#traiestefantastic
de Andreea Sterea
Prefer miturile, poveștile. Ele pun în mișcare oamenii, le dau speranță, îi ajută să viseze, să creadă, să lupte, nu istorisirile anoste și prăfuite! îi spune bardul Asht Kerrisham generalului Cerreum, iar eu nu pot decât să fiu de acord cu el.
Romanul Marginea lumii, al cincilea volum al seriei Baladele Nlithiei de Mircea Țara, spune o poveste care-i va face pe toți cititorii să viseze la misterioasa lume a Kelesiei, tărâmul de la capătul lumii, să creadă că Nlithia va putea fi salvată și să lupte alături de eroii noștri pentru a duce la îndeplinire acest scop.
Dacă în romanele Inima dragonului și Căderea celor 7 turnuri am descoperit Nisalul și respectiv Osa, de această dată, Mircea ne invită la o călătorie peste Marea cea Mare și Marea Moartă, în cetatea Kelesiei – un loc de care mulți nici măcar nu au auzit, iar și mai puțini l-au văzut cu ochii lor. Aici, la capătul lumii, Asht, Vel și Inar trebuie să găsească legendara armată de dragoni care, conform spuselor Țesătorului, va apăra lumea împotriva invaziei Cenușiilor.
Dar noi îi cunoaștem pe Vel și pe Asht (ajungând să-l cunoaștem mai bine și să-l îndrăgim și mai tare pe arghelanul Inar): când le-a ieșit lor vreodată vreun plan? Când NU au trebuit ei să improvizeze, riscându-și viețile de fiecare dată?
Răpirea unei prințese nlithiene de la propria ei nuntă, bătăliile navale cu pirații (și cu flota trimisă în căutarea respectivei prințese), probele prin care trebuie să treacă Vel pentru a demonstra că este cu adevărat un Copil al Dragonului, colaborarea cu cel mai ciudat tavuth de care am avut parte vreodată, întâlnirea cu un zeu și deslușirea secretului dragonilor sunt numai câteva din nestematele acestei bijuterii de carte.
Și, ca în orice volum semnat de Mircea Țara, și aici avem acțiune intensă, răsturnări de situație, trădări, planuri care merg prost și îngrozitor de prost, magie, feerie, peisaje spectaculoase și personaje cu care empatizăm, pe care le detestăm, sau care ne surprind (nu întotdeauna plăcut).
V-aș putea povesti despre Devorium, dar e un loc pe care trebuie să îl vizitați singuri, căci vă poate schimba viața. V-aș putea descrie cum se vede cerul de la marginea lumii, dar îl puteți vedea și voi dacă zburați alături de Inar. V-aș putea povesti despre mecanici de magie, dar le-aș răpi plăcerea Izurmei și lui Uzotavuth, și-ar fi păcat. V-aș putea dezvălui că eroii noștri suferă după Lied și Blu, dar am să-l las pe Asht să-și cânte singur baladele.
Romanul este cu și despre toate astea, dar mai sunt și altele. Mai triste, poate, mai profunde, cu siguranță. Marginea lumii nu este o lectură întrutotul veselă, deși umorul nu lipsește. Este o carte care vorbește despre prietenie, încredere și devotament, dar și despre fanatism religios, izolaționism, xenofobie chiar, despre singurătate și dezrădăcinare, despre înfrângere, despre pierdere și despre a duce o luptă până la capăt, chiar dacă sorții de izbândă sunt zero.
Este o carte care vorbește foarte mult și despre dragoste – cea niciodată uitată, cea disperată, cea resemnată, cea încăpățânată, cea spontană, cea utilizată ca armă, cea care învinge, cea care transformă oamenii și lumea (nu întotdeauna în ceva mai bun) – și, mai ales, este o carte care vorbește despre sacrificiu, în toate nuanțele sale.
Sacrificiul, în esența acestei povești, se manifestă nu doar ca o alegere eroică, așa cum suntem obișnuiți din epopeile clasice, ci și ca o odisee a sufletului fiecăruia dintre eroi (așa cum ne-a învățat Tolkien). Personajele, prin luptele lor, nu doar că își riscă viețile, ci își oferă și visele, speranțele și chiar identitățile pe altarul unui bine mai mare. Fiecare pas pe care îl fac în Kelesia nu este doar o mișcare fizică, ci și o călătorie interioară, unde sacrificiul devine singurul răspuns posibil la problemele puse de datoria pe care o au față de Nlithia, onoarea cu care se tratează între ei și iubirea pe care o simt unii față de ceilalți. În această poveste, sacrificiul nu este doar un act de bravură, ci și un ecou al transformării interioare a eroilor noștri, o dovadă a maturizării și a înțelegerii profunde a lumii și a locului lor în ea. Sacrificiul în Marginea lumii este, astfel, prin el însuși, o luptă care oglindește nu doar destinul (prezent și viitor al) Nlithiei, ci și evoluția personală a fiecărui erou.
Pe măsură ce citeam Marginea lumii, nu puteam să nu mă gândesc la unul dintre filmele mele de suflet: “Va, vie et deviens”. Devenirea, pe lângă sacrificiu (și ce ar fi una fără alta?) mi se pare că este leitmotivul acestui roman.
Călătoria spre maturitate este adesea pavată cu alegeri dificile, momente de îndoială și multe compromisuri, așa cum va afla Vel în Kelesia. Procesul de maturizare implică evoluție, construire și reconstruire, o dureroasă dezintegrare și rearanjare perpetuă a propriei persoane, așa cum va afla Inar în Kelesia. Iar împlinirea, în cea mai profundă esență a sa, este actul curajos de a ne alege singuri drumul, în ciuda incertitudinilor și a fricii, un act altruist de afirmare a propriei conștiințe, așa cum a știut Asht dintotdeauna, dar demonstrează pe deplin în Kelesia.
Ne apropiem de finalul seriei, și asta se simte. Mai avem câteva poteci de umblat, locuri de explorat și balade de ascultat, dar bătălia finală e aproape. Dacă am fi în franciza Avengers, am fi pe la jumătatea filmului Infinity War, iar dacă am fi în trilogia LOTR, am fi pe la finalul filmului The Two Towers. Speranță există, dar lucrurile devin serioase. Devin triste, pe alocuri, dar, mai ales, încep să capete proporții epice.
În Nlithia, câțiva curajoși dau o luptă încrâncenată cu Cenușiii, care vin, și tot vin, și sunt de neoprit în ambiția lor de a distruge însăși viața. La marginea lumii, în Kelesia, Asht, Vel și Inar dau o luptă încrâncenată pentru a ajunge la dragonii de la care așteaptă o minune. Vor răspunde aceștia chemării lor? Își vor duce la îndeplinire cuvântul și datoria? Și, după atâtea sute de ani de repaos, sunt ei cu adevărat pregătiți să treacă Marea cea Mare pentru a înfrunta urgia Cenușiilor? Numai Hir știe.
Dacă l-ar fi cunoscut pe Aragorn, ajuns în fața porții Evelynului, tărâmul mitic în care dorm dragonii, Asht ar fi spus: Ónen i-Estel Edain. Ú-chebin estel anim, iar eu n-aș avea altceva de ales decât să fiu de acord cu el.