War With Myself

de Ștefan Bolea

 

insania s-a deghizat în depresie

mă hrănește cu lăcuste și nisip

mă micșorează constant, astfel încât miile de cărți pe care le-am citit

par a fi dieta unui analfabet candidat la premiul alzheimer

„papagal” îmi spune

„parodia lui echo”

studiile tale nu valorează nici cât un strănut al lui valery

te crezi heidegger cioran?

ești mai prost ca odrasla lui iorga

insania apare ca anxietate

nisipul mi se oprește în esofag

și nu pot înghiți

vreau să beau apă, are gust de sânge stricat

insania îmi spune că pot locui oriunde

renunță la ambiția metropolelor

ce, te crezi baudelaire?

oricum nu ieși din casă

flanezi între sinapsele tale, și nici atât

îi urăști pe oameni sau ți-e frică de ei?

îi urăști pentru că te urăști

ți-e frică și scoți din mânecă disprețul

vor râde de tine, te vor ridiculiza

și-n dharma ta e prevăzut linșajul

omul ca demon, eul ca demon

nu pot ieși din casă

sunt crucificat pe fotoliu și voi fi expus de sărbători în vitrina măcelăriei

o frică pe care o inhib și refulez

dar care se întoarce sonor ca soarele negru

și veghează ca o santinelă lumea noastră elegantă precum o închisoare

și-atunci ți-a fost frică și ai plecat privirea

și-atunci când ai vrut s-o săruți

ai preluat masca furiei

și-ai început dezgustător, penibil

și revelator pentru toți că agresivitatea ta era a unui lup cu inimă de puppy

insania apare ca paranoia

când insignifianța îți cântă o sonată la patru mâini

(bani zero

ambiție zero

realizare zero

senzație zero)

crești în planul imaginar până la nivelul cavalerilor apocalipsei

cioran nietzsche schopenhauer

mersi că mi-ați păstrat locul cald

și dacă nu te pasionează avatarul final din istoria nihilismului

mai avem un joc pentru tine

bine ai venit în familia selectă a lui Dumnezeu!

cine ești tu? isus sau satan?

amândoi!

vreau să fiu cel mai bun și cel mai rău în același timp

oricum îmi place să sfidez legile logicii

mai mult, vreau să fiu un satan inimos și un isus bully care le dă cu crucea în cap infidelilor

te trezești din harababura asta și te simți mai obosit, mai infim, mai derealizat

atunci avem soluția perfectă: aducem depresia pentru tine

și atunci vezi că nici janitor la basel nu te-ar lăsa nietzsche să fii

și apoi insania vine ca disociere

ce, scriitor? mai degrabă rândaș

filosof? peon

poet? cizmar (asociație instantanee ca topor – raskolnikov sau lautréamont coase la mașină cu umbrela)

într-adevăr nu sunt eu

pentru că această echivalență presupune un termen iluzoriu

nu sunt eu pentru că nu exist

dar dacă durerea și chinul forțează producerea unui anumit sentiment al identității

(al existenței chiar)

mai consistent decât gândul care declanșa ontic subiectul lui descartes

ce sunt eu fără insania mea

și ciclul poate s-o ia de la capăt

depresie: ești zero

anxietate: tremuri, colos de doi bani

paranoia: da, sunt un personaj istoric

disociere: sunt la modul inexistenței, sunt particule de eu fără nici o legătură cu posibilitatea existenței mele

așa că folosește-te de vechiul tău fetiș, moartea

depresie: mortul viu

anxietate: sunt ca mort

paranoia: ca să fii Dumnezeu trebuie să mori

așa își încep zeii cariera

disociere: moartea e prăpastia dintre eu1 și eu2

oricât ar plagia nebunia și suferința moartea

oricât ar plagia-o Dumnezeu

trebuie să recunoaștem că e sexy ca o idee platonică

o terapie care aplanează orice conflict

criza se vestejește când simte degetele morții pe tâmple

hegemonii se înclină grațios când intră maestrul în încăpere

or, dacă nu mai poți

dacă te simți diminutivat, dacă te gâtuie frica și te-ai săturat de meciul cu efecte speciale al paranoiei

de comedia dez-identificării

ești clientul perfect pentru cursul de mortificare

ia doze mici și apoi în crescendo până la supra-doză

cine vrea să învingă nihilismul trebuie să câștige în prealabil în fața morții

și până acum scorul e zero la câteva sute de miliarde