[fragment din romanul “răul cel mai mic”]
de Sorin-Mihai Grad
Ce așteaptă lumea de pe plajă de la viitorul parlament
Am întrebat ieri mai mult de o sută de oameni aflați pe litoral ce așteptări au de la viitorul parlament. Foarte interesant ni s-a părut că nici unul dintre respondenți nu a pomenit nimic de mărirea pensiilor. Cam o treime dintre ei au menționat corupția, aproximativ un sfert au refuzat orice răspuns, cam tot atâția ne-au declarat că nu-i interesează politica, cinci au aruncat după noi cu diverse obiecte precum coceni de porumb și coji de pepene, patru ne-au răspuns în maghiară, cineva ne-a amenințat că va chema poliția și am dat chiar peste un turist care ne-a spus că speră că va fi un membru al parlamentului în cursul următoarei legislaturi. Vă vom dezvălui mâine numele lui, pentru că, deși se afla în vacanță, ne-a oferit un scurt interviu în exclusivitate. Desigur că vă puteți da cu părerea în privința identității sale în timp ce comentați acest articol. Primul comentator care va ghici numele lui va fi invitat să-i pună o întrebare, care va fi adăugată la interviu împreună cu răspunsul misteriosului politician.
Revenind la subiectul investigației noastre, pe lângă stârpirea sau măcar scăderea corupției, oamenii își doresc trecerea la euro, stabilitate economică, o legislație mai simplă pentru întreprinzători, impozite mai mici, în special reducerea taxei pe valoarea adăugată, sprijinirea culturii și a sportului, creșterea salariilor, mai multe zile libere, scoaterea în afara legii a partidelor care au fost deja la guvernare, internet și servicii medicale gratuite și interzicerea servirii berii calde. Aceste cerințe s-au regăsit în răspunsurile a măcar zece la sută dintre cei intervievați. Dintre doleanțele susținute de un procent mai mic dintre conlocutorii noștri vom menționa apariția unor noi comedii românești de calitate, reînființarea festivalului Cerbul de Aur, dar cu maneliști, găsirea unui vaccin pentru virusul diareii și, cităm, „să vină încălzirea aia globală”. Precum vedeți, foarte puțini dintre cei pe care i-am abordat în cursul acestei anchete înțeleg cu adevărat rolul parlamentului în viața unei țări. Suntem perfect conștienți că sondajul nostru nu are nici un fel de reprezentativitate în privința opiniilor exprimate, ceea ce însă nu înseamnă că alfabetizarea politică a poporului nostru nu lasă de dorit. Poate că, înainte de începerea campaniei electorale, ar fi necesară o acțiune intensivă în mass-media și pe internet, în cadrul căreia rolul parlamentului și al celorlalte instituții componente ale conducerii țării, guvernul și președinția, să fie explicat pe înțelesul tuturor, actuali sau viitori votanți. [Aurora și Răzvan Florescu, Informația]
Nu am fost eu politicianul întâlnit și descusut de jurnaliștii de la Informația pe plajă, dragilor, dar mă bucur mult că v-ați gândit la mine și vă mulțumesc mult pentru asta. Știu că bronzul mi-a cam pălit după iarnă și pandemie, dar parcă nu chiar în halul în care aș avea nevoie să ajung la plajă ca să-l recâștig. Ca să știți, încerc să-mi petrec concediile în locuri în care vara vine într-o joi, iar eu de obicei ajung acolo vineri și plec miercuri. Plouat, răcit, jurând că la anul nu mă mai deplasez la nord de Cluj, și povestea se repetă. Dar, serios, ce e în capul vostru, oameni buni? Într-un sfert din răspunsurile voastre la articol apare numele meu? Oi fi simpatic, dar chiar așa? Voi toți ăștia chiar vreți să mă întrebați câte ceva? Ce vreți să știți de la mine? Uite, facem aici un fel de interviu, puneți întrebări la subsolul acestui text și eu încep mâine seară să răspund la tot ce pot din ce scrieți până atunci. Dacă îmi ia mai mult de o zi, asta e, mi-o asum. Despre mine vă spun cam orice doriți, off-limits sunt doar prenumele secret al lui Ștefan C. Mare și viețile particulare ale altor persoane pe care (întâmplător) le cunosc. M-aș bucura să fie și întrebări despre P:A:R, îl aduc și pe Ștefan să vă răspundă dacă e cazul. Oameni buni, sunteți nebuni! [Zig Ba L’Hiverne, fakebook]
Așa se dă o lovitură de imagine. Încă nu știu ce politician au întâlnit pe plajă cei de la Informația, mă gândesc că nici nu e cineva de la Partidul Adevărat Românesc. Totuși, cineva de la ei a mirosit că e rost de reclamă gratuită și a dat share articolului respectiv pe conturile din rețelele sociale ale partidului. Rezultatul? Din aproape două mii de comentarii, în vreo cinci sute Zig Ba L’Hiverne e bănuit a fi misteriosul politician, iar în alte două sute onoarea îi revine lui Ștefan C. Mare. Z. B. L’Hiverne profită prompt de moment și anunță că, deși nu e vorba de el în articol, va răspunde pe propria-i pagină de fakebook la toate întrebările celor interesați. Presa a preluat povestea, internetul nu s-a lăsat mai prejos, iar în acest moment s-au adunat deja mai bine de două sute de întrebări acolo. Unele banale, altele prietenoase sau amuzante, iar unele chiar dure. La cum îl știm pe domnul L’Hiverne răspunsurile nu ne vor dezamăgi. [Cristian Bogdan, Politica zilei]
După „noi suntem răul cel mai mic” nu putea urma decât „oameni buni sunteți nebuni”. Cine altul putea veni cu asta decât Ziggy L’Hiverne? Pare băiat-băiat, valabil până-n măduvă și dincolo de ea, și nu se ascunde. Poate facem o treabă când vine încoace data viitoare, stați aproape! Cine vrea să-l întrebe ceva, de la numărul lui la pantofi la ce părere are despre vloagele lu’ mandea, să fugă acum pe pagina lui de fakebook și să dea cu subsemnatu’. [Gigi Toporișcă, vlogăr]
V-am promis răspunsuri, mă țin de cuvânt. Încă n-am devenit pe deplin politician, știu. Mă repet, sunteți nebuni, măi oameni buni! Dacă știam că ajung așa repede atât de popular, intram în politică acum douăzeci de ani și între timp mă îmbogățeam și fără să vreau. J N-am mai copiat aici și întrebările, vi le recunoașteți voi, sper totuși că n-o să nu iasă un haos din care să nu pricepem nimic. Pe locuri, fiți gata și purcedem!
