Yann Martel – “Viața lui Pi”

(arena culturală: cartea & filmul)

de Alexandra Medaru

Yann Martel (n. 1963) este un scriitor canadian care și-a petrecut copilăria în state precum Costa Rica, Franța, Spania și Mexic și care a continuat apoi să călătorească în diferite zone ale lumii precum Iran, Turcia sau India, acumulând astfel o experiență vastă de viață ce i-a permis să adune material pentru romanele sale. Are o diplomă în Filosofie la Universitatea Trent din Ontario și a lucrat ca plantator de copaci, spălător de vase și gardian de securitate înainte de a se apuca de scris cu normă întreagă la vârsta de douăzeci și șapte de ani. Primul său volum (The Facts Behind Helsinki Roccamatios) l-a publicat în 1993, acesta fiind o colecție de povești scurte ce trata teme precum boala, muzica, războiul, angoasele tinereții, moartea, suferința, pierderea și motivele pentru care ne atașăm de obiecte. Această carte a fost urmată de romanul Self (1996), o poveste despre identitatea sexuală, care a fost descrisă de Charles Foran de la Montreal Gazette ca fiind o acută și superbă observație psihologică asupra iubirii, atracției și apartenenței. Notorietatea o dobândește însă cu romanul Viața lui Pi pentru care câștigă Man Booker Prize (2002) și premiul Hugh MacLennan (2001).

Viața lui Pi (Editura Univers, 2007) este un roman psihologic și filosofic publicat în 2001, scris în notă postmodernistă și avându-l ca protagonist pe Piscine Molitor Patel, zis și Pi (naratorul autodiegetic al poveștii). Băiatul indian din Pondicherry explorează de-a lungul firului narativ dileme spirituale și metafizice, întrucât căutarea lui Dumnezeu pornește de la o vârstă fragedă, acesta fiind atras de Krishna, dar și de umanitatea lui Iisus, cel care se sacrificase pentru păcatele altora.

Intriga romanului pornește de la o notă a autorului, parte integrantă a romanului, o notă ce descrie evenimente fictive și care are ca principal scop să reitereze tema centrală a romanului, și anume: relativitatea adevărului. Mai mult, această notă amintește de intertextualitatea caracteristică postmodernismului, pe care o vom mai întâlni de câteva ori de-a lungul romanului alcătuit din trei părți.

Intitulată Toronto și Pondicherry, partea întâi este o introducere în povestea familială a lui Molitor Patel de dinainte de naufragiu, de unde aflăm cum și-a însușit porecla Pi, un tribut făcut numărului transcendental pentru a scăpa de glumele colegilor săi de școală, iar anecdota numelor este continuată cu alte situații neobișnuite: un credincios musulman și un ateu poartă aceleași nume; un tigru din grădina zoologică poartă numele Richard Parker ca urmare a unei erori făcute de cler.

Practicant al vegetarianismului, Pi începe căutarea sa spirituală când se întâlnește din întâmplare cu creștinismul și islamul, și decide să devină și practicant al acestor religii din dorința de a-l iubi pe Dumnezeu (o altă temă a romanului), iar astfel înțelege divinitatea prin lentila fiecărei credințe, acesta afirmând că prezența lui Dumnezeu este cea mai mare recompensă (p. 57), cu toate că familia nu este de acord cu noile sale obiceiuri.

Câțiva ani mai târziu, când primul ministru Indira Gandhi declară starea de urgență, tatăl lui Pi decide să vândă grădina zoologică  și să plece cu soția și cei doi fii ai săi, Pi și Ravi, în Canada, acesta fiind declicul pentru cea de-a doua parte a romanului, cea mai întinsă de altfel, care va descrie brutal soarta lui Pi de după scufundarea navei transportatoare Tsimtsum la câteva zile după părăsirea portului din Manila.

Băiatul va reuși să se salveze cu ajutorul unei bărci micuțe pe care conviețuiește o perioadă cu o zebră, un urangutan și o hienă, dar și cu un tigru bengalez pe nume Richard Parker, pe care îl va supune și care îl va ajuta să supraviețuiască, relația dintre cei doi amintind de cea a lui Tom Hanks cu mingea de volei în filmul Naufragiatul: avem un personaj principal care comunică cu un prieten imaginar pentru a reuși să facă față vitregiilor și a își dobândi salvarea, o salvare care, în cazul lui Pi, vine după ce orbește și ajunge în delir, auzind un ecou pe care îl asociază tigrului și apoi unui alt orb, care ar putea fi doar o dedublare a celui ce delirează. La fel de necredibilă este și descoperirea unei insule plutitoare din alge locuită de mii și mii de suricate, o insulă carnivoră, o alegorie pentru canibalismul despre care Pi va vorbi spre sfârșitul romanului, după ce va fi ajuns pe o plajă din Mexic.

