poeme de Leonard Ancuța

In This Together

știi, man, există mereu o intuiție că nu suntem
cine ar trebui să fim, că eu în castelul cu colți de femeie nu sunt regele
ca în ostroveni cînd am furat mașina, nu man, nu eram eu
dar am furat mașina ca să ajung la bac și bacul l-am luat
și pentru o clipă am avut dilema dacă sunt eu, sau cel care a furat mașina.
man, mașina am parcat-o la loc, nici nu s-a observat
dar cînd am dat la filosofie iar am trișat și
totuși am intrat pe poeziția 69 și am dat de băut, man, am dat
dar banii nu erau ai mei, erau ai lui că era bișnițar, dar lumea s-a bucurat
că era festivalul berii, dar eu nu eram exact eu, știam și atunci
că eu doar mă foloseam de partea rea din mine să scot la iveală
partea bună. așa am făcut man, și cu femeile, eu le alegeam pe cele belea
el rămînea cu cele care-l iubeau, pentru că el era bun iar eu rău.
și intuiția a curs peste ani, cum curge aurul în lingouri, man
ca la banca națională a dragostei, ca cerul înstelat în gurile deschise
man, a curs peste mine o basculantă de ciment cînd peste el
curgea lumina din ochii ei, și eu am furat cărți de medicină
și le-am vîndut, iar el a fost cu iubita la mare, man, trebuie să mă crezi
că a venit poezia, eu beam la bodegă, el citea poeme de lorca și eco
iar eu doar beam și-mi calculam cum scot bani de la fată și
timpul a trecut, eu beau și fut, el e îndrăgostit și stă în genunchi în fața femeilor
eu le plesnesc, el le consolează, man, și nu am putere să-l opresc
eu le înșel, el le cere de nevastă, man. asta e intuiția că suntem doi
două caractere diferite, complementare, care ne luptăm pentru supremație
în același corp, în aceeași minte, în același mine.
și el mă sugrumă în somn și eu îi zîmbesc, și zămbetul meu îl face slab și laș
dar pînă acum din lupta asta am rămas amîndoi singuri, fără bani,
fără viitor și el dă vina pe mine, că el e cer puternic iar eu îi rîd în față
pentru că el are toate puterile, eu n-am decît puțină iubire, man
ce pot să zic, el are totul din mine, inclusiv durerea de a-mi lua viața
și cînd apare cineva el se bucură și eu plîng și mă ia la șuturi cît de slab sunt
și cînd mă îmbolnăvesc el îmi dă votcă și curve deși eu vreau doar un ceai
adus de o femeie îndrăgostită de el, dar care vrea să rămînă cu mine,
dar el toarnă, man, pune și pune pînă se pișă pe mine și ia totul
și cînd sunt cu o femeie spune că gata, e prea tîrziu, am greșit suficient, man.

 

 

 

multă lume
multă lume nu înțelege ce spun
nici poezia mea. pentru că nu trece prin aceleași stări
ca mine. și e drept, în viața mea sunt doar eu. singur cum ești în coșciug.
sunt singur în poezia mea, cu viața
mea ca oricare alt poet.
aud și eu cum crește iarba, dar pe altă muzică, mulțumesc geo.
sunt iubit
de trei pisici.
fiecare cuvînt pe care îl scriu, fiecare vorbă, literă
e o bătaie de inimă. așa mor eu.
nu e nici o părere de rău.
mor și pentru tine, pe gratis.
se spune gratuit, dar în fine.
dă-mi un pahar, știu, lasă
îl umplu eu
cu vorbe, cu spațiu, cu timp,
cu nemurire.
așa mor eu.
nu mai am ochi, dar am o dîră pe suflet.
să sperăm că e a ta.
nu sunt poet pentru că sunt muritor.
dar tu, care mă citești după moartea mea, tu
supraviețuitorule,
ai poezia în tine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.