Theoria lumii moderne

de Ana-Maria Negrilă

            Theoria (Crux Publishing, 2015) poartă un titlu ce identifică perfect natura acestei cărți, scrise de Ștefan Bolea, drept o culegere de theorii – recenzii, eseuri, cugetări despre viață și societate, pe scurt un microunivers poetic și militant pe alocuri. În cele patru părți ale cărții, autorul trece în revistă cu naturalețe teme diverse, de la cele identificate în scrierile clasice, la cele ale grupului neo-avangardist de la Craiova, sau cele descoperite în muzica și filmele cu influențe gotice, trecând apoi la critica României postcomuniste, la libertate socială și personală – toate aceste compunând o imagine a unei lumi aflate în suferință.

            În Imaginea divinităţii  (2004), Ștefan Bolea realizează o analiză a Diferenţialelor divine. Divinitatea lui Blaga este departe de ideea din Biblie a creației-copie fidelă „după chipul și asemănarea”, iar produsul acestui efort golit de sens este de a da ființă unor simulacre. Blaga îl înlocuiește pe Dumnezeu cu Marele Anonim care, deși creator, nu dă naștere altor creaturi/sisteme asemenea lui, ci preferă unicitatea, temându-se de concurență, de pierderea controlului și alunecare în teoanarhie. La fel ca în eseul precedent (Prerevoluţia perpetuă), se analizează controlul și cenzura, de data asta dintr-o perspectivă teologică. Dumnezeu, asemenea unui stat – deci o instituție supra-umană, susținută de oameni, deși lipsită de sentimentele și chiar de dorința de dreptate a acestora – , impune un control și o cenzură care îi păstrează pe oameni în postura în care au fost creați, corectând, în sensul că retezând, orice abatere de la norma divină, de la matricea originară.

            Filosofia simbolismului (2008) conține analiza unor poeți simboliști, de la Baudelaire la Bacovia, discursul situându-se în jurul modului în care libertatea și servitudinea/complianța socială și personală au ajuns să fie percepute. În epoca modernă, libertatea este substituită unui slogan, iar mâna este cea care repetă la nesfârșit comenzi, atâta timp cât starea de fericire a omului modern stă în a accepta convențiile sociale și a perpetua gesturi golite de conținut. Apar astfel antinomiile contract social/contract personal (scriitor/propria persoană), aparență/complianță și libertate. Scriitorul liber este un locuitor la marginea societății, un promotor al mizeriei și esteticii urâtului. Poetul poate fi însă liber și în interioritatea sa, la fel ca orice om care este creatorul propriului alter-ego sau avatar, evoluând într-o ficțiune ce îi aparține lui sau societății.

            Un Cioran convertit (2013) este dedicată teologului și filosofului Nicolae Turcan, în postura sa de Cioran convertit. Dispariția credinței, reliefată de moartea unui Dumnezeu clasic, înseamnă și dispariția unei umanități de sute de ani și trecerea la o altă formă de om care transcende posibilitățile reale ale ființei umane. Super-omul, în ciuda afixului, nu reprezintă o versiune îmbunătățită a omului, ci una deosebită în bine sau în rău de acesta.

            ”Fie că privim de sus în jos (dacă moare Dumnezeu, moare și omul), fie că inversăm unghiul privirii (dacă depășesc condiția de om, Dumnezeu trebuie redefinit), bariera dintre noțiunea de om și cea de zeu devine lichidă” (p.25, Theoria, Stefan Bolea)

            Meditația asupra luptei între om și divinitate, între om și sine însuși, om și ceilalți oameni, poate da naștere ideii că importanța cuiva este un produs al minții acestuia atâta timp cât durerea la moartea sa nu egalează deloc apocalipsa personală a celui care își pierde viața.

            A doua parte a Theoriei conține texte ce analizează alte evenimente culturale (filme, muzică), dar și personalități din perioada 2004-2014. Is There Anybody in There? se oprește asupra filmului The Wall (1982), în care inovația cinematografică este susținută cu succes de cea a coloanei sonore. Formația Oomph! și cântecul Gott ist ein Popstar sunt radiografiate din perspectivă nietzscheană – un popstar este produsul reclamei, al susținerii unei echipe, în același fel, un dumnezeu este rezultatul muncii de promovare al unei echipe organizate, a cărei deziderat este promovarea imaginii și simbolisticii acestuia, printr-un proces de reducție, de dezumanizare, dar și de sublimare. Fly Away My Hope (2004) este despre formația My Dying Bride –  epic doom metal cu influențe romantice, ce creează prin muzica lor o atmosferă apocaliptică în care triumful morții/intimitatea cu moartea, în accepția romantismului întunecat, sunt privite în mod fatalist, ca o realitate a lumii. În One Man Army (2005), Ștefan Bolea realizează portretul lui Shaquille O’Neal ca personalitate post-umană/supra-umană de super-erou. În The Raven Will Take Your Life (2012) descoperim o ficțiune istorică bazată larg pe scrierile lui Edgar Allan Poe, aflată la intersecția simbolismului cu goticului, prilej însă și de meditație asupra forței literaturii și a modului în care ea modelează realitatea, fiind la rândul ei modelată de aceasta.

