libris.ro

poeme de Claudiu Komartin

infectat

 

 

Vor trebui să-mi amputeze un deget, s-a decis

în vreme ce vânzătoarele croate sau

sârboaice stau și fumează liniștite în fața magazinului INFECTED

(denim & fashion) pe lângă care trec zilnic

și n-au nici pe dracu.

 

Parcă îi și aud pe vestiții savanți: Nu mai e nimic de făcut, ați stat

prea mult cu el așa, trebuia să ne faceți o vizită

mai din timp

desigur, asemenea vești ți se

comunică-ntotdeauna cu mare părere de rău. Cât a trecut de la

ultimul consult? întreabă de formă dr. Șnițelovschi

cu aerul lui de contabil atent-îngrijorat

dar nici n-apuci să-i răspunzi că – în sfârșit,

nu contează, se poate și fără el. Ce naiba, se poate fără toate

deștele. Uită-te la pești.

Râde, băga-l-aș în mă-sa.

– Bine, domnule doctor, dar ei au aripioare și pot

respira pe sub apă – Stai liniștit,

și tu o să ai în curând.

 

O să-mi depun, deci, nu doar unghiile pe masa veche, ci

tot degetul ăsta privit cu neîncredere

de feluriți ochi, înțepat, împuns, judecat

ca ultimul ocnaș. Și nici nu mă va supăra cel

mai tare c-o să mi-l taie, ci fraza care îmi răsună încă-n

urechi: în sfârșit, nu contează, se poate și fără el.

Ce poți să zici când auzi asta de la unul care n-are intenții rele?

Cel mai jenant e să-ncerci să dai explicații: n-a fost așa

dintotdeauna, are și zile mai bune, trece printr-o perioadă

tâmpită…

Cum să le spui că nu-i vina lui? Oare chiar le pasă?

Cum să le spui, despre un deget

sau despre un om, că n-a reușit mai bine de-atât, că

la un moment dat a clacat,

că boală, că suferință,

că cărnuri, și moarte – ții minte ce-ți povesteam

de firma aia luminoasă pe care scrie, zi și noapte, INFECTED?

denim & fashion, degețel

& un sincer hai sictir! celor care se fac

că nu-nțeleg lucrul ăsta așa de simplu și de uman.

 

 

 

Crampa și cearcănul

 

„Sunt luni în care nu câștig nici cât să pot

muri”, zice fără să-și ridice privirea din pământ, iar eu tac

și dau din cap sperând să nu fie nevoie

să spun banalitățile crase prin care

oamenii își oferă asigurări că se-ascultă sau

că sunt solidari. Narațiunea spune că meserii

concrete făcute cândva de oameni concreți

au fost înlocuite de mașini – și asta continuă de la an

la an. Cu siguranță de vină nu-i Viorica,

prințesă de câțiva ani în împărăția lui Ciuciulete,

tot mai trecută, mai obosită, cărând cu un cărucior

improvizat cam tot ce se poate căra

spre firmele dubioase care îți dau ceva mărunțiș

pentru plastic sau sticlă –

Viorica, „altădată un cur de cinci stele”, mă asigura

vechiul meu coleg Breazu, centură neagră,

mare amator de bătăi în drumul dinspre liceu spre

sala de net, astăzi agent de asigurări și tatăl

a cinci jigodii pe care sigur o să-i omoare

într-o noapte cu ranga.

 

E aproape dimineață când mă gândesc la ei,

în special la Viorica, dar ce știu eu? – sunt un tehnician

mărunt al instinctului și-al opacității

pentru că am barbă și țin minte aproape tot. Geometrii

flexibile, forme de cunoaștere extinse cu sălbăticie, dar

totuși ceva îmi lipsește, și nu sunt aripile alea

de lemn cu care-am sperat cândva să.

În fine, totul e mai mult sau mai puțin la voia întâmplării,

notez, cu gândul la textul sălciu sarcastic necruțător

pe care-l voi scrie despre măreața patrie

despre mătreața patriei – după care pornesc

voinicește să-mi cumpăr câteva beri.

 

Mă gândesc la Viorica și la următoarea postare

pe facebook – nu, nu va fi un text social, angajat,

nici o glumiță pe marginea tevaturii

politice din ultima vreme – poate o frază-două prin care să-i

mai împung pe năprasnicii scriitori de statusuri

ai generației viitoare. Pe băieții puri și duri care

luminează înfumurați cu un neon deasupra capului

pe care ei nu văd că e scris TERMINATIO MEMORIÆ –

treaba lor, eu oricum iluzii nu mai îmi fac.

 

Afară s-a mai răcit, culeg rarele zgomote ale nopții

și chiar că nu-mi folosesc la nimic – oare ce-o face Viorica,

al cărei cur, s-o recunoaștem, e acum de maxim trei stele?

 

Crampa și cearcănul ca forme de cunoaștere,

foamea, acest ultim avanpost al frumuseții.

 

E întuneric, pe Moldovița miroase a tei și a ploaie, ascult

cu urechea ciulită motoarele care pregătesc înălțarea.

 

 

 

Love story

 

Îți promit că nu voi privi în urmă. Îți jur că nu mă voi întoarce la întretăierea unde am alergat vara trecută în picioarele goale pe cioburi.

Te rog, spune-mi că am fost o fetiță cuminte și zidește-mă odată de vie.

Ceva se îndreaptă spre mine cu 200 la oră, și nu vine să îmi sară în poală, să mă lingă pe față.

O să mă doboare, o să-mi răstoarne-n noroi sacii plini cu bumbac.

Te înțeleg.

Accentul tău, faimos în câteva cercuri de puritani, te-a împiedicat să spui lucrurilor pe nume.

Copilașii au crescut, povestea noastră de dragoste s-a transformat într-un pudel care latră ca prostu’ la zid.

 

 

 

Albia

 

Albia râului se îngustează de la an la an, peste puțin timp va seca de tot, îmi spunea cu liniştea pe care ţi-o dă numai împăcarea în faţa schimbării.

Apunea. Marile evenimente ale naturii continuau să se întâmple cu o anumită indiferenţă, lentoarea cadrelor cu vampiri, a scenelor prea ornate şi
hai înăuntru mi-a spus
când boii-de-baltă s-au pus pe orăcăit
hai înăuntru aici nu mai e nimic de făcut.

 

 

 

Să nu credeți

 

Să nu credeți ce s-a spus despre acea dimineață
eu chiar am vrut să dau la o parte perdelele
împunse de lumina ascuțită și foșnitoare
când pojghița de somn s-a subțiat și-a plesnit
mi-ar fi trebuit o valiză să mă adun
dintre așternuturile boțite scânceam ca o ceapă
frecată cu multă sare într-un pumn
de salahor ce așteaptă intrarea în schimb.

Ce mă aștepta dincolo? Ce mai era pentru mine?
Frumusețile din cataloage, mândria albumelor
softporn, prinse în carapacea lor de prejudecăți
și blănuri sintetice? Amintirea sirenei de la
uzina de frig? Funigeii? Estetica?
Să nu credeți nimic din ce se spune despre dimineți
și despre muncitorii vânjoși cu piepturile numai
ochi și urechi: toate astea s-au dus.

#

din volumul în pregătire

33 de poeme sau douăsprezece secunde până la dispariția luminii

libris.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *