moartea unui mare artist

  de Liviu Ștefan Dunca

După ce stabili locul unde se afla inima își fixase țeava pistolului și trase. Se auzi pocnitura, ecolul ei și Vincent căzu la pământ. Ciorile din lanul de grâu, speriate de pocnitură, se risipiră haotic în văzduh. Nu murise, pesemne nu nimerise bine. Cu ultimele puteri ce le avea se târâse până în sat, ajunse acasă și se trânti în pat.  Se făcuse seară iar el încă nu murise. Își încărcase pipa cu tutun și o pufăi toată noaptea. Încercă să se gândească la lucruri mari, profunde și nu reuși. Gândurile sale rătăceau de colo colo, agățându-se când de una, când de alta, însă de nimic important. Încercă să-și analizeze viața, în toate detaliile ei și reuși, în sfârșit reuși. Dar degeaba, nu puteau fi astfel viața unui mare artist, nu putea fi… Nici nu apucase să își termine gândul că se petrecu ceva înfricoșător. Sufletul său, printr-o sforțare de nedescris în cuvinte se ridică deasupra lui și se văzu pe sine, fără viață, cu pipa în colțul gurii, cu hainele ponosite, cu o înfățișare ce îți provoca milă și compătimire.

Ce a urmat mai apoi sunt taine mari, de nepătruns și nu indrăznim să ni le imaginăm. Îndrăznim totuși să ne imaginăm anumite lucruri, și anume că Vincent și-a revăzut propria viață, cu bunele și relele săvârșite. S-a văzut pe sine cum purta șevaletul pe câmp, cum picta în soarele arzător cu o pălărie pe cap, cum se întorcea de pe câmp în privirile și șușotelile țăranilor, cum se oprise la cârciumă și băuse un absint. Apoi s-a văzut cum alerga precum un besmetic spre apartamentul unei prostituate ținând în mână ceva împachetat, iar când ajunsese și desfăcuse pachetul în fața femeii aceasta țipă. Cine ar fi crezut că un pictor care venise de la Paris putuse să-și taie urechea și să o dăruiască unei prostituate? Apoi s-a văzut internat la spitalul de boli nervoase, apoi s-a văzut în compania lui Paul Gauguin. Apoi s-a văzut la Paris în căutarea unui rost în lume, cercetând muzeele, expozițiile, cabareturile și cârciumile cele mai infecte. Apoi s-a văzut desenând trupul gol al lui Sien, o altă prostituată ce-i fusese iubită. Apoi s-a văzut în satul de mineri unde fusese pastorul comunității, s-a văzut cum a abandonat misiunea și a început să picteze mâncătorii de cartofi și semănătorii. Apoi s-a văzut cum a lucrat alături de unchiul său pentru galeria lui și cum începuse să facă primele desene. Apoi s-a văzut în scoala primară cu trăgea pe fete de cozi, iar ele râdeau cu complicitate, apoi cum pufăise cu băieții primele țigări. Apoi s-a văzut copil mic jucându-se alături de Teo, iubitul său frate, cel care urma să îl sponsorizeze toată viața, care urma să facă din el un mare artist, o legendă, ce acum se năruia, ce acum începea să-l apese, să-l strivească.

Apoi o ființă plină de lumină îl duse la înmormântarea lui. Acolo era adunată puțină lume ce nu părea să-i ducă dorul, nu părea să simtă o mare pierdere. Teo era singurul care trăia o tregedie. Coșciugul fu coborât cu două frânghii în mormânt și un mănunchi de floarea soarelului fu zvârlit în groapă. Când florile izbiseră coșciugul se auzi un zgomot sec pe care sufletul lui Vincent îl simți precum un pumnal înfipt în inimă. Da, totul se terminase, totul se sfârșise. Unde va merge, ce va face, căci viața lui nu mai era decât un coșciug cu oase și cărnuri putrede? Nimic nu mai conta decât Adevărul ce se pregătea să-i fie dezvăluit. Câte fapte inutile făcuse, câte deșertăciuni, câte grozăvii! O, numai o minune mai putea să încline balanța în favoarea lui!

            După moartea sa Vincent ajunsese o celebritate, un gigant al picturii universale. Operele sale se află acum în marile muzee, sunt prezente la marile licitați și se cer pe ele prețuri exorbitante, sume colosale. În bibliotecile lumii, prin librării, prin universități, picturile sale și viața sa sunt obiect de studiu, de reflecție. Numele său e de acum pe buzele tuturor. Dar Vincent nu mai este. Unde o fi el? Oare tablourile sale au avut vreo greutate, au putut răsturna balanța? Oare respectul de care se bucură acum mai are vreo importanță pentru el? Oare viața sa ce e citită cu sete de boemii zilelor noastre a reușit să încline balanța înspre lumină, înspre bucurie?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.