de Mihai Bogdan Lupescu
În liniște, cu grijă, să punem lucrurile în ordine
*
Etimologia cuvântului plagiat provine din cuvântul latin plagiarius care înseamnă „răpitor, seducător, jefuitor…”
Conform dicționarului merriam-webster verbul a plagia este tranzitiv, și înseamnă „a fura și a da ideile sau cuvintele altuia drept proprii: folosirea producției altuia fără a credita sursa”, și intranzitiv, „a exista un furt literar: a veni cu o idee ca nouă și originală sau cu un produs derivat dintr-o sursă existentă”.
*
În 1755, cuvântul „plagiat” a fost inclus în dicționarul lui Samuel Johnson, unul din cele mai influente dicționare din istoria limbii engleze, și a fost definit ca: „un hoț în literatură; cel care fură gândurile sau scrierile altuia”. Interesul sporit pentru plagiat poate fi legat de Epoca Iluminismului, care este considerată a fi între 1685 și 1815.
*
Jonathan Bailey în articolul său „5-historical-moments-that-shaped- plagiarism” ne lămurește: „plagiatul a fost aproape sigur cu noi încă din zorii limbajului și artei. Atâta timp cât au existat cuvinte de repetat și artă de copiat, este de înțeles că cineva a făcut asta”. Bailey continuă, afirmând că prima dată când a fost folosit cuvântul plagiat în contextul literaturii a fost în jurul anului 80 d.Hr. de către poetul roman Marțial. Când Marțial a aflat că un alt poet, Fidentinus, îi recita lucrările și își asuma meritul pentru ele, Marțial s-a referit la Fidentinus ca „plagiator”, numindu-l în esență un răpitor.
Mai târziu, începând din secolul XVI, mulți autori celebri sunt caracterizați ca plagiatori. Printre ei Shakespeare, care a copiat multe dintre cele mai faimoase intrigi și pasaje ale sale, Benjamin Franklin care a copiat în mod cronic cuvintele și ideile altora. În zilele noastre și Joe Biden se bucură de această faimă.
L-am descoperit și noi cu unul mititel, folosit de atât de mulți alții încât a devenit un bun universal. „… is a journey, not a destination”. Cunoașteți expresia. Dar nu este Biden de vină, ci sfătuitorii lui la fel de citiți. Biden săracul nici nu mai știe pe unde sunt documentele clasificate, nu plagiate.
Iată și părerea judecătorului federal american Richard Posner: „eticheta de „plagiator” poate ruina un scriitor, poate distruge o carieră academică, poate distruge șansele unui politician la alegere și poate provoca expulzarea unui student dintr-un colegiu sau universitate”. Și la noi la fel…
*
Plagiatul poate fi intenționat sau imprudent. Plagiatul poate fi, și adesea este, neintenționat. Intenția de a înșela este adesea imposibil de dovedit (Plagiarism).
Plagiatul mai poate fi subtil, grosolan sau nesimțit.
*
Dacă s-ar putea da un copy-paste şi la inteligenţă, ce guvernare am avea…
*
Plagiatul poate fi de plăcere, de nevoi și de… impresie. De durere, când este dovedit. Una dintre cele mai notorii figuri din mișcarea „și eu am plagiat”, Lucian Bode ne asigură că teza sa de doctorat a trecut, singură, singurică, de toate filtrele, fără să o deranjeze vreun filtrant. O fi adevărat, dar o teză de doctorat nu prin filtrele poliției rutiere sau ale poliției de graniță trebuie să treacă. Tezele de doctorat sunt verificate de alte „organe”!
*
Machiavelli era tranșant: „Nu titlurile onorează oamenii, ci oamenii onorează titlurile”. Funcționarii publici nu au nevoie de doctorate. Politicienii-PhD nu ar trebui numiți în funcție decât dacă doctoratul a fost susținut la o universitate de prestigiu din afara României, „ca-n vremurile bune”.
