Chipurile Umbrei

[de Ștefan Bolea, Jung și filosofia umbrei, Ed. Tracus Arte, 2019]

(Studii fantastice)

de Oliviu Crâznic

Ştefan Bolea (n. 1980) este doctor în Filosofie și doctor în Literatură Comparată, membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor (multiplu premiat), antologist ori traducător al mai multor volume din varii arii literare: poezie, proză, eseistică, critică și istorie literară etc.

Pe plan internațional, s-a remarcat, în principal, prin articolele publicate în prestigioasa revistă anglo-americană Philosophy Now și prin recenta publicare (în anul 2020), de către Ed. Lexington Books, a unei variante revizuite (Internal Conflict in Nineteenth-Century Literature: Reading the Jungian Shadow) a monografiei care face obiectul prezentei cronici.

Pe plan național, poate fi considerat un deschizător de drumuri, datorită viziunii sale critice originale, pluridisciplinare – un „filosof al culturii” (înalte, dar și urbane – acoperind beletristica, muzica, cinematografia, pictura etc.).

Este, totodată, un specialist în ceea ce privește curente artistice precum simbolismul (cu variațiile și curentele conexe: estetism, decadentism) ori postmodernismul (adăugându-li-se acestora, odată cu publicarea operei pe care o analizăm aici, și romantismul – după cum vom vedea în continuare) și al unor curente filosofice precum nihilismul ori existențialismul, cărora le-a dedicat mai multe volume (e.g. Ontologia negaţiei, 2004; Introducere în nihilismul nietzschean, 2012; Existenţialismul astăzi, 2012, 2019; seria de ediții critice închinate readucerii operelor unor poeți simboliști în atenția publicului și a criticii, 2014-2017; Theoria, 2015) și un număr impresionant de articole.

Prin Jung și filosofia umbrei, Șt. Bolea introduce în ecuația viziunii sale consacrate un element esențial cu caracter de noutate, nefiind însă vorba nici despre o noutate neașteptată, nici despre una absolută: întâlnim analiza psihologică și în lucrările sale anterioare – plasată într-un plan secundar, însă. Prin această mutare de șah (susținută de o vastă bibliografie și de o amplă cercetare) care conferă psihologiei un rol central (pe picior de egalitate cu filosofia și cu arta) în cadrul edificiului scriitoricesc al autorului, „filosofia culturii” face un mare pas înainte, devenind, îmbogățit, „filosofia și psihologia culturii”.

Demersul caută (și reușește) să demonstreze faptul că literatura (în speță, literatura izvorâtă din pana romanticilor și a postromanticilor) și manifestările artistice conexe acesteia (de la faimoasa pictură al lui H. Fuseli, intitulată Coșmarul, până la cinematografia expresionistă și chiar postmodernă) nu doar reflectă curente filosofice și teorii psihologice: în nu puține cazuri, le anticipează ori le inspiră, tot astfel cum literatura de anticipație științifică s-a aflat mereu cu un pas înaintea științei propriu-zise. Astfel, Șt. Bolea aduce în discuție un prim aspect important, care pare să fi fost scăpat din vedere, până acum, de istoricii literari (dar și de filosofi și psihologi): funcția anticipativă a literaturii excedează sfera literaturii științifico-fantastice, extinzându-se asupra beletristicii în ansamblu.

Pentru a fundamenta demonstrația mai sus-amintită, este ales drept temelie conceptul-cheie elaborat de C.G. Jung (întemeietorul psihologiei analitice): „umbra” (și corespondentul freudian al acesteia – „inconștientul personal)”. Desigur, această temelie este întărită de concepte conexe („persona”) ori subsumate („dublul” și „demonicul/daimonicul”). Arhitectura astfel concepută este apoi înălțată prin intermediul a șapte capodopere literare (probabil nu întâmplător acest număr, care, pe lângă alte valențe simbolice, este și numărul „artelor liberale” medievale) romantice/postromantice și cu sprijinul generos al unor curente filosofice complementare (amplificându-se, astfel, orizontul interpretării).

