastorul…cât vroiești,

Hulpav părinte al Poftelor și al Orgiei!

Abandonat-ai drumurile teologiei,

O, corb bătrân și rău din boltele cerești?!

 

Lumea se-aseamănă cu chipu-ți cel veștejit și chel;

Bisereca e, iată, al Evangheliei bordel ;

Și tu, -mbuibat, aștepți ca răul să-ți tihnească!?…

 

Satan, privind înspre azur răspunse-așa:

Selele-și târâie-n ceruri mantia sură, grea,

Dumnezeu lăsat-a lăncile să ruginească!

 

 

 

Adio, Soare!

 

Adio, adio, Soare! Grăunte muribund

Atât de mult iubit de misticii amanți!

Peste pridvoare, cuiburi, privirea să ți-o-nalți

Și-n sălcii și în Mare s-ascunzi un ultim gând!

 

Pornește- ndată, astru liric, spre-adâncimi

De ape siderale, să te stingi!…Ți-s date

O, suflet necuprins, doar clipe retezate,

Ce se asemuie cu ale mele amărăciuni!

 

Dar iată, tu, astru de foc, astru tiran!

Dacă ți-e rana adâncă, în recele Ocean

Poți sângele să-ți lepezi, poți stinge roșul vaier!…

 

Dar eu păstrez, o, Soare, la piept, răul suprem

Mă copleșesc tristețea și plânsul și mă tem

Că va vibra durerea-mi în clopotul de aer!

 

 

 

*Cain*

 

Cain, cel surghiunit, devot al pribegirii

Fugind de-a sa durere cumplită,-ngrozitoare

-Ntr-o vale se stingea, în chin și abdicare,

Pe țarina străveche din vremea Scripturii.

 

Căința-care-i răul ce n-are vindecare-

Nu se-ndura de pieptul ce se zbătea-n deliruri

A celui zămislit în sânul Păcătuirii

Ce avea să se scoboare-n odrasle viitoare.

 

Fără-a cerși la Cer lumină, mângâiere

Capul nu și-l pleca sub orișice durere

Ci-n acest ceas fatal în care toți dăm seamă…

 

Cain, rebel de-odinioară, –și cel dintâi ateu–

Tată și frate-al nost, ca un războinic zeu

Strigat-a-n prăbușire– Pământule! O, Mamă!

 

 

 

Într-un cimitir

     Surgite mortui.

(Apocalipsa)

Invideo quia requiescunt.

(Cuvintele lui Luther în cimitirul de la Worms)

 

Morți! Cum vă pizmuiesc! Peste recele-nveliș

Al acestor inimi ce sunt astăzi sfărâmate

Albe porumbițe sosesc neanunțate

Și alte blânde păsări se tânguie-n frunziș!

 

Natura-i decorează pe cei ce-au fost pociți…

Râde către statui și chipuri fără leacuri!…

Iată-vă cum mulțumiți, surâdeți către veacuri

Și după sumbrele călătorii vă odihniți!…

 

Cu toate acestea, iarna, pentru mâhnita Moarte

Vântul din nord trimite friguri ne-nduplecate

Ce de-ale voastre oase goale se anină!…

 

În timp ce noi ne arătăm nepăsători, ingrați,

Și vă lăsăm în lacrimi să vărsați, abandonați,

A morților țărână schimbată în lumină!

libris.ro%20

1 Comments

  1. Pingback: EgoPHobia #46 — sumar | www.egophobia.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *