Vestibul

de Emilian Gheață

 Aştept.

Aştept
şi mă rog stiloului

să scrie.

Îi ascult peniţa uscată

şi încerc că-i descifrez bâzâitul incolor

pe care să îl pot aşterne în grabă

pe nurii virgini ai foii albe.

Aştept
şi caut în noapte

ochii fioroşi şi înfometaţi

ai ideilor sălbatice şi pocite,

care rar îşi lasă urmele printre noi,

când gonesc cu pânzele învolburate

dinspre Dumnezeu înspre Dumnezeu.

Aştept
şi îmi privesc degetele înţepenite

cu mica lor carne dezordonată,

sperând că vor zvâcni în cele din urmă,

 că se
vor frânge fără durere,

pulverizate în încleştarea lor pe
gâtul neantului

şi că praful li se va aşterne pe
hârtie

într-un poem micuţ, onest şi
vesel.

Aştept
şi mă plimb agale pe deşertul alb

în posibilitatea ca furca spurcată

a unui diavol aflat în pauza de ţigară

să se înfigă în fruntea mea seacă

şi să mă târască în infernul
îngheţat al neputinţei,

de unde sângele meu galben să
ţâşnească

într-un haiku modest,

ca o reclamă la margarină.

Aştept
cetele de imagini groteşti,

cu cadavre dansânde şi molii carnivore,

cu scarabei cioplitori în bălegar,

cu asasini pătaţi cu smoală

şi colecţionari de pachete de ţigări abstracte

să mi se scurgă pe obraji,

pentru a putea concepe o misivă de adio,

sau, şi mai bine, una de amor.

Aştept
să sune.

Aştept
să cadă.

Aştept
să se-adune.

Aştept
să se vadă.

Aştept o
lume.

Aştept cu
spume.

 

Aprilie 2010

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.