poeme de Langston Hughes [II]

(egoRainbow)

traducere & prezentare: Monica Manolachi

Langston Hughes (1901-1967) este unul dintre reprezentanții de marcă ai mișcării literare Renașterea Harlemului, activă în New York în primele decenii ale secolului XX. Este primul poet afro-american care s-a impus pe scena literară dominată de scriitori albi prin crearea unui stil poetic influențat de muzica de jazz. Nu a fost doar un poet de lume, întotdeauna la curent cu pulsul zilei, ci și dramaturg, prozator și eseist de seamă, ceea ce i-a permis să-și câștige existența din scris. Opera sa reflectă viața omului simplu și limbajul colocvial din cele mai sărace medii. Prezența sa în literatura internațională a avut și are rolul de a crea adevărate punți interculturale. Crescut într-o familie disfuncțională, Hughes a trăit de timpuriu sentimentul dezrădăcinării și tensiunea apartenențelor multiple. Poezia i-a fost mereu colac de salvare. A scris în tren sau pe vapor, călătorind dintr-un oraș în altul, dar și de pe un continent pe altul. Poeziile de mai jos sunt extrase din The Collected Poems of Langston Hughes (1994)

 

Hibrid 

 

Bătrânul meu tată e alb,

Bătrâna mea mamă e neagră de soi.

De i-am aruncat vreodată lui vorbe grele,

Mi le iau pe toate înapoi.

 

De-am blestemat-o pe mama mea neagră,

Dorindu-i să ajungă în infern,

Îmi pare rău de dorința mea nesăbuită.

Azi îi doresc un bine etern.

 

Pe tata l-a luat moartea într-o casă frumoasă.

Pe mama a găsit-o într-o cocioabă.

Dacă nu-s nici alb și nici negru,

Oare pe mine unde mă va găsi urâta babă?

 

 

 

Zori de zi în Alabama

 

Când voi fi compozitor,

Voi compune niște muzică despre

Zorii de zi din Alabama

Și voi alege melodiile cele mai frumoase,

Care răsar din pământ precum ceața din mlaștină

Și se lasă din ceruri ca roua fină.

Voi pune în ea și arbori înalți de tot

Și aroma acelor de pin

Și mirosul de argilă roșie de după ploaie

Și țărani înalți

Și fețe roșii ca macii

Și brațe largi arămii

Și ochii ca margaretele de câmp

Ai celor negri și albi negri albi negri

Și voi pune mâini albe

Și mâini negre și arămii și galbene

Și mâini roșii ca argila,

Atingându-i pe toți cu degete blânde

Și atingându-se unii pe alții ca roua de firesc

În zorii aceia cu muzică atunci când

Voi fi compozitor

Și voi scrie despre zori de zi

În Alabama.

 

 

 

Cuvinte precum libertate

 

Sunt cuvinte precum libertate,

Plăcute la rostire, minunate.

Libertatea îmi cântă în adâncul inimii

Din zori până seara, în fiecare zi.

 

Sunt cuvinte precum libertate,

Le aud și îmi dau lacrimi sărate.

Dacă ați cunoaște ce știu eu,

Ați înțelege de ce îmi e greu.

 

 

 

Teatrul Lincoln

 

Dintre ziduri Lincoln ne privește,

Iar drama se perindă pe pereți.

Figura înaltă și senină se lungește

Peste duium de negri necăjiți.

Filmul e gata. Clipește o lumină.

Orchestra de la scenă cântă jazz.

Aud aplauze pentru mulatra fină,

Care ne cântă hazul de necaz.

Își leagănă șoldul, din degete pocnește,

Cu buzele ei roșii flegmatică jelește!

Cel pe care îl iubesc

A plecat cu alte femei…

În vreme ce spălătoresele sărace

Și juni îndrăgostiți, la patru ace,

Își dau mâna, râzând la cântecul ei.

 

 

 

Harlem

 

Ce se întâmplă cu un vis amânat?

 

Se usucă de tot

Ca o smochină la soare?

Sau putrezește ca o rană –

Pe urmă face picioare?

Duhnește ca o pulpă stricată?

Face pojghiță ori se zaharisește

Ca o prăjitură însiropată?

 

Poate doar se îndoaie

Ca o povară grea.

 

Sau poate va exploda?

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.