Recuperarea existențialismului

o istorie de buzunar

de Ana-Maria Negrilă

            Ștefan Bolea și-a construit cartea, Existențialismul astăzi (Eikon, 2019), pornind de la teza sa de doctorat, coordonată de profesorul Andrei Marga. Spre deosebire de alte lucrări ale sale, în care preocuparea se îndreaptă spre nihilism și modurile acestuia de exprimare în literatură și artă, Ontologia negației (2004), Introducere în nihilismul nietzschean, (2012), Theoria, (2015), Biblia nihilistă (2017), Existențialismul astăzi urmărește acest curent prin manifestările lui specifice, acoperind astfel o lacună în cultura românească, interesată în special de postmodernism și mai puțin de o analiză din punct de vedere existențialist a unor opere.

            Obiectivele ambițioase ale acestei cărți vizează construirea unei imagini a existențialismului folosind interpretarea diferitelor sale definiții, considerate ca tot atâtea elemente ale întregului, în încercarea de a-l descifra pe acesta prin manifestările lui. O comparație între existențialism și nihilism – acest oaspete care a pătruns pe neașteptate în lume, forțând existențialismul să coabiteze cu el – scoate la lumină elemente antagonice primare în relația lor: pentru existențialism,  moartea este privită din perspectiva vieții, pentru nihilism viața este privită din perspectiva morții, sau existențialismul presupunere ca omul să-și ia existența în mâini, să își trăiască și organizeze viața – fiind opus al unei stări de somnambulism în care subiectul rătăcește în mijlocul unui pustiu. Autorul însuși îi recunoaște importanța, observând pertinent că existențialismul ar trebui să fie privit cu mai mult interes în ciuda faptului că dizidența și lipsa lui de unitate îl fac greu de  identificat cu un singur curent/grup/autor/lucrare:

            Filozofia existențială ar trebui studiată, așa cum am spus, ca o introducere în filozofia contemporană (cot la cot cu postmodernismul, pentru că avem o pre-înțelegere a postmodernismului prin însăși imersarea în viața și societatea contemporană), având o eficiență sporită ca recuperare (sau ca o ieșire din convalescență) după jocurile de gândire ale filozofiei hiper-intelectualiste academice, ce a pierdut contactul cu existența nemijlocită.(p.39)

            Al doilea obiectiv al acestei cărți îl constituie analiza precedenței existenței asupra esenței la Sartre și replica lui Heidegger. Sartre consideră că și în cazul absenței lui Dumnezeu există o ființă a cărei existență precede esența, iar această ființă este omul, în timp ce la Heidegger existența, Dasein-ului (ființarea), constă în existența sa.

            Răsturnarea existențialistă ce arată că individul precede genul și că particularizarea existențială e în raport de anterioritate față de universalizarea ei constată că Dasein-ul este un transcendens, ce prin proiectul său existențial este mereu înaintea sa și care lărgește conturul speciei cu trăsăturile lui individuale. (p.70)

            Al treilea obiectiv este analiza conflictului dintre umanismul existențial de factură specială și antiumanismul postmodern, cu accent pe cel nihilist, care spre deosebire de cel sartrian, care îi dă omului putere asupra existenței sale, îl distruge pe acesta alături de Dumnezeu (nihilismul lautréamontian). Originile antiumanismului nihilist sunt identificate într-un text al lui Nietzsche în care umanitatea, fiind caracterizată prin insignifianță în fața vastelor spații ale universului, trebuie să dispară. Nihilismul neagă autoritatea, este anti-autoritarist, anti-fundațional, în timp ce pentru adepții lui nu contează credințele, legile, obiceiurile sociale, așa cum observă și Bazarov, personajul lui Ivan Turgheniev, din romanul Părinți și copii (1862).

            Ultimele două obiective se ocupă de trei concepte fundamentale: autenticitate, moarte și angoasă, începând cu definirea angoasei și analizarea relației sale cu curajul, frica, neantul. Acestea sunt discutate pe larg pornind de la interpretarea psihologică a angoasei la Kierkegaard, a diferenței dintre aceasta și frică (ultima având întotdeauna la bază un obiect), și încheind cu modul în care unul dintre avatarurile filosofului danez, Virgilius Haufniensis, explică mitul Genezei prin perspectiva angoasei generate de păcatul originar.

            Definiția noastră se bazează tocmai pe această caracteristică finală: angoasa este un afect meontologic, care vizează nu numai ființa, cât și nimicul ce irumpe din sânul ei. (p.116)

            Ștefan Bolea merge mai departe analizând legătura între angoasă și frică la Heidegger, angoasă și neant la Sartre, și angoasă și curaj (angoasa golului interior și a lipsei de sens) la Tillich, observând tendința umană de înlocuire a angoasei cu frica pentru a o putea contracara, având în vedere faptul că ultima are la bază un obiect împotriva căruia se poate lupta.

            În concluzie, cele trei concepte prezentate pe larg în acest volum: angoasa, moartea și autenticitatea, cât și discutarea existențialismului în contextul altor curente, nihilismul și postmodernismul, încercă să creeze un portret al acestuia, pe de-o parte, iar pe de alta, întregul efort meritoriu al autorului se îndreaptă spre sincronizarea studiilor asupra existențialismului – ignorat în România post-decembristă –  cu cercetarea din Occident.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.