Da, sunt convins că vom intra în parlament. Nu fac pariuri din principiu, așa că nu pot onora rămășagul propus. Dar fac oricând o bere, dă un semn după alegeri și ne găsim cumva.
Nu ascult hip-hop. Oricât de negru mi-s, n-a reușit să mă prindă și pace. Cartierului, desigur. Poate din cauză că am crescut în Cluj și nu în Bronx sau Pantelimon. După blocurile din Cluj au apărut Altar și Truda, nu C.U.G. Mafia, și nici trupele create în mediul studențesc de aici, precum Compact cândva, ori Luna Amară sau Grimus mai nou, nu-s cu hip-hopul. Sugestiv pentru atmosfera de aici e că singurii răpuitori mai cunoscuți din Cluj își ziceau băieți buni și cântau de bine, nu despre bătăi și dureri. Eu am crescut cu rock mai dur, cu metale cum le mai zicem. Nu-mi plac nici tânguirile cu inflații de note din rockul progresiv, îs cu ritmul, doar vin din Africa. Îmi plac mult Gorgoroth, de exemplu, dar și trupe mai potolite ca Craddle of Filth, Sepultura sau Agathodaimon. Iar de la noi Indian Fall, Dies Irae (după ce scoți din tine o piesă ca „I built the symmetry of chaos” poți să nu mai faci nimic toată viața și tot meriți statuie), și vecinii mei de la Altar, și Vokodlok și Satanochio. A, și Fuck You, Dracu!, prietenii știu de ce. J
Toate zvonurile de bine despre negri sunt, desigur, adevărate. J Însă n-am întrebat niciodată liniarul să aflu cât îs de adevărate în cazul meu. Să vedem cum va fi preluată mâine informația asta în presă. 😉
Mă gândesc probabil zilnic la sinucidere, dar doar ca și concept, nu la metode concrete să-mi curm zilele. Când am o problemă mai importantă mă-ntreb dacă merită să mor pentru ea și, cum nu e cazul, mă concentrez pe rezolvarea ei. Din avantajele depresiei, ce să-i fac? E sub control, zic eu, dar fiecare zi e o nouă luptă și sper să apuc momentul când boala asta păcătoasă va fi eradicată. Fie și cu pătrunjel sălbatic stropit cu urină de cocoș negru care cântă la miezul nopții călare pe o pisică portocalie. Până atunci, vorbesc deschis despre ea și sper să contribui întrucâtva la relaxarea atmosferei publice în legătură cu bolile mentale. Poți fi un membru respectat și productiv al societății și dacă trăiești cu cancer, diabet, spondiloză, hipertensiune și așa mai departe. Ei, e fix același lucru și dacă ai parte de o boală psihică ținută sub control. Printre altele, să nu uităm că inteligența și caracterul unui om nu sunt corelate cu starea sa de sănătate. Dacă nu mă credeți, întrebați-l pe Stephen Hawking.
Soția mea e româncă, din Ialomița. Am cunoscut-o în Hașdeu, în campus. Ca orice clujean student care se respectă, îmi petreceam timpul mai mult prin cămine decât pe-acasă. Seara se găsea un pat undeva, ba lipsea unul, ba era o saltea pentru oaspeți, mai aveam și câte o prietenă din când în când. Și într-o zi am sunat de la un telefon public ca să-mi fac o programare, nu contează unde, și ăia mă trataseră de parcă vorbisem cu ei în căcăreză. Vă dați seama că m-am pus să-i înjur. Îi făceam troacă de porci, deși vorbeam singur, că doamna conlocutoare închisese deja telefonul, și eu îi tot dădeam din top, cum se zice pe aici. Când termin, că doar nu-s chiar ungur să-njur fără să mă repet zi de vară până-n seară, văd în spatele meu o fată aplaudând. Politicos cum sunt, am făcut o plecăciune. Cât a vorbit ea la telefon cu soacra mea preferată (te pup, Eufrosino, dar nu sta toată noaptea pe fakebook!), am fugit la etaj, m-am despărțit rapid de prietena mea de atunci, am revenit înainte ca ea să-și termine convorbirea și am scos-o la un suc. Pe aplaudacă, nu pe părăsită. Atunci a fost ultima oară când m-a auzit înjurând, deși mă tot provoacă din când în când să refac recitalul din ziua aia. Marile regrete ale vieții, dacă m-aș fi înregistrat atunci, banda aia valora probabil milioane. De purici prăjiți, desigur.
Eu și Ștefan ne știm de mult, din liceu. Nu săriți cu concluzii, n-am zis că am fost la același liceu. Ne-am cunoscut într-o tabără, nu vă zic unde sau de ce profil, ca să ne păstrăm imaginea cool. J Pe conducătorul reformiștilor l-am cunoscut la o nuntă, dar asta este o altă poveste despre care nu m-ați întrebat, așa că rămâne pe altă dată.
Ceva surprinzător și inedit despre Ștefan? Colecționează mașini de spălat. J Glumesc, și vedem mâine dacă și lui i s-a părut amuzantă chestia asta sau voi deveni liber să aștept oferte din partea altor partide. Animalul lui preferat e koala și chiar sponsorizează unul de la o grădină zoologică. Asta e pe bune. Altă fază bizară e că nu înjură ca tot omul. Undeva unde nu avea cine să-l audă (eu am făcut-o, însă doar datorită superputerilor pe care le am J) i s-a întâmplat o neplăcere absolut minoră, de genul se rupe toarta cănii de cafea, iar el, deși rupt de oboseală și deci teoretic cu garda mai jos decât de obicei, spune doar „te-n bip”. Chiar a spus bip, nu organe, dracu’, naiba sau mai știu eu ce. Bip!
Nu am fost luat drept țigan, sau cel puțin nu m-am prins eu. Am câțiva prieteni țigani sau romi, cum vreți să le ziceți. Pe unul îl cheamă chiar Romică, are o vulcanizare în Mărăști (în Cluj, nu Vrancea) mergeți cu încredere la el, vă și cântă în timp ce rezolvă roțile. Șansonete și muzică italiană, nu manele. Cu rasismul am fost confruntat de câteva ori. Nu s-a întâmplat nimic grav, înjurături, scuipați, negru împuțit, nimic extraordinar. Ce să fac dacă m-au bronzat ai mei de mic? Înainte să deschid gura, cei care nu mă cunosc mă iau drept străin și românii încă au un anumit respect pentru cei din alte țări. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă mereu cu cei născuți aici care au pielea mai închisă decât majoritatea. Deși nu e vina lor că arată așa. Are Romică niște povești de când a fost în armată și din anii în care a locuit în Ploiești… De fapt nu-s povești, că le-a trăit pe pielea lui, care în comparație cu a mea pare albă, dar asta tot nu-l ferește de cretini și naționaniști (ăsta e cuvântul lui, nu-i o greșeală de scriere). De fapt cretini, punct.
O eroare nostimă de limbă pe care am făcut-o la școală e legată de puști. Nu vă impacientați, nu e vorba de carnagii, ci de cuvânt. Tocmai ni se predaseră genurile substantivelor și eram foarte mândru că-l descoperisem pe al patrulea, cu singularul feminin și pluralul masculin. Aveam și un exemplu, o pușcă – doi puști. Bineînțeles că s-au spart toți de râs și eu nu pricepeam de ce, mai ales că adusesem de acasă și un ziar în care scria negru pe alb „doi puști”. Nu mai știu ce făcuseră respectivii, dispăruseră de la domiciliu sau așa ceva, oricum era o acțiune care atunci mi se părea că poate fi atribuită și unei perechi de puști – arme și nu reușeam să înțeleg de ce, în loc de lauri, colectam doar râsete.
Animal de companie nu am. Vă spun adevărul, deși mă mănâncă degetele să admit c-aș avea drept pet un țânțar pe care-l cheamă Anofel și-l alint Mălăriuș. Sunt conștient că această glumă ar putea fi percepută drept dureroasă sau măcar nepotrivită de multă lume, așa că evit s-o fac. Să mai spună cineva că nu-s politician! Mi-aș dori să pot avea animale, însă stilul meu de viață nu e compatibil cu tot ce presupune angajamentul de a avea ființe non-umane care ar depinde de mine. Iar a ține un cal pe balcon, sau un câine, în special de talie mare, într-un apartament de bloc nu înseamnă deloc a iubi animalele, ci a le chinui.
Candidăm și la alegerile locale, dar doar izolat, pentru că încă nu avem capacitățile necesare pentru a alerga pe mai multe fronturi, iar parlamentul este țelul nostru principal. Urmat de accesul în guvern și conducerea țării pe cele mai înalte culmi ale progresului.
De furat am furat doar câteva starturi. L În schimb mi-am furat-o de câteva ori, nu intru în amănunte, s-a întâmplat, am învățat, sper, ce era de învățat, și merg mai departe, pățit și, teoretic, mai înțelept.
P:A:R nu are legături cu servicii de securitate, grupări oculte, grupuri de interese și alte grozăvii de-astea. Suntem niște oameni obișnuiți, cât de cât normali (cât de normal poate fi cineva în lumea de azi), care vor să facă și ei ceva pentru țară. Nu avem nici un sponsor milionar, încercăm să ne descurcăm deocamdată cu propriile puteri. Dacă am vrea să reprezentăm milionarii am fi Partidul Milionarilor, dar sunt deja altele care fac asta, însă se ascund sub diverse măști, în loc să recunoască pe față ale cui interese le apără. Noi nu intrăm în lupta electorală cu buget zero, dar nici prea departe nu suntem. Mulți dintre noi credem că implicarea și entuziasmul au un rol mai important decât banii. În America, situația e alta, dar aici la noi se pot obține rezultate și cu mijloace decente, fără fonduri suspecte. De exemplu, pui un negru mucalit secretar general și vorbește presa de tine. Sau un ungur vicepreședinte și mai deschizi o ușă.
Ar fi posibil ca P:A:R să fie doar o altă dezamăgire tipic românească, așa cum spune Laura T. Eu și colegii mei facem însă tot ce putem ca să nu fie așa. Dar până să putem face noi ceva, mingea e la voi. Dacă nu ne votați, nu avem cum să vă dezamăgim. Lăsați-ne să vă dezamăgim! Uite un slogan excelent pentru alegeri, perfect românesc, haz de necaz.
Părerea mea despre presă e în general bună. Nu-mi place că lângă un articol despre o tragedie poți deseori vedea chiloții unei domnișoare, însă nu văd cum am putea scăpa din acest cerc vicios cu titluri amăgitoare și duduițe dezbrăcate. A auzit oare cineva de aici de un newsletter numit „Sport curat”? A fost un proiect pe care l-am început acum niște ani, îmi propusesem să trimit zilnic doar știrile cu adevărat relevante despre sport, fără zvonuri, fără scandaluri, fără bârfe. După vreo trei luni nu adunasem nici cinzeci de abonați și am renunțat.
Cea mai stupidă conspirație despre care am auzit în ultima vreme ar fi cea a producătorilor de soluții de spălat vase. Cică ar pune în ele ceva substanțe dubioase cu care ne-ar putea controla mințile. Mă întreb ce fac cei care cred în asemenea tâmpenii, folosesc doar apă caldă și cenușă pentru a-și spăla farfuriile, cum făcea bunica?
Nu cred în instituția asasinatului politic. Indiferent de cât de jigodie ar fi cel vizabil.
Baronii noștri locali se vor numi conți. Sau mai bine boieri, ca să rămânem ancorați în tradițiile strămoșești, spătari, paharnici, vornici, bani, depinde de fiecare cu cât contribuie, ca pe vremuri. Doar că acum vom face licitații electronice pentru dregătorii, nu mai merge ca pe vremuri cu pungile de galbeni.
Nu știu dacă am o carte de suflet. În copilărie și adolescență îmi plăceau mult romanele lui Jules Verne și Alexandre Dumas. Și mulți alții. Dintre români, Radu Tudoran, Radu Aldulescu, Alexandru Ecovoiu. Recent am citit un roman despre studenția la Cluj în anii ’90, „Camera 66(6)” de Sorin-Mihai Grad, îl recomand călduros, m-am spart de râs citindu-l, și sunt niște faze acolo care-mi trezesc amintiri faine.
