de Corneliu Negru
Nu închide ochii, păstrează mereu lumina in fața ochilor.
– Dar încerc să fac acest lucru.
– Poate nu încerci îndeajuns.
– De unde știi asta?
– Dar n-am spus că știu, dar sigur ai încercat îndeajuns?
– Nu știu să răspund, dar când închizi ochii ce vezi?
– Nu văd nimic, dar simt.
– Păi și ce simți?
– Simt întunericul din mine, simt precum ar crește un vierme în mine, un vierme ce mă consumă și-n același timp se consumă și pe el.
– Și de ce crezi că ai ajuns în această situație?
– La ce te referi? Parcă discutam despre lumină sau întuneric.
– Da, despre întuneric, ai dreptate, și cum a apărut acel vierme?
– Nu știu sigur, cred că m-am născut cu el.
– Aha, crezi că a plantat cineva acel vierme?
– La ce te referi când spui asta? Ce insinuezi prin această afirmație?
– Nu știu sigur, crezi că există un D-zeu, crezi că suntem blestemați?
– Nu m-am gândit la asta până acum.
– Nu crezi că ar trebui să o faci?
– Mi-e frică…
– De ce?
– Mi-e frică să caut un răspuns…
– Dar nu ai auzit?
– Ce să aud?
– Nu ai auzit că adevărul eliberează?
– Ești sigur?
– Da, așa spun marii înțelepți.
– Nu știu ce să spun, singurul lucru de care sunt sigur este că mă simt devorat.
– Se pare că ne întoarcem în același punct…
– Da, același punct.
– Ai încercat să te împaci cu viermele din tine?
– Dar nu reușesc să ajung la el.
– Ce vrei să spui cu asta?
– Păi… nu-mi răspunde.
– Și ce ai de gând să faci?
– Nu cred că am de gând să fac ceva. Încep să mă împac cu această condiție.
– Cât crezi că poți rezista fără să închizi ochii?
– Am rezistat și zile întregi. (nu știu)
– Nu simți nevoia să dormi?
– Ba da, dar nu am timp să fac asta.
– Auzi, cine crezi că a inventat întunericul?
– Cred că întrebarea ta este absurdă.
– Absurdă da… așa este. Dar blestemul care se află asupra ta, ce crezi despre el?
– Dar nu cred că este un blestem. Cred că este o încercare.
– Ce fel de încercare?
– O încercare în a vedea cât pot rezista fără să clipesc.
– Și nu crezi că această condiție este absurdă?
– Ba da, este absurdă, dar n-am ce să fac.
– Ai încercat să te sinucizi?
– Nu pot.
– De ce nu poți?
– N-am curajul să fac asta.
– Deci ești un laș?
– Nu, doar nu am curajul să o fac.
– Auzi, și ce crezi că se întâmplă dacă nu mai deschizi ochii?
– Cred că am să mor.
– De ce spui asta?
– În fiecare clipire și fiecare moment în care îmi țin ochii închiși, viermele din interiorul meu mă consumă.
– Dar ce crezi că vrea de la tine?
– Nu știu să răspund, tu ce crezi?
– Cred că vrea să nu mai fie, pare că vrea să moară și el.
– Atunci, de ce a luat naștere în mine?
– Tind să cred că ești condamnat…
– Dar n-am făcut nimic.
– Poate din acest motiv. Dar ai vrea să faci ceva?
– Nu știu sigur ce aș putea să fac, m-am luptat mereu să nu închid ochii, n-am avut timp să mă gândesc și la altceva.
– Crezi că viermele este irațional?
– De ce spui asta?
– De ce ar vrea să te consume pe tine și pe el în același timp?
– Așa se manifestă el.
– Este această manifestare rațională?
– Aș vrea să cred că da.
– Crezi că ți-ar fi mai bine fără el?
– Probabil că nu.
– Dar de ce spui asta?
– Acesta sunt eu. Așa am fost mereu. Acesta este felul meu de a fi.
2
One thought on “Clipire”