*
Fichte, urmașul lui Kant, părintele idealismului german, avea câteva cuvinte de încurajare: „atâta timp cât ne putem simți într-o comunitate cu alții, putem continua să devenim versiuni mai bune ale noastre”. Poate fi ăsta motivul pentru care baracudele politice se întrec în doctorate copiate? Își fac mâna pe versiuni ale lucrărilor altora? Sau toți sunt adepții deconstrucției derridaniene? Știm că fundamentul deconstrucției conține ideea că orice text poate fi deconstruit. Dar și asta presupune multe cunoștințe și abilități, și nu cred că yoctodocții aștia care se pricep cel mai bine la furat și dărâmat au auzit de Derrida, cel mult să-l fi luat în derâdere!
În memoriile sale „On Writing” (2010), Stephen King observă: „dacă vrei să fii scriitor (NB și al unei teze de doctorat), trebuie să faci două lucruri mai presus de toate: să citești mult și să scrii mult. Nu există nicio cale de a ocoli aceste două lucruri de care sunt conștient, nicio scurtătură.” Toți citesc, dar câte câți înțeleg, toți vorbesc, dar câți au ajuns la sintaxă?
*
Tesla: „Marconi e un băiat bun. Lasă-l să continue. Foloseşte 17 din patentele mele”. Așa am spus și eu despre publicarea unor fragmente din cartea mea pe site-ul wikipedia (https://ro.wikipedia.org/wiki/Material_compozit) și copiate în alte publicații (am numărat vreo 14) fără acordul meu, deși toate drepturile de autor îmi aparțin. Dar am găsit cartea și la vânzare la librăria Mihai Eminescu! Drepturi de autor? Pe alte meridiane…
„Deși conceptele de plagiat și încălcarea drepturilor de autor se suprapun, două diferențe fundamentale le deosebesc.
În prima, plagiatul este cel mai adesea o infracțiune etică, în timp ce încălcarea drepturilor de autor are întotdeauna potențialul de consecințe legale.
În a doua, plagiatul se referă la copierea materialului fără o atribuire adecvată, în timp ce încălcarea drepturilor de autor se referă la împrumutul unor părți semnificative dintr-o lucrare fără permisiunea deținătorului drepturilor de autor, indiferent dacă deținătorul este sau nu citat”. (https://www.historians.org/)
*
Doctoratul a ajuns la „raft”. La promoţie, la reducere. De blackfriday. Un palimpsest grosolan. O confirmare a fraudei, a derizoriului. Operă bufă.
*
Afinitatea politicienilor pentru doctorate este o practică reflexă. Un dispreț față de valori, și morala redusă la un singur instinct, trufia. Orgoliul irațional al parvenitului, al celui care știe că nu este bun la nimic.
*
Teza de doctorat a devenit o lucrare banală, o activitate de masă. Ar trebui introdusă în ciclul primar, în locul tezelor semestriale care au dispărut odată cu semestrele. Acum s-au introdus module, dar valoarea lor este relativă, nu absolută. Cu o teză de doctorat cred că este dator fiecare modul, înainte să dispară și el și educația.
*
Plagiatul este ca luarea prânzului la fast food. Toată lumea știe că este nesănătos, dar restaurantele sunt pline toată ziua.
Toți recunosc plagiatul ca furt, dar (se) plagiază întruna, fără ezitări, fără remușcări.
*
Nu mai pot înţelege de ce o persoană trebuie să piardă timpul, poate câţiva ani, pentru a scrie o carte sau o teză de doctorat, când ar putea să cumpere una, sau alta, cu câţiva lei. În caz că nu o primeşte cadou de la cel care a „scris-o”, pe numele noului (co)autor. Dar nu sunt singurul, nici Fred Allen n-a înţeles. Poate ne lămurește cineva.
*
Dacă un plagiator ar dori să-şi dea un copy-paste propriului genom, pentru a-l modifica, şi la scanare i se spune că e recidivist şi are interdicţie de la propria „comisie biologică de acreditare”, care i-a şters mesajul din ADN, mai poate deveni tată?
*
După generația Xerox, astăzi s-a ajuns la un nou nivel al plagiatului, copy paste, doar datorită internetului. Copiezi mai cu spor dar ești și dovedit mai ușor. Dar plagiatorii încep să arate ca oamenii corecți care îi transormă pe acuzatori în acuzați.
*
„Există unele greșeli pe care doar oamenii cu doctorat le pot face” (Daniel Patrick Moynihan). Și mai există alte greșeli pe care doar oamenii cu doctorate plagiate le pot comite.