O vorbă de duh? Mâncarea e mai gustoasă noaptea. Nu-mi aparține, dar mi-am însușit-o. Nu neapărat ca să dovedesc că am însușiri pentru politică, ci pentru că pur și simplu mi-a plăcut. Ceva original ar fi… calul lui Caligula nu moare când vrea câinele lui Pavlov. Să mai spună cineva că am mers degeaba la școală. J
P:A:R nu are deocamdată nici un mesaj special pentru Vaslui. Vina îmi aparține, că pierd vremea pe internet, în loc să mă gândesc la așa ceva. Până găsesc ceva mai bun, dragi vasluieni, băgați votu-n noi!
Mulțumim pentru sugestie, dar nu pot spune că-mi place „Dreptate cu P:A:Rul”. Cum ți se pare „Lăsați-ne să vă dezamăgim!”?
Ar fi fain să dresăm urșii să separe gunoaiele, dacă tot se înfruptă din ele. Dar cum nu se poate, amenzile sunt, probabil, cea mai sigură cale de a-i face să-și reconsidere poziția pe cei care refuză să le sorteze înainte de a le arunca. Serios vorbind, mi se pare incredibil că se vorbește de atâția ani că urșii coboară în orașe ca să mănânce din tomberoane și nu se pot lua măsuri ca să fie împiedicați s-o facă. O soluție ar fi să se folosească tomberoane încuiate, accesibile doar celor care plătesc pentru ele, ca în străinătate. Alta e să se facă garduri pe unde se poate, ca să nu mai ajungă atât de ușor urșii în oraș. Să fie interzis culesul de fructe și ciuperci în pădurile respective, ca să găsească urșii mâncare la ei acasă. Iar când mai ajunge vreunul în oraș să fie adormit, dotat cu GPS și eliberat undeva în munți, la o distanță apreciabilă de așezările umane.
Mi-aș dori ca Academia să stabilească formule ortografice pentru diacritice pentru internet, cum au nemții, gen ș să fie „sh”, ț „tz” și pentru ă, â și î se pot găsi variante. Într-un an ne obișnuim cu ele și scăpăm de confuzii. Și aș vrea ca DEX’ul să fie actualizat permanent, cred că nașpa e deja acolo, dar pronto încă nu e, chiar ieri l-am căutat.
Programul electoral al P:A:R nu e încă gata. Avem o aripă în partid care propune ca noi să nu promitem nimic, sunt și câțiva care vor să cerem oficial tezaurul înapoi de la ruși, încă discutăm, ținând seama de ce-și dorește poporul.
Sunt pentru unirea cu Republica Moldova, însă nu am o soluție clară pentru Transnistria. Personal, aș fi de acord ca ea să fie schimbată cu Ucraina pentru Bucovina sau județele din sudul Basarabiei, însă nu se va întâmpla vreodată așa ceva. Mai ales după ultimele evenimente.
Sunt pentru libertate maximă și cât mai puține interdicții, doar unde e chiar necesar, gen culesul de zmeură din pădurile cu urși.
Nu am în Liberia nici o plantație de bananieri, nici măcar un ar de junglă.
Despre plecarea și revenirea lui Andu Mistache s-ar putea scrie romane și piese de teatru. Sau nu, depinde cine se pune la treabă. Ca să-l parafrazez pe papă, cine sunt eu să judec dacă au fost sau nu regizate? Serios acum, cum se poate regiza așa ceva? La prima conferință a partidului îl prezinți ca vicepreședinte, la a doua omul se retrage cu fulgere și trâmbițe, apoi revine. Ce partid normal la cap își începe așa activitatea?
Știu de ce ne atacă ziarele de scandal, dar permiteți-mi să nu scriu aici explicit motivele. Cine știe cât de cât cum funcționează acest tip de presă a înțeles probabil deja ideea și-i poate lămuri pe doritori. N-o să șterg comentariile. Pe mine nu mă deranjează că suntem tocați permanent acolo, nu-s proști americanii când spun că nu există publicitate negativă, și oamenii nu-s atât de proști pe cât par să creadă unii.
Tot legat de atacuri, nu simt nevoia să ripostez nici când cei care mă atacă sub pretexte naționaliste au trăit în total mult mai puțin decât mine în țara noastră. Eu știu cine sunt și mă simt român, ei sunt probabil nesiguri de ce sunt ei înșiși și modalitatea pe care au găsit-o pentru a-și confirma românismul este să ne atace pe mine și pe alții care au o altă limbă maternă decât româna. Sincer, îmi pare rău pentru ei.
Asta cu caracterizarea colegilor mei din conducerea P:A:R e dură. Să vedem. Alexandra e omul cu care aș vota și dacă ar candida din partea comuniștilor (nu că s-ar pune vreodată problema), știe mai multe chestii decât wikipedia și face cele mai surprinzătoare legături. Ea e omul la care să apelezi când ai o problemă fără soluție. Rareș Petre e cel mai calm om posibil, dacă-l lovește o mașină pe zebră e în stare să se scuze la șofer că i-a îndoit capota. Pe Mihai Viteaz îl cunosc de puțin timp, dar m-am prins rapid că e tare de treabă și poate munci ore în șir fără pauză. Alexe Cuza tace câte zece ore și trântește un banc, apoi tace iar, iar la sfârșit are o mie de idei. Andu Mistache e mai calculatorist decât l-ar defini clișeele. Pe Mircea Bătrânu nu îl știu de mult, e specialist în agricultură și are o voce teribil de puternică. Nagy István e băiatul care are prieteni și cunoștințe peste tot, vorba aia, de la spitalul de nebuni la crematoriu. Îl știe și pe prietenul meu Romică, deși nu a locuit vreodată în Cluj. De fapt cred că știe mai multă lume în Cluj decât mine, care trăiesc aici de la trei ani. Ultimul, dar nu cel din urmă, e Ștefan C. Mare. Omul ăsta e în stare să planifice și să organizeze orice. Întreabă-l azi la bere cum ar face o lovitură de stat și poimâine seară îți aduce planul. Mâine o să vuiască presa că pregătim o lovitură de stat, vă dați seama?
