Perlele Bucovinei

(pricinaşul de serviciu)

de Radu-Ilarion Munteanu

          O ocazie profesională m-a adus, în apropiere de Sânziene, în preajma mânăstirilor bucovinene. Mai întâi a fost Dragomirna, înfiinţată, zice ghidesa (doctorat în specialitate) de un fost soldat, nu rar model mediaval. Ca prim contact cu specificul, remarc apropierea zidurilor de incintă de biserică şi îmbrăţişarea strânsă a dealurilor înconjurătoare. A doua zi, după amaiză, conjugat armonic cu aspectul profesional, două muzee: cel judeţean din Suceava şi un surprinzător muzeu al apelor, în Fălticeni, întemeiat de academicianul Mihai Băcescu. Înăuntru, o bijuterie rară: un glob pământesc, cu diametru de cca 2 m, cu relief la scară: 1 cm înălţime = 2000 m. relieful se prelungeşte sub oglinda, de plastic transparent, a oceanului planetar. Dorsalele oceanice se văd ca o imagine de satelit, prelucrată de calculator. Gazdele ne dau întâlnire, cu humor, peste 1 milion de ani, când Atlanticul va lua locul Pacificului, ca întindere. Intermezzo în casa – muzeu Ion Irimescu. Maestrul a lăsat dalta după 90 de ani. Un superb bust de bronz, simbol al Bucovinei, pentru care pare să-i fi pozat Sofia Vicoveanca.

          A treia zi e exclusiv culturală. Putna, Suceviţa, Moldoviţa, Voroneţul. La Putna, impresionează, în muzeul mânăstirii, piesele textile, cu nume complicat, care împodobiseră, cu jumătate de mileniu în urmă, mormintele lui Ştefan şi a 2-3 soţii. Conservarea aprinde discuţii. Se cade de acord că cel mai probabil model e ionizarea, fie şi în doze infime, a metalelor preţioase trase în fire, alături de lânuri. Se cunosc proprietăţile bactericide şi fungicide ale argintului ionic, otravă catalitică. O hartă a Moldovei de pe timpul lui Wladislaw Jagello şi Alexandru cel Bun, când liftele (lituanienii) erau abia creştinaţi. La Suceviţa, ctitorie a Moghileştilor, se simte, paradoxal, umbra lui Mihai Viteazu’, adversar al lui Ieremia. Aflăm că tricolorul provine de la Rudolf II, împăratul la curtea căruia Johannes Kepler, pe lângă sinecura astrologică, a avut timp să potrivescă tabelele planetare, moştenite de la Tycho Brahe, pe elipsele celor 3 legi. Mânăstirea e ctitorită la câţiva ani după deja depărtata asasinare a lui Mihai, în chiar anul publicării celei de-a 3-a legi. Roşu, galben şi albastru au fost culorile de email (smalţ) ale blazonului lui Mihai. Conexiunea e imediată: Tricolorul, inventat la 1848, de francmasonii naţionalişti, nu poate proveni decât de la fratele Bălcescu, doctor în Mihai Viteazu. Paşoptiştii au ales un inspirat simbol amintind de uniunea politică avant la lettre. Ghidesa admite raţionamentul ca fiind plauzibil. Picturile sunt din ce în ce mai colorate, dar păstrează aerul de miniaturi tipografice. Meşterii medievali au preluat o doză discretă de bizantinism. Moldoviţa e cea mai apropiată de ideea de grădină, parcă în ciuda vecinătăţii concentraţionare pentru aşa zişii chiaburi din anii ’50.

          Şi, în sfârşit, perla Voroneţului. Primul şoc: imediat în afara zidurilor, mai părăginite decât ale tuturor celorlalte, un mic obor, cu kitsch-uri folcloroide. Se zice că în zi de târg nici nu se mai aude toaca mânăstirii. De altfel, în toate celelalte, călugării sunt puţini, din generaţii care nu prea mai au habar de mare lucru, comerţul cu pliante şi iconiţe kitsch parazitând senin atmosfera încă naturală, graţie doar soarelui şi ploii. Şi, totuşi, ploaia îşi ia dijma. Infiltraţiile de umiditate din pământ au depăşit temelia şi un strat de un sfert de metru de la baza frescei a transformat ireversibil celebrul albastru de Voroneţ în verzui coclit. Înăuntru se lucrează la restaurare, schelăria ocupă naosul şi celebrul portret al lui Ştefan nu e accesibil. Pe zidul exterior din spatele altarului, o alegorie aporistică a Judecăţii de apoi: Sfântul Petru, piatra pe care Mântuitorul avea să construiască Biserica Universală e la good guys, pe când latinii aşteaptă rândul la focul gheenei. Spiritul vindicativ al dreptei credinţe se conservă peste secole mai bine ca textilele tombale: ghidesa aminteşte singurei catolice din grup de cruciada din secolul XIII. Ecumenismul nu pare să aibă şanse în inima simbolurilor spirituale ale unui ţinut de vis. Şi, totuşi, în plină Suceavă, Biserica Catolică, afişează, cu discretă mândrie, numele câte unui monsenior cu nume germanic, iar contemporanii recunosc (ghidesa y compris) urmele lăsate de nemţi, ca ordine şi tot ce decurge de aici.

          Bucovina ospitalieră nu e atinsă de secetă în măsura Bărăganului. Simbolurile sufletului carpatin, privite de aproape, se relativizează ineluctabil, iar privite de suficient de departe nici nu s-or vedea.