Împăratul ghețurilor este o lecție de supraviețuire într-o societate în schimbare

[interviu cu Ana-Maria Negrilă]

#traiestefantastic

de Andreea Sterea

1. Romanul Impăratul Ghețurilor a primit premiul Vladimir Colin în 2018 și te-a consacrat ca autor de science-fiction în peisajul literar românesc. Cum a apărut dorința / nevoia unei reeditări – ce s-a schimbat în ultimii 10 ani, unde ai simțit nevoia să intervii pe text, ce au acum în plus cititorii față de prima ediție.

Este normal ca orice carte să aibă o viață lungă, să fie reeditată, să fie tradusă, și astfel să circule. E ca și cum, dacă am avea un om, ci nu o carte, ar fi normal să-și trăiască viața în același timp și loc. O carte are o viață a ei, ce se împletește cu cea a cititorului care o apreciază.

Nu am pornit de la ideea că trebuia neapărat să schimb anumite lucruri în Împăratul ghețurilor. Am recitit-o și am descoperit un adevăr, care poate părea oximoronic: Cărțile SF au viața cea mai scurtă. De ce? Pentru că deseori fac referire la idei care circulă într-o perioadă, apoi pot deveni învechite, mai ales dacă este vorba de idei științifice. Am început deci să modific tot ce ar fi făcut referire la un cyberpunk de nivelul anilor ’90, de când datează prima versiune a Împăratului ghețurilor, apoi treptat am făcut și alte schimbări pe care mi le-a dictat scriitorul care am devenit acum. Prin urmare, inclusiv finalul a suferit modificări pentru a sublinia tipul de narator, care era Sich.

2. Când am lansat romanul la Final Frontier ai fost întrebată cât de mult ai folosit din propria experiență și personalitate pentru a o crea pe Sich. Hai să dezvoltăm puțin pe această temă: ce este Sich pentru tine?

Sich este o femeie care trebuie să se descurce într-o lume în schimbare. O astfel de schimbare a fost cea din anii 90, iar romanul vorbește foarte mult despre trecerea de la un regim la altul. Doar că este o trecere inversă dinspre liberalism spre totalitarism, și apoi iar spre liberalism. Lumea din Împăratul ghețurilor amintește de orice regim în care libertatea personală este anihilată, iar oamenii sunt înregimentați sub un crez, considerat singurul valabil. Ideea de opțiune este considerată trădare, la fel și nevoia de a trăi într-un alt fel decât restul populației. Sich, personajul principal al romanului, trăiește într-un astfel de regim, care treptat se relaxează sub influența unei economii de piață. De la totalitarismul Ospitalierilor, se trece la liberalismul fals al corporațiilor, care văd în oameni un bun de consum, iar Sich se confruntă din nou cu schimbarea și cu nevoia de a supraviețui într-o altă lume.

3.Ce lucruri ar trebui să învățăm de la Sich după ce îi urmărim aventurile până la capăt? Care este lecția cu care ne lasă ea la finalul romanului?

Împăratul ghețurilor este o lecție de supraviețuire într-o societate în schimbare, în care se vede clar că nu vremurile sunt sub oameni, ci mai degrabă, oamenii sunt sub vremuri. Pusă în fața unor alegeri pe care nu le poate face, a unor întâmplări peste care nu poate să treacă, a faptului că nu poate influența nici măcar acțiunile celor apropiați ei, cu atât mai puțin ale celor care doresc să o distrugă, Sich își construiește o lume virtuală, care, la un moment dat, ajunge să substituie adevărul. Romanul mai vorbește despre motivații și despre bine și rău într-o lume în care valorile au fost inversate.

4. La fel ca și seria Stelarium și Împăratul Ghețurilor abundă de mitologie, filosofie, religie, misticism, ocult, psihologie etc. Care sunt temele și motivele tale preferate din Împăratul Ghețurilor?

Pentru că citesc tot felul de cărți, mă deranjează foarte mult clișeele. Literatura SF&F este una care favorizează acest lucru din cauza motivelor folosite și a limitării acestora. Sigur că majoritatea elementelor pe care le folosim când scriem o carte sunt vechi de când lumea, dar modul în care ele se combină poate duce, totuși, la rezultate deosebite. Tocmai pentru că am citit o mulțime de cărți din genuri diferite, nu pot să mă opresc să nu mă gândesc că un anumit lucru, sau o anumită combinație, a mai fost folosită în alte 100 de romane. De aceea, încerc pe cât posibil să evit acest lucru. Există un avantaj – poate unii cititori vor aprecia asta, pentru că nu seamănă cu nimic din ce au mai citit, dar există și alt dezavantaj, ca alți cititori, care s-au obișnuit cu folosirea unor motive, să se simtă pierduți în lipsa unor repere.