Dacă am furat ideea cu guvernul profesionist? Eu am gândit-o singur, recunosc spășit, și abia apoi am văzut pe internet că a trecut și prin alte minți crețe. Ca niște adevărați români ce suntem, încercăm să furăm tot felul de idei care funcționează în alte părți. Lăsând gluma la o parte, de majoritatea problemelor cu care ne confruntăm noi, vorbesc acum atât de localități, comunități, cât și de toată țara, s-au izbit cândva și alții și au găsit, sau nu, soluții. Majoritatea acestora sunt disponibile gratuit, mă refer că nu trebuie să plătim nici un fel de drepturi de autor pentru idei, e de ajuns să te informezi de ce acolo sau dincolo nu au problema cutare, deși teoretic ar trebui s-o aibă, știu eu, stă apa pe străzi, canalizarea nu face față, dacă zic și de inundații o să spuneți că-s fan al hidrologului zâmbăreț a cărui umbră palpatinică încă ne bântuie. Ca să nu existe confuzii, nu l-am votat nici măcar când ne-a invitat până și regele Mihai s-o facem, la alegerile de pomină din 2000. Ai o problemă, folosești internetul, scrii un e-mail, discuți prin videoconferință cu cine a rezolvat ceva asemănător, dacă e nevoie mergi până afară. Cam așa văd eu rezolvarea majorității problemelor care încă ne îndoaie, în special pe plan local.
Un mesaj special pentru pensionari? Dacă aș vrea să fiu rău, aș zice că vom propune sanctificarea lui Ceaușescu și pensii speciale pentru toți pensionarii. Realist vorbind, sunt pentru dezvoltarea unei rețele mai cuprinzătoare de instituții pentru bătrâni, de stat sau în parteneriat public-privat, care să cuprindă atât spații de locuit, cât și acces la servicii medicale, de îngrijire și de destindere, cantină, grădină. Vârstnicii ar putea socializa între ei dacă simt nevoia, n-ar mai fi singuri, n-ar mai fi poveri pentru familii, n-ar mai fi nevoiți să se usuce cu ochii-n televizor, așteptându-și moartea. Din nou, exemple există, trebuie doar văzute și adaptate.
Nu ne-am spus Partidul Răul cel mai Mic, dar cine vrea să ne poreclească așa e liber s-o facă. Fie și pentru că inițialele P.R.M. ne-ar putea aduce două-trei voturi de la fanii unora care ne contestă denumirea actuală. Pentru noi orice vot e binevenit, nu ne deranjează de unde vine. Până la urmă nu contează dacă omul ne-a votat dintr-o confuzie, pentru că am făcut eu o glumă bună sau pentru că l-am convins cu programul nostru electoral. Tot pe ideea asta, Ștefan a pomenit deja de Partidul Perfect, care a fost numele de lucru al proiectului nostru politic. S-a discutat și de Blocul Românilor Radical Contemporani, al cărui acronim ar avea succes în special vara. Înainte de lansare ajunseserăm la două posibile denumiri, Partidul Adevărat Românesc și Partidul Adevăratului Român, și decizia a fost zdrobitor în favoarea primei variante.
Nu vânăm neapărat premiere, deși am adunat deja câteva în cele două luni de la lansare. Suntem primul partid din țară cu un negru, cu un imigrant în general, în consiliul de conducere, primul care își bazează programul electoral pe ce-și doresc oamenii, și desigur primul care admite că este un rău, necesar sau nu, rămâne de văzut, fie el și cel mai mic.
Întrebarea cu voievozii pare a fi foarte populară, atât în presă, cât și pe internet. Pe Ștefan așa îl cheamă, nu și-a inventat numele. La fel István Nagy, traducerea lui fidelă în maghiară, dar fără C’ul ăla buclucaș. Rareș și Cuza idem. Alexandra s-a căsătorit acum mai bine de zece ani cu Tibi, nu avea pe atunci ambiții politice. Pe Mihai Viteaz și Mircea Bătrânu îi știu de puțin timp, dar întâmplător am cunoscut alți oameni pe care îi cheamă fix la fel. Eu și Andu stricăm seria, probabil că vom fi zburați la proxima ocazie când aderă la P:A:R Mihnea Turcitul sau Ștefan Lăcustă. J A, să nu uit de Bogdan Lăpușneanu, care însă nu vrea să fie nici măcar președinte de filială, deși nume potrivit, și alte calități necesare, are. La discuțiile de dinaintea lansării partidului a fost încă un Rareș cu nume domnesc, Petrescu, dar a renunțat să se implice. Să vă dezvălui în premieră și exclusivitate că avem în partid și un strănepot nelegitim al lui Carol al doilea, al cărui nume însă nu-l veți afla de la mine. Tot la capitolul exclusivități, vă anunț că în curând vom avea o filială în Harghita în cadrul căreia vor activa și domnii Báthory Zsigmond și Rákóczi Ferenc, cu ale căror nume românizate sunt mulți dintre noi familiari din timpul școlii. Din păcate, cei doi membri ai familiei Țepeș cu care am discutat au decis să nu ni se alăture. La fel Eustachie Trompă, chirurgul, care între timp a aderat la un alt partid. Nu e nici o problemă, mergem mai departe. Lărgind cadrul celebrităților, acum căutăm un Ioan Budai-Deleanu sau pe cineva purtând un nume suficient de apropiat de aceasta, ca să se ocupe de reprezentarea romilor în cadrul P:A:R. Glumesc, nu suntem chiar atât de dubioși. Și avem deja un rom în conducerea partidului.
Cel mai popular membru al P:A:R este Ștefan C. Mare, ați văzut că presa a făcut investigații în legătură cu el, ba s-au promis și bani destul de serioși pentru a afla informații despre el. Alexandra Buna vine puternic din spate, mai ales după ce va mai apărea pe la televizor, pentru că se pricepe să spună lucrurilor pe nume. Însă după ce începe iar sezonul de fotbal probabil că Virgil Muia le va lua fața, că-i foarte iubit în galerii. Să precizez că, deși este des asociat Partidului Socialiștilor Democrați, Virgil nu a fost niciodată membru al acestuia.
N-am spus niciodată că m-aș pricepe la economie, deși încerc să acumulez informații și să pricep cum funcționează. De exemplu, am în continuare o mare nedumerire legată de inflație, de ce e bună, iar deflația rea, pe când după capul meu ar trebui să fie invers, că, dacă crește valoarea banilor mei, îmi permit mai multe lucruri de aceeași sumă, deci ar trebui să-mi meargă mai bine. Am discutat despre asta cu mai multă lume, ei s-au străduit să-mi explice cum stă treaba, ceva logică există în argumentele lor, de acord, dar nedumerirea nu mi-au spulberat-o.
