aforisme

de Mihai Pavel

Omul are cunoștințe despre toate fenomenele naturii. Singurul care i-a depășit orizontul a fost moartea.

Nașterea: singura greșeală pentru care nu suntem vinovați, dar a cărei pedeapsă o îndurăm toată viața.

Filosofia a smuls limba tuturor idolilor, folosindu-se de cleștele încins al adevărului.

Ce rost are să construiești un castel de la temelie până la acoperiș, dacă nu ai avea ocazia să îți dai ultima suflare în el? Să muncești o viață pentru visele tale materiale, apoi să rămână tot vise?

Lumea a fost creată de un Marchiz de Sade divin, dar mult mai nemilos și nepăsător.

Dacă ne-am putea vedea într-o oglindă, fără a ne cunoaște de fapt pe noi înșine, am ajunge să ne criticăm atât profund încât atunci când ne vom da seama cât de decăzuți suntem, ne-am sinucide.

Ce dorință lăuntrică să macine interiorul ființei încât să dorești ca balanța suferințelor lumii să atârne mai greu? Aceea de a procrea – expresia răului făcut în mod conștient.

Din punct de vedere religios Shakespeare este egal în drepturi divine cu un cerșetor.

Afirmând că iubești viața, dar urăști suferința, ține de o ipocrizie vizibilă.

Fără moarte viața ar fi deșert imperturbabil de plictiseli și neajunsuri.

Amintirile despre fericirea noastră sunt clipele jalnice de autoflagelare ale conștiinței.

Filosofia morală este un mesaj de avertizare pentru toate generațiile viitoare. Nimeni, niciodată nu s-a sinchisit să asculte două vorbe din epistolele moraliștilor.

Ultima dată când am trăit cu adevărat a fost în copilărie.

Picturile lui Claude Monet mă fac să cred că ultimul lucru pe care îl merităm în lumea asta este frumusețea

Nu există oameni care să își ceară scuze pentru rănile pe care ți le-au provocat, ci pentru liniștea conștiinței proprii.

Iubirea dintre doi oameni este un act de egoism. Tot ceea ce îndrăgostiții fac are ca scop plăcerea proprie. Cei doi parteneri sunt obiecte fără spirit unul în ochii celuilalt.

Cea mai proastă glumă pe care o cunosc este viața.

Sinceritatea are ca scop rănirea ascultătorului, nu consolarea sa.

Istoria este dovada supremă că omul trăiește după natura lui Cain. Creștinismul încearcă de secole reducerea sentimentului de agresivitate la cenușa, dar fără succese.

Nihilismul devine o consolare când nimic nu te mai poate minți.

Poeții sunt filosofi prea sentimentaliști.

Prea multe lacrimi au fost vărsate pentru seceta din sufletele noastre

Nietzsche – sau despre cum puterea poate filosofa.

Chopin a înțeles ce înseamnă să fii melancolic. Creația sa este un paroxism al durerii. Muzica sa este un freamăt al spiritului ce nu poate fi comparat cu nimic altceva în această lume. Uneori am impresia că a dăruit prea mult cu arta sa.

Să nu fie omul mai mult decât o frunză uscată ce își continuă drumul fără o direcție fixă pe un râu de amărăciune?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.