de Corneliu Negru
O zi în care să mori, o zi în care să renunți. O zi în care să nu-ți aduce aminte de ce te-ai „nenăscut” și de ce învii. O zi de uitare, o zi de dor, o zi de detașare și de-ale tale idei marginale. Ce este uitarea, dacă nu ajutorul ce te pregătește de înmormântare. O zi de plimbare, o zi de zbucium și-a sentimentului de inegalitate în fața vieții. N-am uitat cum este să simți că nu trăiești, ci doar am întors privirea de la sentimentul de vinovăție că trăiesc. Un sentiment ce te macină pe zi ce trece… un sentiment viu față de muritori și zei. Zeu, zei, nemuritori, omniștienți, omnipotenți, omniprezenți… ce concepte!!! Doar un biet ignorant poate îngenunchea în fața lor. Cel care privește moartea în oglindă zi de zei, este muritorul ce simte cu adevărat că n-au însemnătate. N-ai râs tu la întrebarea „pot fi nemuritor”? Și de ce nu plâng pietrele? Pentru că cel de piatră ești tu.