S-ar putea ca poporul să ne facă surpriza de a accepta ideea ca unele decizii administrative să fie lăsate în seama inteligenței artificiale. Până la urmă nu păream pregătiți ca popor nici măcar pentru un președinte ungur, și totuși am ales un sas la Cotroceni. Că s-a dovedit mai adevărat român decât mulți alții, e partea a doua.
Eu îmi doresc să trecem la Euro și P:A:R va milita pentru asta, pentru că în această direcție se îndreaptă opțiunile poporului. În cazul meu motivația vine atât din comoditate, cât și pentru că îmi doresc o adevărată Uniune Europeană integrată, nu pe trei viteze și cu pedepse și alte tâmpenii. Ceilalți sunt mânați probabil și de alți factori sau de alte interese. Cineva îmi spunea că el tot atâta ar câștiga, dar măcar ar primi Euro și s-ar simți mai bine, chiar dacă suma ar fi net inferioară celei câștigate de cineva care face aceeași muncă în Franța sau Finlanda. Chiar și așa ceva poate motiva. Pe de altă parte, noi suntem un popor aparte, vrem să câștigăm Euro, ca occidentalii, dar în același timp vrem ca Uniunea Europeană să nu ne interzică să tăiem porcul în fundul curții sau între blocuri. E un pic cam complicat să ții în echilibru ambele doleanțe. Legat de trecerea la Euro, încă o idee, personală, cel puțin momentan, dar care am sentimentul c-ar prinde la popor: ce-ar fi să facem o reformă monetară când trecem la Euro? Mai precis, să poată oricine schimba fără opreliști sau întrebări o anumită sumă, nu știu, să zicem 30000 €, iar pentru ce e peste să ți se ofere un curs mai slab, dacă nu poți dovedi proveniența banilor. În felul ăsta, s-ar mai elimina din averile ilicite și statul ar încasa câte ceva de la cei care au mai mult decât le trebuie. Nu cred că-i nevoie să precizez, dar totuși, să rămână scris: nu-s vreun comunist care să-și propună egalizarea în jos a diferențelor dintre bogați și săraci.
Le mulțumesc celor care mă apreciază îndeajuns încât să considere că aș merita să fiu cooptat în Alianța Reformatoare, însă acum sunt implicat în creșterea și consolidarea P:A:R, care propune o cu totul altă viziune asupra politicii față de partidele existente. Despre reformiști numai de bine, au intenții bune, însă, din păcate, există și aspecte negative legate de ei. De mai multe ori s-au blocat la chestii mici și și-au luat-o, au dezamăgit, pe când noi vrem să facem curat în țară folosindu-ne de înțelepciunea acumulată în timp de acest popor. Dar hai să nu critic acum și aici concurența, avem timp pentru asta în campania electorală.
Importanța strategică a țării noastre n-au descoperit-o nici rușii, nici americanii, turcii sau romanii. Ea a fost recunoscută din cele mai vechi timpuri, însăși maica unui domn foarte important și-ar fi instalat aici grădina, potrivit legendelor. Din păcate, noi nu-i dăm importanță și ne batem joc de ea în tot felul de moduri stupide, de la votat prostește la aruncat gunoaie prin munți și păduri.
Una dintre primele măsuri pentru care mă voi bate după ce ajung în parlament este ca statul să suporte cheltuielile pentru tampoanele igienice pentru femei. Este inadmisibil ca în secolul curent să existe încă femei în această țară (de fapt pe această planetă, dar hai să rezolvăm problemele locale întâi) care să nu aibă acces la așa ceva din diverse motive și cred că cea mai bună soluție este gratuitatea lor. Mai mult, femeile trebuie să aibă oficial dreptul să muncească de acasă în zilele lor sensibile, iar durerile care le însoțesc pe multe dintre ele în acele zile trebuie să fie recunoscute oficial drept motiv pentru concediu medical. Sau să aibă dreptul la câte o zi liberă suplimentară la fiecare ciclu, însă fără ca acestea să fie acumulabile, adică să poată fi luate doar atunci, nu să se adune pentru concediu.
O meserie care cred că mi s-ar potrivi ar fi de consilier de cadouri, să sfătuiesc oamenii ce cadouri să ofere și chiar să ceară. N-aveți idee ce dezastru există în acest sector! Nu vorbesc doar de cei care dăruiesc chestii total inutile, ci și de cei care n-au idee ce-și doresc. Nu am auzit să existe această meserie, dar mie mi-ar plăcea mult s-o fac. Mi s-ar reproșa probabil că serviciile mele costă mai mult decât cadourile propriu-zise, dar nu contează. J
Nu am întocmit horoscopul partidului și nici nu avem intenții în această privință. Deși tocmai ne-ai dat o idee.
Nu mi-a trecut nici o clipă prin cap să caut tratamentul utilizat de Michael Jackson pentru a-și albi pielea. Mă simt bine în pielea mea. Soția mea este albă, copiii noștri mulatri, încă una-două generații și efectele vizibile ale genelor mele dispar. Înainte să fiu etichetat drept rasist, să specific că nu-mi dau seama ce poate fi în capetele celor pentru care contează culoarea pielii altora.
Habar n-am care o fi cel mai stupid lucru pe care l-am făcut vreodată, exceptând ce tocmai am scris mai sus despre eradicarea pigmentului meu din moștenirea genetică a neamului. O chestie stupidă, cu urmări însă oarecum pozitive, am făcut pe la douăzeci și ceva de ani, când mi-am vopsit părul în gri deschis. Faza amuzantă e că mă confunda lumea cu fotbaliști sau rapperi, în funcție de interese, și am dat zeci de autografe indescifrabile și m-am lăsat fotografiat cu fanii, nu doar pe aici, ci și în Roma sau Barcelona.
