(egoRainbow)
traducere & prezentare: Monica Manolachi
Langston Hughes (1901-1967) este unul dintre reprezentanții de marcă ai mișcării literare Renașterea Harlemului, activă în New York în primele decenii ale secolului XX. Este primul poet afro-american care s-a impus pe scena literară dominată de scriitori albi prin crearea unui stil poetic influențat de muzica de jazz. Nu a fost doar un poet de lume, întotdeauna la curent cu pulsul zilei, ci și dramaturg, prozator și eseist de seamă, ceea ce i-a permis să-și câștige existența din scris. Opera sa reflectă viața omului simplu și limbajul colocvial din cele mai sărace medii. Prezența sa în literatura internațională a avut și are rolul de a crea adevărate punți interculturale. Crescut într-o familie disfuncțională, Hughes a trăit de timpuriu sentimentul dezrădăcinării și tensiunea apartenențelor multiple. Poezia i-a fost mereu colac de salvare. A scris în tren sau pe vapor, călătorind dintr-un oraș în altul, dar și de pe un continent pe altul. Poeziile de mai jos sunt extrase din The Collected Poems of Langston Hughes (1994)
Băiatul cerșetor
Oare ce-i în sufletul acestui băiat cerșetor,
Ceva ce eu nu aud, nu simt și nici măcar nu văd,
Ceva ce nu pot ști și nu pot înțelege foarte ușor,
Și totuși mă cheamă să mă întorc, să-l revăd?
Oare nu-i el decât o umbră lăsată de soare –
Un boț cafeniu de humă, un destin schimonosit?
Și totuși cântă firesc la flaut o melodie uluitoare,
De parcă Soarta nu l-ar fi tăiat cu un cuțit!
Vise
Ține strâns de vise.
Dacă visele mor,
Viața e pasăre frântă,
Ce nici nu știe de zbor.
Ține strâns de vise.
Dacă visele pier,
Viața-i câmpie pustie,
Încremenită de ger.
Și eu
Și eu cânt America.
Sunt fratele mai tuciuriu.
Mă trimit să mănânc la bucătărie
Când vin musafirii,
Dar eu râd,
Mă hrănesc bine
Și cresc puternic.
Mâine,
Voi fi la masă
Când vin musafirii.
Nimeni nu va îndrăzni
Atunci
Să-mi mai spună
„Mănânci la bucătărie“.
Pe deasupra,
Vor vedea cât sunt de frumos
Și le va fi rușine –
Și eu cânt America.
Dumnezeu către un copil flâmând
Copil flămând,
Lumea nu am creat-o pentru tine.
Tu nu ai cumpărat acțiuni la calea ferată.
Tu nu ai investit în compania mea.
Unde sunt acțiunile tale în industria petrolieră?
Am creat lumea pentru îmbogățiți,
Pentru cei ce se vor îmbogăți
Și pentru cei care au fost mereu bogați.
Nu am creat-o pentru tine,
Copil flămând.
Blues trist
Cânta monoton, sincopat și hipnotic,
Se legăna fredonând un cântec melodic,
Așa l-am auzit pe negru.
Pe Lenox Avenue, când treceam iar
Pe sub lumina slabă a unui felinar,
Se legăna alene…
Se legăna alene…
Pe notele acelui blues duios.
Pe acele clape albe, cu mâini de abanos
Făcea bietul pian să sune tânguios.
O, blues!
Pe scaunul acela șubred se clătina,
Ca un bufon muzical zdreanța își cânta.
Dulce blues!
Din sufletul de negru.
O, blues!
Cu glas adânc, melodios negrul cânta.
Vechiul pian melancolic se jeluia –
N-am pe nimeni pe lume
Și n-am nici un chef de glume.
Dar de ce să fiu trist, băieți?
Dă-le încolo de tristeți.
Tam, tam, tam, tam, bătea în podea,
Atingea clapele de câteva ori și zicea –
Vai, cât sunt de trist
Și de nenorocit.
Vai, cât sunt de trist
Și de nenorocit –
Nu mai sunt fericit
Și ce-aș vrea să fi murit.
Târziu în noapte cu melancolie fredona.
Stelele s-au stins, luna dispăruse și ea.
Cântărețul se opri și se duse la culcare,
Dar tristul blues îi suna în minte foarte tare.
Dormea ca o stâncă sau ca unul care moare.