A treia parte a volumului descrie conversația dintre Pi și doi oficiali japonezi de la Ministerul Transporturilor care conduc o anchetă despre naufragiu. Aceștia vor afla întreaga poveste, o poveste pe care cei doi o resping întrucât nu este credibilă, iar Pi le va relata o a doua istorie despre naufragiu. Este vorba despre o istorie în care inițial supraviețuiseră el, mama sa, un marinar și un bucătar, fiecare având un corespondent într-unul dintre cele patru animale, o poveste care se dovedește a fi despre crimă și canibalism. Întrebați pe care o preferă, cei doi aleg povestea cu animalele, iar Pi concluzionează: Așa e și cu Dumnezeu (p. 236).

Spusă sub forma unei parabole, povestea lui Pi abordează teme centrale precum moartea sau salvarea prin credință, chiar autorul afirmând că întregul roman poate fi cuprins în trei afirmații: Viața este o poveste; Îți poți alege povestea; O poveste cu Dumnezeu este mai bună. De asemenea, apar motive precum cel al eroului și al anti-eroului sau cel al iubirii, iar amprenta postmodernistă o remarcăm prin diverse elemente caracteristice: intercalarea planului prezent și al celui trecut; intertextualitatea presărată pe alocuri; informații din zoologie și biologie care îmbogățesc textul literar.

Un alt atribut al romanului este pătrunderea în adâncimile psihologiei personajului principal datorită narațiunii la persoana I, însă tocmai din cauza apelării la acest procedeu romanul merge pe tell, not show, ceea ce ar putea plictisi un cititor interesat mai mult de acțiune și mai puțin de pătrunderea în substraturile unui personaj aflat într-un naufragiu ce pare infinit.

În final, recomand cartea celor care iubesc literatura clasică, întrucât romanul lui Yann Martel amintește de opere precum Robinson Crusoe sau de Povestea lui Arthur Gordon Pym de unde, de altfel, este inspirat numele tigrului, același nume care, după cum afirma autorul, se mai regăsește și într-alte povești cu canibalism sau naufragii, Martel spunând că apariția acestui nume în mai multe locuri trebuia să însemne ceva…

Ecranizarea cinematografică

 


Și a însemnat ceva pentru Martel al cărui roman a fost adaptat pentru teatru și pentru marele ecran…

Apărută în 2012, Viața lui Pi este o dramă de aventuri regizată de Ang Lee (cunoscut și pentru Furtuna de gheață) cu scenariul scris de David Magee, iar în rolurile principale joacă Suraj Sharma (Pi Patel – cel tânăr), Irrfan Khan (Pi Patel – adult), Rafe Spall (scriitorul), Tabu (Gita Patel), Adil Hussain (Santosh Patel) și Gérard Depardieu (Bucătarul).

Pelicula a fost un succes critic și comercial, fiind nominalizată la Globurile de Aur (inclusiv pentru Cel mai bun film – dramă și pentru Cel mai bun regizor), dar și la Premiile Oscar unde a avut unsprezece nominalizări și a primit patru premii, dintre care unul pentru Cel mai bun regizor – Ang Lee.

Filmul prezintă două planuri intercalate. Acțiunea celui prezent are loc în Canada unde un tânăr îl întâlnește pe Pi Patel care spune povestea vieții sale (planul trecut), o poveste ca o parabolă ce urmează firul narativ al romanului lui Yann Martel fără a se abate de la litera acestuia. Planul trecut este construit sub forma unui monolog cu Richard Parker, monolog care astfel devine un monolog cu sine și cu divinul din sine.

Trecutul este marcat de cadre naturale ce taie respirația spectatorilor, dar și de cadre luate de aproape, focalizate pe Suraj Sharma ori pe tigru pentru a evidenția scene cheie ale peliculei: de exemplu, soarele ivit după o furtună este asociat divinității, căci are loc o predare în fața lui Dumnezeu; tot în această scenă există o asociere cu potopul lui Noe, deoarece la rândul lui Pi Patel salvează un tigru, după ce îi cere iertare, convins fiind că amândoi vor muri.