Ținând seama că în general după moarte ești îngropat în pământul țării tale și, de obicei, în localitatea în care ai trăit în ultima vreme, poate că nu e chiar absurd să existe drept de vot postum, că până la urmă, dacă parlamentul decide închiderea cimitirelor, s-ar putea să ai un oarecare deranj la somnul de veci. La fel s-ar întâmpla și dacă primarul vrea să mute un drum sau să plaseze un stâlp al instalației de nocturnă a terenului local de fotbal tocmai pe unde se întâmplă să crezi că-ți vei petrece eternitatea. Votul ăsta postum ar putea fi realizat de exemplu ca în Teleorman. Sau prin procură, pentru a-ți fi exercitat de cineva în care ai încredere, ori chiar direct, dacă lași instrucțiuni în testament cum să se voteze în numele tău în anumite chestiuni. În ultima situație, partidele noi, precum P:A:R, ar fi cam dezavantajate, pentru că nimeni nu știa că vom apărea. Deși o asemenea măsură cred că ar fi destul de populară printre pensionari, că tot vorbeam de cum am putea să le câștigăm voturile, totuși nu vom propune așa ceva. Vom fi fiind noi altfel decât restul partidelor, dar totuși, hai să rămânem rezonabili.
Ce părere am despre poporul nostru? Voi chiar vreți să mă încuiați, să-mi opriți promițătoarea carieră politică înainte de a începe cu adevărat. Dacă spun bună, apar întrebări de ce nu e foarte bună, apoi interpretări bazate pe străinătatea mea de aceste meleaguri, chiar dacă trăiesc aici de când mă știu. Dacă zic foarte bună o să fiu acuzat că lingușesc. Dacă trec în spectrul celălalt, e sinucidere politică, nici nu mai trebuie să dau vreo explicație. În concluzie, voi lăsa faptele să vorbească pentru mine în această privință. Nu uitați, totuși, că sunt printre inițiatorii unui partid care își bazează platforma politică pe ce își dorește poporul și nu pe ideile unuia sau altuia dintre fondatori sau finanțatori. [Zig Ba L’Hiverne, fakebook]
Câțiva dintre cei care îl urmăresc pe Zig Ba L’Hiverne mi-au adresat și mie întrebări în cadrul interviului online organizat de el. Mai jos găsiți răspunsurile mele.
În copilărie porecla mea era, cum altfel?, Fane Babanu.
De domnul Zig Ba L’Hiverne mă leagă o veche prietenie care a început în timpul liceului și se poate spune că provine din degenerarea unui conflict adolescentin. Aș vrea să cred că și fără să-l cunosc aș fi fost ferit de porniri rasiste. Desigur, însă, că nu pot garanta retroactiv acest lucru și mă bucur foarte mult că viețile noastre s-au intersectat.
Deși nu-l cunosc personal, îl apreciez pe Leontin Burghiu și îi citesc cu interes blogul de analize politice. Trebuie să recunosc că nu am sesizat că întrebările pe care le-a adresat în articolele despre P:A:R mi-ar fi adresate direct, le-am văzut mai degrabă drept retorice, dar hai să fac un exercițiu de imaginație, să vedem ce le-aș răspunde. Nu ne-aș clasifica nici drept provocatori, nici ca visători și nici chiar pragmatici duri. Consider că în ziua de azi etichetele clare sunt cam depășite în multe domenii, printre care și politica. Ne provocăm să visăm să fim pragmatici, cam așa ar fi un răspuns adecvat imaginii noastre despre noi combinată cu așteptările pe care le avem de la cei menționați. Timp pentru experimentele care au sens se găsește când se chiar dorește acest lucru. Iar noi suntem convinși că experimentul pe care P:A:R îl propune are potențialul provoace schimbări radicale în bine ale societății românești. Partidul Adevărat Românesc urmărește să primească voturi de la oameni, nu să le ia de la alte partide. Nu țintim publicul unora sau al altora, suntem preocupați de ce îi interesează pe oameni și ne dorim să îi sprijinim în această privință. Câte dintre propunerile pe care diverși membri ai P:A:R le fac publice se vor regăsi în programul nostru electoral nu știm încă nici noi, pentru că încă se lucrează la acesta. Când îl finalizăm îl facem public, pentru că nu avem nici un interes să-l păstrăm secret în timp ce ne pregătim de alegeri unde vom solicita voturi pe seama lui.
Nu momim pe nimeni în partidul nostru. Nici nu am avea cu ce, nu avem bani, nici funcții de împărțit. Suntem un partid proaspăt apărut și ne bucurăm de fiecare dată când cineva ni se alătură. Nu ne e frică de o preluare ostilă a partidului nostru dacă devine amenințător pentru alții, statutul cu care am pornit la drum este menit și să prevină astfel de posibilități. [Ștefan C. Mare, fakebook]
Surprizele din politica autohtonă se țin lanț, puține dintre ele sunt însă chiar plăcute. În acest context apreciez răspunsurile oferite de Ștefan C. Mare, președintele Partidului Adevărat Românesc, la întrebările mai degrabă retorice pe care le-am formulat în ultimul timp în analizele mele referitoare la formațiunea politică pe care o conduce. Aștept cu interes apariția programului electoral al acesteia, întrucât sunt foarte curios cum poate fi experimentul anunțat de conducerea P:A:R, de a își plia planurile pe dorințele poporului, transpus într-o platformă politică unitară și coerentă. Până atunci, însă, putem discuta ideile pe care reprezentanții acestui partid le lansează public pe diverse căi. Nu iau în serios sugestiile referitoare la dreptul de vot postum sau conspirațiile, au fost probabil glume de-ale domnului L’Hiverne. Pe de altă parte însă, ideile legate de sprijinirea femeilor în momentele delicate ale lunii și a pensionarilor singuri, precum și soluțiile propuse la unele probleme locale sunt demne de luat în seamă și sper că nu reprezintă doar păreri personale ale celui care le-a emis. [Leontin Burghiu, Analize politice]