            „De la început E. A. Poe (Cusack) stă sub semnul morții, sugerat de corbul care survolează luna – și dacă în viață fiind, ești dedicat morții (moartea în viață fiind uneori mai emblematică decât moartea în sine), atunci sufletul tău este vasal la doi stăpâni. De altfel, scrisul este o activitate, care merge împotriva vitalității și, din punct de vedere formal (nu numai esențial, cum este cazul unor scriitori ca Poe, Novalis, Baudelaire), „viața” unui scriitor este o celebrare a instinctului morții (cu mențiunea contradictorie, că uneori trăiești doar când scrii).” (p. 73, Theoria, Stefan Bolea )

            Partea a treia a Theoriei se ocupă de operele autorilor contemporani și, în special, ale grupului de la Craiova.  Știința acțiunii (2014) vorbește despre Gellu Naum, din perspectiva monografiei lui Silviu Gongonea (Silviu Gongonea, Gellu Naum: aventura suprarealistă, editura Aius, 2013), despre influențe în poezia, proza și teatrul său și despre cum elemente din biografia acestuia (moartea tatălui pe când avea 5 ani, arestările pe motive politice) au un impact important asupra operei de mai târziu.  Between Angels and Insects (2012) este o analiză a cărții lui Petrişor Militaru, Prezențe angelice în poezia română, de la angelologie medievală, la prezența îngerilor în literatura română. Dincolo de această lume (2014) analizează universul poetic al Martei Petreu din volumul Asta nu este viața mea (Editura Polirom, Iași, 2014), subliniind caracterul cioranian al versurilor, obsesia alunecării din viață în moarte, a apocalipsei personale și generale. Surogat de surogat (2011) este despre poezia lui Sorin-Mihai Grad și în special despre volumul acestuia, Surogat (Herg Benet Publishers, Bucureşti, 2010).

            A patra parte a Theoriei conține eseuri cu teme diverse: revolta nihilistă, realitatea oamenilor ce trăiesc sub vremuri, România postcomunistă, ratare socială și personală. Genesis (2004) se află sub semnul revoltei îndreptățite împotriva unei realități nefaste, dar și a puterii de a transpune lucrurile în opusul lor metafizic, în timp ce în Out of Joint (2004), sclipirile de realitate lovesc cu puterea dată de ochiul necruțător al observatorului:

            „Noul om era diagnosticat și structurat: putere puțină, voință de putere imensă. Resentimentele lăbărțează un ego deja umflat. Suflete mici care încap bine într-o ceașcă de tinichea.” (p.145)  Fețele răului sunt greu de descoperit, deși vizibile prin manifestările lor: „prostia, ipocrizia, inconsecvența și lipsa de continuitate, delăsarea, sinuciderile mentale, despiritualizarea, inaniţia mentală”. Ochiul nu le poate descoperi pe toate, așa ascunse cum sunt sub învelișul de carne, dar dacă ar reuși, „scheletul lor s-ar fărâmița ca un pui rotisat”.

            În Dharma (2004) se realizează o critică a României postcomuniste, a complacerii într-o situație în care fiecare poate câștiga dacă nu depune efort, a iertării prostești, a dispariției valorii și chiar a blamării acesteia, a fricii de a spune lucrurilor pe nume, de a coopera cu ceilalți, dar de a accepta și competiția. Cj, Ro, EPH (2005) este despre conceperea, nașterea și maturizarea revistei EgoPHobia „Deja, EPH nu mai miroase a Cluj – în ea mocnește faciesul expresionist al unei Românii care se transfigurează,” în timp ce Continuarea revoluției (2005) vorbește despre reformă și puterea generației 2000-iste. Temele sunt diverse: de la angoasa din Blocaj (2006), unde se observă tirania timpului care-l condamnă pe om să o ia doar într-un sens – de obicei în jos –, la slogane în Just say NO (2007) și la modul în care societatea impune standarde de viață, folosite de oameni drept creuzete, în care se toarnă până la urmă, ratându-și șansa de a realiza ceva diferit de viețile altor oameni, ajungând să-și piardă conștiința de sine și, în final, să alunece în neant ca în Burn Your TV (2008).

            Theoria este și un îndemn la neconformitate, la ieșirea din rând, la construirea unei istorii personale, mai degrabă decât la țeserea în istoria prefabricată, oferită de societatea modernă. Prin portretele de oameni, prin abordarea sinergică a culturii, prin analiza atentă a unei diversități de produse culturale – filme, cărți, muzică –  Theoria devine oglinda unei realități, sau a mai multora, a unei culturi, sau mai multora, înregistrând gesturi, fraze inspirate, tendințe.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.