Un al doilea aspect cât se poate de interesant, care se desprinde din Jung și filosofia umbrei și asupra căruia am dori să ne oprim puțin, îl reprezintă variațiile (sau „chipurile”) „umbrei”, modurile în care, conform literaturii romantice, aceasta poate, prin manifestare, să capete o (aparentă) „formă fizică”. „Umbra literară” romantică se dovedește a fi, pe rând (simplificând), un frate vitreg păcătos influențat (ca și protagonistul, de altfel) de un elixir drăcesc (E.T.A. Hoffmann, Elixirele diavolului), o creatură abandonată de creator unei înnebunitoare solitudini (M. Shelley, Frankenstein), o conștiință întrupată (E.A. Poe, William Wilson), o personalitate distructivă disociată în mintea unui paranoic (F.M. Dostoievski, Dublul), răul uman inerent ieșind la suprafață în firile slabe (R.L. Stevenson, Straniul caz al doctorului Jekyll și al domnului Hyde), un parazit demonic/extraterestru dobândind control asupra trupului și minții gazdei sale (G. de Maupassant, Horla) ori o operă de artă oglindind sufletul, nu trupul (O. Wilde, Portretul lui Dorian Gray). „Tipurile de umbre” enumerate reprezintă tot atâtea categorii de manifestări ale personalității noastre reprimate și relevă, pe măsură ce sunt prezentate și „disecate”, faptul că alegoria beletristică include, uneori, atât speculația filosofică, cât și analiza psihologică, reunindu-le și potențându-le.

Valoarea lucrării nu rezultă, însă, „numai” din analiza celor șapte narațiuni romantice prin raportarea, în mod general, la arta (de varii tipuri) care le-a influențat sau pe care au influențat-o și prin raportarea, în mod special, la ideile și teoriile filosofice și psihologice pe care le conțin ori pe care le prefigurează; în cadrul respectivei analize, sunt propuse concepte filosofico-psihologice originale, care, credem, vor avea un ecou semnificativ în mediul academic.

Un asemenea (remarcabil) exemplu îl reprezintă noțiunea propusă de „umbră a umbrei”: dacă „umbra” fiecăruia dintre noi păstrează măcar un potențial de grandoare, „umbra umbrei” constituie acea latură complet degenerată a personalității noastre, în întregime meschină. Sufletul omului ar avea, prin urmare, nu un caracter dual (reflectând lupta spirituală dintre Bine și Rău), ci unul tripartit; purtăm în noi nu doar germenii Căderii (referințele mitologice și teologice nu sunt ocolite de autor), ci și, mai grav, pe aceia ai Ruinei absolute, ai Abisului nietzschean. Omul este, în același timp, sursa Neomului (văzut astfel cum l-a impus E. Cioran – ca străin de umanitate) și a Subomului. Paradigmă care nu doar o nuanțează pe aceea nietzscheană a Omului și a Supraomului ci, într-un fel, o contestă: omul nu poate deveni mai mult decât Om, dar poate deveni Altceva (avându-și întreaga pleiadă de posibilități în Umbră). Ca filosof, Șt. Bolea se plasează, și cu această ocazie, la intersecția nihilismului cu existențialismul, reafirmându-și încrederea în capacitățile regeneratoare ale decreării.

Relevantă pentru contribuția autorului în sfera filosofiei și a psihologiei este și identificarea, în opera lui F.M. Dostoievski, a unei adevărate „filosofii a măștii” – urmată de analizarea, explicarea și extinderea acesteia prin considerațiuni proprii referitoare la personologie. Îi sunt acordate, astfel, „măștii” („personei”, concept ale cărui rădăcini, aflăm cu această ocazie, pot fi găsite în opera lui A. Schopenhauer) valențe deosebite, transformând-o într-o contrapondere necesară a „umbrei” (în lipsa măștii, carnavalul vieții putând deveni un infern al umbrei).

Cel de al treilea concept din opera lui Șt. Bolea (probabil cel mai spectaculos) pe care simțim nevoia să îl semnalăm este reprezentat de „pre-umbră”: relația ucenicului cu „maestrul umbrelor” este explorată aici în profunzime, respingându-se categoric teza victimei inocente – pentru a te putea plasa sub „vraja” unei personalități „umbroase”, este necesar ca firii tale să nu îi lipsească o pronunțată latură întunecată, aceasta constituind pre-umbra.