Amestecul de ocultism și medievalism provine din zona lecturilor mele. A existat o perioadă în care cea mai nouă carte citită avea 100 de ani și când urmăream cum evoluau motivele de la un roman la alt, de la o epocă la alta. Împăratul ghețurilor a fost romanul în care am experimentat un amestec de influențe tocmai pentru a obține ceva deosebit. Romanul s-a dezvoltat într-o perioadă foarte lungă, între 1995-2005, cu revizuirea din 2017, deci mai mult de douăzeci de ani. În această perioadă, am publicat aproape neîntrerupt, deși nu mai mult de 1-2 texte pe an, am debutat în volum și am avut timp să mă analizez și eu ca scriitoare și să mă întorc asupra textelor vechi pentru a descoperii punctele tari, dar și cele slabe.

 Ideea centrală din Împăratul ghețurilor, la fel ca și în cazul romanelor din seria Stelarium, este că umanitatea se transformă, relațiile între oameni suferă modificări, dar oamenii caută același lucru: tovărășie, admirație, prețuire etc., și au aceleași sentimente de dragoste, ură, invidie etc.  De aceea, cărțile mele vorbesc despre psihologia oamenilor plasați în societăți aflate în perioade de criză. Și pentru că m-ai întrebat de motive, în Împăratul ghețurilor există motivul metamorfozei, cel al înstrăinării, motivul fraților, motivul atracției răului, a distrugerii lumii, și multe altele, plasate pe fondul unei societății distopice.

5. Din toate cărțile tale se simte că ai o pasiune și o înclinație puternică pentru tehnologie și știință. Crezi că ele vor conduce la un viitor luminos sau sumbru al omenirii?

Noi suntem viitorul luminos adus de știință și tehnologie, cel puțin dacă privim din perspectiva sec. al XIX-lea. Reciteam de curând niște texte, publicate între 1850-1910, care vorbeau tocmai despre viitorul luminos al umanității, despre perfecțiune și despre o lume utopică. Nu există așa ceva și probabil nici ar trebui să existe, pentru că oamenii au nevoie de competiție pentru a se realiza. Rămânând în sfera literaturii SF, există cărți care descriu astfel de societăți „perfecte” printre care Solaris, a lui Isaac Asimov și Mașina Timpului, a lui H.G. Wells, dar niciuna dintre aceste societăți nu este de preferat. Ele se bazează pe faptul că omenirea va avea acces la o tehnologie care îi va permite să obțină orice cu minim de efort. Acest minim de efort este dușmanul omenirii, pentru că elimină nevoia omului de a deveni mai bun și îl reduce la un stadiu de fericire vegetativă, ce nu este diferită de cea a populației eloi din Mașina Timpului. Totuși, după cum spuneam, viitorul luminos al omenirii va avea tehnologie, dar nu va însemna neapărat ștergerea inegalităților sau fericire și bogăție pentru toți. Din acest punct de vedere, sunt mai degrabă adepta viziunii aduse de cyberpunk.

6. Societatea din Împăratul Ghețurilor este condusă de corporații. Cum ai ajuns la această perspectivă? Ar fi oare o soluție mai potrivită decât formele de guvernământ cu care suntem obișnuiți în prezent?

În anii ‘80, cărțile lui William Gibson vorbeau despre asta, iar mai devreme, Philip K. Dick avusese aceeași viziune asupra viitorului. Deja se vorbea despre companiile multinaționale, despre ridicarea Chinei și Japoniei. Acum, după câteva decenii, previziunile lor s-au dovedit corecte, avem Internet, rețele sociale, realitate virtuală, mulți oameni își părăsesc țările de origine pentru a lucra pentru companii cu sedii peste mări. Vorbim despre multiculturalism, dar în continuare vorbim despre inegalitate socială și sărăcie. Într-un fel trăim în mijlocul unei lumi cyberpunk, iar singura diferență este că omenirea nu și-a dus problemele și pe alte planete. Nu cred că o lume condusă de corporații este de preferat celei prezente, tocmai pentru că elimină posibilitatea oamenilor de a-și alege conducătorii și, în general, de a face alegeri. De aceea, consider că puterea economică și cea politică, deși legate indisolubil, trebuie să rămână distincte.

7. Cei care au citit Împăratul Ghețurilor și seria Stelarium au aflat deja legăturile dintre povești. Ce le putem spune însă celor care nu sunt încă familiarizați cu universul pe care l-ai creat?

Împăratul ghețurilor face parte din istoria seriei Stelarium. Aici oamenii nu au părăsit încă Pământul, dar au construit o stație orbitală, Gemenii, deci se întrezărește deja un viitor în care vor fi nevoiți să facă acest pas. Planeta trece printr-o serie de schimbări de natură climaterică, multe zone au fost distruse de calamități, unele sunt acoperite de gheață, iar ca urmare a acestor modificări, societatea umană se schimbă de asemenea. Deși tehnologia îi ajută să supraviețuiască,  oamenii încep să privească în trecut și încearcă să dezvolte și alte științe care răspund noilor nevoi. Orașele se înalță pe verticală, iar stratificarea socială se realizează de sus în jos, de la apartamentele luxoase din turnuri, la camerele sordide din zonele apropiate de permafrost. Orașul din Împăratul ghețurilor este condus de corporații, dar, în același timp, de o organizație ai cărei membri au puterea de a vedea în viitor. Din această organizație vor fi recrutați și cei care, în Stelarium, îi vor însoții pe coloniști și vor deveni agenții anh. Distanța în timp dintre Împăratul ghețurilor și celelalte volume ale seriei Stelarium este de sute de ani, de aceea spuneam că poate fi considerat o istorie a acestei lumi.