Coloritul peliculei este puternic și chiar exotic în momentul în care cei doi eroi ai poveștii ajung la insula plutitoare, o sugestie a unui om mort, dar și o alegorie pentru canibalism, întrucât insula este carnivoră. În schimb, în momentul despărțirii de Richard Parker, după ce ajung pe plaja din Mexic, culoarea este estompată pentru a sugera mai puternic abandonul și despărțirea care se produce, o despărțire de propriul sine ca urmare a întâmplărilor reale ce avuseseră loc pe barcă: crimă și canibalism, dar și regăsirea lui Dumnezeu.

Având în vedere tema centrală a filmului, Ang Lee afirma într-un interviu din 2012: Am vrut să folosesc apa deoarece filmul vorbește despre credință, astfel că acesta conține pește, viață și fiecare emoție a lui Pi. Iar aerul îl reprezintă pe Dumnezeu, dar și raiul și ceva spiritual și moartea. Așa văd eu lucrurile. Eu cred că ceea ce numim credință sau Dumnezeu este atașamentul nostru emoțional de necunoscut. Eu sunt chinez; cred în Buddha Taoist. Noi nu vorbim de o zeitate, ceea ce se aseamănă mult cu această carte; nu vorbim de religie, ci de Dumnezeu în sens abstract, de ceva care pune stăpânire pe tine (tr.m.).

Filmările au avut loc în principal în Puducherry, în India, dar și în Taiwan și Canada, iar scenele petrecute pe mare au fost filmate într-un bazin construit într-un fost aeroport. Claudio Miranda s-a ocupat de designul tancului pentru a beneficia de o lumină cât mai bună, acesta explicând: Știam că o să filmăm acolo timp de două luni și jumătate, așa că trebuia să putem face orice ne doream. Știam cam cum va fi vremea în toate aceste scene. În acel bazin puteam crea nori de furtună ori senzația de înnoptare. Aveam draperii care blocau (lumina), uși care se deschideau și lăsau lumina naturală să intre (tr.m.).

Muzica a fost compusă de Mychael Danna, care scrisese coloana sonoră și pentru alte filme ale lui Lee, precum The Ice Storm sau Ride with the Devil, iar în noiembrie 2012 un album a fost făcut public, conținând și o melodie scrisă de Danna împreună cu Bombay Jayashri, care cântă melodia Pi’s Lullaby în tamilă.

Răspunsul critic la peliculă a fost unul pozitiv. Roger Ebert de la Chicago Sun-Times spunea despre film că este o povestire miraculoasă și conține (n.n) un peisaj vizual magistral (tr.m.), criticul Betsy Sharkey de la Los Angeles Times afirma că filmul este o capodoperă: Întotdeauna există o estetică poetică pe care Lee o aduce celor mai bune opere ale sale (…), iar în Viața lui Pi, datorită avansului tehnologic, regizorul a ridicat ștacheta (tr.m). Chiar și autorul romanului, Yann Martel, a fost încântat de film, deși finalul nu a fost la fel de ambiguu ca în carte.

#

Despre autoare:

ALEXANDRA MEDARU (n. 1988; București) este scriitoare de literatură fantastică și realistă (proză, dramă, poezie), critic literar și editor, fiind colaborator permanent al e-revistei EgoPHobia unde conduce două rubrici, Arena culturală: cartea și filmul (în calitate de critic literar) și Lecturi potrivite / recomandate de Alexandra (în calitate de editor).

A publicat un volum liric, Demoni și demiurgi (Editura EIKON, 2017), poezie în volumul Tramvaiul Poeziei (Editura Paralela 45, 2019) și proză în antologiile Eroi fără voie (Ed. Millennium Books, 2015) și Centenarium StrING (Editura Tornada, 2018).

Are apariții de poezie, proză, studii critice, editoriale în publicațiile Apostrof, EgoPHobia, O mie de semne, Revista Online de SF&F Galaxia 42, Revista de suspans, Revista de povestiri, Argos, eCreator.ro, Parnas XXI, Postmodern, Puterea – Cotidian Național, Select News și pe platforma Queero. Amintim câteva lucrări semnificative: Păcatul (2013), Întâlnire cu un bărbat, un satir și un motan (2016), Gomes Leal – poet al Satanei sau al lui Hristos? (2016), A fi sau a nu fi scriitor… (2017), Ființele nopții din urmă (2017), Marea unire și cultura veșnicei influențe (2018) sau Henrik Ibsen – “Peer Gynt” (2019).

În 2014 i s-a acordat Premiul al II-lea la Inspired – Concurs de idei, secțiunea Dramaturgie, pentru lucrarea Contrabandă-n alb și negru.

Blog personal: https://taramuridenicaieri.ro/.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.