Revenind la „filosofia culturii”, avem ocazia (și surpriza!) să descoperim în C.G. Jung un precursor al lui … Șt. Bolea, din afirmațiile psihiatrului elvețian desprinzându-se intuirea și înțelegerea legăturii directe existente între literatura (proto)romantică, filosofia nihilistă și psihologia analitică. Legătura evidențiată este, însă, punctuală (strict filiera Jung-Nietzsche-Goethe) și – în ciuda faptului că ideea pare să îl fi preocupat pe Jung de-a lungul întregii vieți – nu a fost dezvoltată ori măcar concretizată într-un studiu interdisciplinar propriu-zis.

În aceeași ordine de idei, extragem afirmația autorului conform căreia psihanaliza derivă direct din filosofie – Fr. Nietzsche dovedindu-se, astfel, practic, părintele primeia, adevărat pionier care a creat, utilizat, explicat, dezvoltat, consfințit ori anticipat concepte-pilon ale domeniului.

În sfârșit, Șt. Bolea mai subliniază faptul că filosofia [, psihologia] și literatura sunt diferite din punct de vedere al metodologiei (specifice) adoptate, nu însă și din punct de vedere al fondului (comun) explorat ori exploatat.

Am putea să zăbovim, fără îndoială, și asupra altor atuuri ale cărții (alți comentatori au făcut-o deja) – credem, însă, că am revelat suficient pentru a contura originalitatea, complexitatea și importanța lucrării. Nu putem, însă, să încheiem fără a mai remarca o punte creată de autor în cadrul edificiului său cultural, o punte către alte două domenii îngemănate, conexe filosofiei și psihologiei „umbroase” – criminologia și, respectiv, sociologia devianței. Referirile exprese în acest sens sunt rare – nu inexistente, însă (în fapt, criminologia și sociologia devianței par a ocupa aici același rol secundar care fusese alocat, în lucrările anterioare ale lui Șt. Bolea, psihologiei – ar putea constitui, prin urmare, începuturile unei viitoare dezvoltări a palierelor respective). În același timp, toate cele șapte „umbre” romantice aflate în prim-planul volumului de față sunt în mod incontestabil bântuite de pulsiuni infracționale și antisociale, analizate meticulos și necruțător. Cu toții avem o „umbră” – a cărei incorectă ori neatentă gestionare, par a ne avertiza (cu ajutorul filosofiei nihiliste și existențialiste, al psihanalizei și al psihologiei analitice și, nu în ultimul rând, cu ajutorul lucrării de față) capodoperele literaturii romantice, riscă să dea frâu liber unui monstru real, mai temut decât toți „doppelgängerii” imaginarului laolaltă: monstrul lui C. Lombroso – „Omul-Criminal”. Se poate, desprinde, așadar, de aici, ideea unei teorii criminologice prefigurate de literatura romantică a dublului și de psihologia jungiană a „umbrei”? Nouă, cel puțin, argumentele lui Șt. Bolea ne-au purtat gândurile în această direcție, chiar dacă autorul nu a formulat, explicit, teoria în cauză.

Nu este acesta, însă, chiar rolul primordial al filosofiei (Jung și filosofia umbrei fiind, înainte de toate, o operă filosofică): să nască întrebări și să ne provoace, pe fiecare dintre noi, să cugetăm asupra posibilelor răspunsuri?…

#

Despre autorul rubricii:

OLIVIU CRÂZNIC (n. 1978; părinții: Oliviu, prof. evidențiat gr. I Lb. și lit. română, distins cu diploma de onoare „Creativitate și eficiență”, și Dorothea, prof. gr. I Lb. și lit. română; studii: licențiat în „Științe juridice”, specializarea „Drept”, cu lucrarea de diplomă intitulată Particularități tactice privind confruntarea dintre inculpat și persoana vătămată, susținută la disciplina „Criminalistică”, și absolvent al unui curs de formare a mediatorilor) este scriitor (prozator și poet), traducător literar, antologist, critic literar, conferențiar şi consilier juridic (membru al Ordinului Consilierilor Juridici din România și al Colegiului Consilierilor Juridici București). În 2010, a publicat romanul gotic …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea). Ulterior, a publicat numeroase povestiri şi nuvelete (majoritatea se regăsesc în volumul de colecție Ceasul fantasmelor, Ed. Crux Publishing, 2015), foarte bine primite de critică şi de public, şi a câştigat numeroase premii, inclusiv un premiu acordat de Societatea Europeană de Science Fiction. A fost publicat în diverse antologii şi reviste alături de nume importante ale literaturii universale contemporane (G.R.R. Martin) sau clasice (A.C. Doyle, R.E. Howard, R. Kipling, H.P. Lovecraft, G. de Maupassant, Saki). Apare menționat în monumentala The Encyclopedia of Science Fiction (ed. J. Clute, P. Nicholls), iar operele lui fac obiectul unor studii de specialitate (publicate inclusiv în volume apărute sub egida Fac. de Lit. din varii centre universitare): Once Upon Atrocity. Gothic Music Influences in the First Romanian (Neo)gothic Novel (dr. dr. Șt. Bolea), Hero and Villain in Hôtel Transylvania and in Crâznic’s Nightmare (dr. E. Atudosiei) ori masterate: Oliviu Crâznic, … și la sfârșit a mai rămas coșmarul (M. Vlatković, Vampirul balcanic p. 35-42, Univ. din Zagreb, Fac. de Ştiinţe Sociale și Umaniste). Apare, ca personaj, în nuveleta Ispășirea, scrisă de prof. doc. C. Mitoceanu. Cronicile de carte, articolele şi studiile sale de teorie şi istorie literară sunt apreciate pe scară largă – unele dintre acestea fiind publicate şi peste graniţă, ceea ce i-a conferit statutul de membru al organizației scriitoricești și artistice Imagicopter: The Author/Artist Cooperative (2012-2017). În România, a fost invitat, în mai multe rânduri, să vorbească studenților Fac. de Lb. și Lit. Străine a Univ. din București (prelegerea Literatura gotică și romantismul întunecat american. Sec. al XIX-lea: Hawthorne, Melville, Poe și moștenirea lor culturală) ori studenților Fac. de Lb. și Lit. Străine a Univ. Creștine „Dimitrie Cantemir” (prelegerea Lumi ficționale în literatura modernă, în colaborare cu conf. univ. dr. A.M. Negrilă), a jurizat (împreună cu conf. univ. dr. A.M. Negrilă) Concursul de creație literară pentru elevi, studenți și masteranzi: Proză scurtă organizat de Fac. de Lb. și Lit. Străine a Univ. Creștine „Dimitrie Cantemir” (ed. I-III, 2018-2020), a participat la sesiunea științifică a Academiei Române – Divizia de Logică, Metodologie și Filosofie a Științei, cu comunicarea Literatura științifico-fantastică și căutarea (modelarea?) viitorului, fiind prezent, cu studiul Teoria colapsului civilizației în literatura anticipativă de avertisment, și în NOEMA (revistă a Academiei Române). A participat, în calitate de moderator al serii dedicate literaturii SF, la cea de a VII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București și, în calitate de invitat al „Casei Fantasy” (moderator: D. Doboș), la cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași. A participat, în calitate de invitat, în repetate rânduri, la emisiuni culturale televizate sau radiodifuzate. În prezent, colaborează cu revistele culturale EgoPHobia (în paginile căreia deține rubrica Studii fantastice) și Apostrof (revistă a Uniunii Scriitorilor). Pagină virtuală oficială: Facebook: Oliviu Craznic (https://www.facebook.com/oliviucraznicofficialpage). Blog oficial: Goodreads: Oliviu Crâznic`s Blog (https://www.goodreads.com/author/show/4939353.Oliviu_Craznic/blog). Foto autor: Mihaela Nazarie.

„Oliviu Crâznic chiar este un romantic, un personaj coborât efectiv din propria-i operă extraordinară și spectaculoasă, melanj de Baudelaire, Edgar Allan Poe și Walter Scott, sub ochii necruțători ai lui Bram Stoker și H.P. Lovecraft. Citiți-i romanul și povestirile și o să înțelegeți imediat la ce mă refer!” (Șt. Ghidoveanu, realizatorul emisiunii Radio România Cultural Exploratorii lumii de mâine, în Galileo Online, nov. 2012)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.