*
Unde credeţi că a greşit Ponta în acţiunea sa de plagiat?
– A luat textele cu copy-paste; trebuia să le ia cu cut-paste şi nu se prindea nimeni. Nici nu trebuia să citeze, cât despre ghilimele nici nu-și mai aveau rostul.
– Trebuia să şteargă numele autorilor din sursele/cărţile utilizate ca bibliografie şi să-l treacă pe al său. După asta putea să copieze ce şi cât voia, dar era autoplagiat; știe el ce-i asta?
– Era mult mai simplu dacă-i punea chiar pe autori să-i facă teza de doctorat, aşa cum unul din ei i-a scris o prefaţă. Omul se pricepea la scris.
– Cred că a fost o neînţelegere, o lucrătură, el a vrut să scrie o Teză de Plagiat, dar Băsescu, securitatea şi alţi pdl-işti din vremea lui 2003, au şters Plagiat şi au scris Doctorat.
De-aia Băsescu i-a spus dottore, cum sunt numiţi mafioţii italieni, pentru că Ponta şi-a făcut un master, pardon, o ucenicie, la Catania, în Sicilia.
*
Am făcut serviciul militar la 18 ani, cu termen redus, prima serie înainte de facultate. Când fura cineva din lucrurile altui camarad se spunea că nu fură, ci completează.
În industria civilă și cea militară furtul se numește spionaj, furt de tehnologie… Sunt exemple celebre:
La 2.01.1959 sovieticii au lansat Luna 1, prima navă spațială care a reușit o orbitare în jurul Lunii, prima navă care a realizat o orbită heliocentrică și care a atins o viteză cosmică (a ieșit din câmpul gravitațional al Terrei).
Au mai urmat în același an și Luna 2, și Luna 3. Sovieticii, beți de succes (în pauza când nu au fost doar beți de tiranie cum spunea marchizul de Custine), au plimbat naveta prin lume.
Americanii simțeau că pierd această bătălie a spațiului și au pus la punct un plan ingenios.
Un agent CIA a plătit un șofer care transporta noaptea naveta de la locul de expunere la gara din Mexico City, a luat-o și a dus-o într-un depozit unde a fost pozată, demontată și studiată. S-au prelevat probe de combustibil de către specialiștii americani timp de câteva ore, și apoi naveta a fost readusă la locul inițial pentru continuarea călătoriei. Astăzi aleargă după baloane.
*
Sovieticii au plătit timp de aproape 20 de ani (1967-1985) un ofițer naval american al US Navy să spioneze pentru ei, timp în care i-a ajutat să descifreze mai mult de 1 milion de mesaje navale codificate, în final fiind deconspirat de fosta soție!
*
Acum câteva săptămâni (ianuarie 2023) Dmitri Medvedev a propus legalizarea furtului de proprietate intelectuală. Piratarea oricăror produse străine de către Rusia.
China o face de multe zeci de ani. China este falsificatorul planetei. Falsifică şi imită orice. Are şcoli dedicate artei falsificării. Cunoașteți ironia notorie, acum într-o nouă prezentare: înșală-mă, dar fă-o cu stil, cu gust! Și trebuie să admitem că există falsuri pe care nici experții nu le deosebesc, sau sunt mai valoroase decât originalele. Artă peste artă. Cum sunt tablourile suprapictate pe aceeași pânză. Nu este cazul doctoratelor plagiate.
*
Joel Bloch, autorul cărții „Plagiarism, Intellectual Property and the Teaching of L2 Writing”, 2012, într-un articol mai vechi, „Plagiarism across Cultures, Is There a Difference?” amintea că „există o vorbă chinezească, poate oarecum sarcastică, și care spune că memorând trei sute de poezii din dinastia Tang, chiar dacă nu știi să scrii, poți fura piesele pentru a scrie o poezie”.
Credeți că există vreun ministru sau politician plagiator de pe plaiurile noastre care să memoreze trei sute de cuvinte, din propria teză? Poate un actor cu doctorat, ceeace n-am cunoscut încă.
*
Plagiați băieți, plagiați că aspre sunt legile țării conduse de plagiatori!