A vorbi cu pereții
Ceea ce are loc
Între două bătăi de inimă
E locul simptomatic
În care se înscrie
Dumnezeu, cu tot alaiul de îngeri,
Cu lănci și aripioare
Focul mistuie placenta, în care m-am născut,
Pentru a mă întoarce din nou în apă
Și din apă în univers
Praf de stele, cherestea
Și toate cele
La job
La job era foarte fain
Până a venit dezastrul lumii
Peste mine de trei ori
De trei ori am blestemat
Și de trei ori am auzit tăcerea
Care îmi sfâșia măruntaiele, măruntaie putrede
De la atâta mâncat nesănătos,
De la atâtea păcate
Peste păcate
Dar cumva am găsit plăcerea,
În a mă juca cu un ciob de sticla
De-a furculița și cuțitul
Până ce a coborât șeful meu din birou
Să îmi spună că pot rămâne la job
Și atunci mi-am dorit
Să regresez la un stadiu anorganic al existenței
Cuiul în perete
Mă trezesc dimineața, după ce am visat frumos
Și simt că nu au fost suficiente cele 16 ore se somn
Așa că bag un cui în perete, pe peretele gol, alb
Și bag un delir ca la carte
Simt că persoana mi se dezintegrează, dar e bine șefule
Fiindcă recad în inconștiență, inconștiența originară,
La fel ca refularea
Îmi imaginez acum că sunt un animal sălbatic
Care urmărește prada
Și după ce delirul e gata
Pun o icoană pe cui
A fi sau a nu fi
Asta e cum se zice
Diferența dintre ontologie și meontologie
Dintre ceva și non-ceva
Dintre este și nu este
O dilemă existențială,
În fața căreia nu voiam să fiu pus niciodată
Doamne, mamă, nu mă mai naște te rog încă odată
Ce-am văzut în viața intra-uterină mi-a fost de ajuns să îmi fac o părere
Cavalerul care se juca șah cu moartea
Eu sunt cavalerul, care se juca șah cu moartea
Moartea care reprezintă
Imposibilitatea posibilității,
Sfârșitul oricărei relații
Și altele
Ea mută regele
Eu mut nebunul, cu încăpățânare
Ea muta tura
Eu mut pionul și îmi mușc buza, sunt în șah
Arunc regina în munții nebuniei,
Iar moartea îmi dă mat
De-abia acum începe viața…
One thought on “poeme de David Mândruț”
Leave a Reply
This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.
‘A fi sau a nu fi’ are rezonante puternice cu b a n t u o l o g i a. Mi-au placut ultimele patru randuri din ‘Cavalerul care se juca șah cu moartea’ (ma bucur ca te-am corupt cu Bergman), trecerea de la sah, la mat e una naturala si lina. Nu ai descris detaliat sentimentele pe care le simte un jucator de sah in momentul pierderii, insa ai “aratat” acest aspect prin cateva cuvinte, mereu am apreciat arta minimalista care cu cateva elemente reuseste sa-ti creeze un val de emotii.
‘Arunc regina in muntii nebuniei’ interpretez ca o ultima incercare, zbatere romantica in care, desi optiunile limitate sunt in dezavantajul tau, totusi iti mentii ultima speranta, “daca-daca”. Am vizualizat pictura lui Caspar David Friedrich, ‘Calator pe Marea Norilor’. Cum se zice in engleza, “less is more”.