8. Hai să vorbim puțin despre lumea Stelarium. La ce sperăm în viitorul apropiat și ce surprize ne pregătești?

               „Surpriza” va fi volumul al treilea și ultimul al seriei Stelarium. Lumea Stelarium, prin cele două volume apărute, Regatul sufletelor pierdute și Ascensiunea stelară, urmărește povestea a patru agenți anh, crescuți pe una dintre planetele colonizate de pământeni. Umanitatea ajunsă pe Galene continuă să se transforme influențată și de energia acesteia, iar agenții anh trăiesc în simbioză cu copacii galenici, niște forme vegetale superioare, coordonate de creiere vegetale. Momentan lucrez la volumul al treilea al seriei, cel în care agenții anh se întorc pe Galene, după aventurile pe altă planetă colonizată de pământeni, Cardeea. Au trecut sute de ani de când au părăsit Galene, iar lucrurile s-au schimbat, deși unele dintre entitățile postumane continuă să existe. Astfel, ajung în mijlocul altor intrigi, generate de noul raport de forțe de pe planetă. Nu voi spune mai mult despre asta, dar pot oferi un scurt fragment:

„Apoc simți din noi cum fierbințeala îi încinge capul. Venise acolo ca să-i arate lui Rassemun că era om și că trădarea lui Hederan îl rănise, dar nu era sigur de rezultat. Acum, mecanismele acelea încercau să distrugă singurul loc ce-i amintea de trecut. Răsuflă adânc, gândindu-se la luptele de la granița Republicii, la prăbușirea cablurilor Liftportului, la tot ce se întâmplase în ultimele secole. Mai fusese atacat, dar niciodată în pericol. Să vrei să stăpânești fără să ții seamă de nimic. Să vrei să faci să dispară tot ce ți se opune. Să distrugi. Să pustiești. Imagini ale câmpiilor morții, ale zonelor inundate, ale cadavrelor, ale mocirlei și molimelor se suprapuseră peste cea a galtrozilor. Își mișcă mâinile în lateral îmbrățișând mecanismele și invitându-le să se apropie. În palmele îndreptate în sus avea câte o văpaie – una înghețată, cealaltă fierbinte, um și anh în stare pură.

               – Veniți la mine!

               Dacă ar fi fost oameni, s-ar fi temut, dar creiere lor rudimentare, puse în slujba unui maestru îndepărtat, nu reacționau la fel. Totuși, văzu cum sistemele reveniră la starea de alertă.

               Nu ești țintă!

               Vocea sintetizată se auzi din spatele unui ochi telescopic. Cel mai mare galtrod pluti spre el. Gura lui Apoc se întinde în zâmbetul de care se temeau atâția. Chicoti fără să se poată opri. Nu era el ținta! Întinse mâna, apucă și smulse ochiul telescopic într-o jerbă de scântei. Galtrodul bâzâi, începu să se rotească în jurul axei și eșuă pe podea, lângă statui. Cum stătea cu globul galenic în brațe, Astrud-din-sticlont părea să se uite mirat la mingea spartă, aruncată la picioarele lui.

               – E bine, e bine! spuse dând din cap spre galtrozi. Puteți să-l atacați pe el. Eu vă permit.

               Nu mai râse, deși ideea că exista cineva care să-i dorească moartea lui Rassemun i se părea ridicolă. Își coborî fruntea și își apropie mâinile, unind văpăile într-o lumină fierbinte și rece. Primul val acoperi carcasele cu modele de chiciură, al doilea distruse tot ce era organic în interior, transformându-le în simple mecanisme. Undele se reflectară în pereții de sticlonit și umplură încăperea de energie. Apoc o așteptă cu brațele deschise și o absorbi cu plăcere, simțindu-se revigorat. Galtrozii rămaseră în aer, încă susținuți de dispozitivele anti-G, dar plutiră inerți, mânați de vântul energetic, până eșuară lângă sculpturile enorme.

               – Și așa cu voi, am grăit! murmură Apoc, parafrazând cuvintele celebre pe care le rostise după ce neutralizase atacul lui Lumni și-l capturase, închizându-l în Biblioteca sufletelor.

               Rămase o clipă, bucurându-se de triumf, apoi auzi un sunet în spate și se întoarse mirat. Rassemun se chinuia să se ridice. Se apucase de o margine a sarcofagului și încerca să se pună pe picioare. Apoc scoase o exclamație și se îndreptă spre el. Se concentrase asupra galtrozilor, vrând să ferească mausoleul de distrugere, dar uitase de Rassemun. Se aplecă și îl apucă de subraț ridicându-l cu forța, până îl suspendă deasupra podelei. Agentul gemu fixându-l buimac. Dădu din picioare fără să înțeleagă ce i se întâmplase. Nu părea rănit, ci doar confuz.

               – Să mergem afară, i se adresă Apoc. Te vei simți mai bine acolo.”