Dintre ideile enunțate de Zig Ba L’Hiverne în cadrul discuției sale online cu cei care i-au pus întrebări, cred că vor ajunge în programul electoral al Partidului Adevărat Românesc cel puțin câteva, precum cele referitoare la femei și pensionari. Nu cunosc mecanismele prin care P:A:R își construiește acest program, exceptând, desigur, ce au afirmat public reprezentanții săi. În mod normal, aceste propuneri lansate de domnul L’Hiverne vor fi susținute din toată inima și de Alexandra Buna. Avându-i în spate pe doi dintre liderii P:A:R, acestea nu ar trebui să tremure pentru locul lor în documentul final. Alte subiecte interesante lansate de politicianul amintit se referă la rasism, la împrumutarea unor soluții care funcționează în alte țări pentru probleme curente și la lipsa de reacție a Academiei în privința modului în care scriem pe internet când nu avem la dispoziție diacritice. Pentru mulți, cea din urmă pare doar o temă superfluă, pentru cei care citesc însă mult pe internet ar fi o schimbare salutară apariția unui standard ortografic oficial pentru diacritice. Să ne amintim, însă, că singura intervenție în această direcție a Academiei în perioada postcomunistă a fost reintroducerea scrierii cu â, care nici acum nu e pe deplin acceptată și practicată. Pe de altă parte, lipsa de experiență a politicianului s-a făcut și ea simțită în cadrul acestei discuții online. Nu am înțeles rolul menționării în răspunsuri a asasinatului politic, al tezaurului pe care rușii ni-l păstrează de peste un secol, al unor conspirații absurde și al dreptului de vot postum. În cadrul unui interviu clasic unu la unu, asemenea întrebări irelevante sunt de obicei evitate sau driblate diplomatic, la o discuție pe fakebook, însă, pot fi pur și simplu ignorate fără regrete. Mă bucur că întrebările referitoare la ceilalți membri ai conducerii P:A:R au avut parte de răspunsuri destul de elaborate, chiar dacă și aici a fost o scăpare majoră în privința asocierii lui Ștefan C. Mare cu o posibilă lovitură de stat. Mai ales între prieteni, cum se pare că Ș.C. Mare și Z.B. L’Hiverne ar fi, sau cel puțin așa se declară, așa ceva nu se face nici când nu e vorba de politică. O ultimă idee demnă de semnalat este așa-zisul nou slogan al P:A:R, lăsați-ne să vă dezamăgim! Doar de la un partid care s-a autoproclamat răul cel mai mic putea veni o asemenea propunere, despre a cărei tristă luciditate nu cred că e nevoie să spun nimic. A fost nevoie de treizeci de ani și de apariția a vreo cinci sute de partide pe meleagurile noastre pentru ca unul dintre ele să admită înainte de alegeri că e foarte probabil să nu-și respecte promisiunile electorale. Paradoxul este că ar putea chiar aduna voturi de pe urma acestei recunoașteri publice a propriei incompetențe. [Cristian Bogdan, Politica zilei]
Ziceam că piticii răului de la Partidul Adevărat Românesc ar urma să însceneze o tentativă de asasinat pentru a atrage atenția asupra lor și săptămâna asta. N-am fost departe: nu a fost asasinat, ci sinucidere, și nu tentativă, ci reușită de-a dreptul. Stimabilul Baliverne s-a trezit că vrea să scrie despre sine însuși și, în loc să producă și el un jurnal sau un blog ca tot omul, s-a pomenit solicitând întrebări pe fakebook. Publicul hămesit de distracție atât aștepta și l-a bombardat cu toate inepțiile posibile, iar păcăliciul s-a executat. Oricine a putut afla astfel părerile lui despre urșii de container, legăturile P:A:R cu serviciile secrete, lipsa lui de soluții pentru situația din Vaslui, niște fantezii legate de pensionari și femei, o conspirație ilară de care n-a auzit nimeni, dreptul de vot postum și alte aberații. Ipochimenul a spus inclusiv că șeful său pe linie de partid ar fi capabil să planifice o lovitură de stat. Exact ce ne lipsea în țara asta, că în rest le avem pe toate. Iar dacă nu vă ajungea inflația de nume puțin spus bizare din P:A:R, notați-l și pe Virgil Muia. Abia aștept să apară listele cu candidații la alegeri, ne vom distra pe cinste de naivii care își vor lega numele de piatra de moară numită P:A:R. Stați, că asta nu e tot. Adevăratul român Zig Baliverne vrea să ne reformeze ortografia cu niște idei demne de colega sa de partid Alexandra Buna, căreia i s-ar potrivi mai bine decât lui și iluziile legate de gratuitatea tampoanelor pentru femei. Iar pe post de monedă pe colivă avem un nou slogan electoral care amenință să detroneze gogorița cu răul cel mai mic: lăsați-ne să vă dezamăgim! Chiar dacă, prin absurd, cineva se gândea să voteze cu loazele astea, după ultima lor găselniță trebuie să fie mai mult decât masochiști cei care visează să fie dezamăgiți de ei. Deși, la cât de multă lume votează la noi împotriva nevoilor lor personale, surprizele pot apărea de oriunde. [Marcel Bâdea, comentator politic, blog personal]
Oamenii care votează compulsiv împotriva propriilor interese nu sunt niște năluci, ci reprezintă o parte însemnată din electoratul românesc, pe care o estimez (fără să exagerez pentru a vă șoca) a fi între 15 și 20 la sută din numărul celor care se prezintă la urne. Evit să intru în termeni tehnici sau să îi etichetez în vreun fel, pentru că ei sunt rudele, prietenii și colegii noștri. Nu știu dacă lor doresc cei de la Partidul Adevărat Românesc să li se adreseze prin acest „Lăsați-ne să vă dezamăgim!”, ceva îmi spune însă că un astfel de mesaj are șanse mai mari să ajungă la ei decât unul direct prin care li se comunică de către un partid sau un politician că propune o măsură benefică lor. După ce s-a proclamat singur drept răul cel mai mic, nou venitul Partid Adevărat Românesc arată prin această inițiativă că privește comunicarea politică altfel decât formațiunile politice cu mai multă experiență pe piață. Cuvântul final în privința eficacității acestei tactici îl va avea, desigur, electoratul, care trebuie întâi informat despre existența acestei noi oferte politice. Diversele partide apărute în ultimul timp au cam eșuat în această privință și una dintre cauzele principale ale acestui deznodământ este modul în care și-au făcut simțită prezența. Fără a atinge efectul scontat au fost atât mesajele plate, gen „bună ziua, hop și noi”, cât și cele prea șocante, constând de exemplu în planuri de naționalizări, arestări în masă sau chiar execuții pe stadioane. Sloganele P:A:R, chiar dacă par cam bizare, sunt nonviolente și sugerează profunzimi și subînțelesuri care au șansa să-și atingă ținta atât în mod direct, căci asemenea mesaje politice nonconformiste intrigă și nu sunt uitate imediat, cât și indirect, întrucât oamenii simt nevoia să discute despre ele, implicit răspândindu-le spre urechi și ochi la care nu au ajuns de la sursele primare. Să nu uităm și că obiectivul realist al P:A:R, oricât ar pomeni conducătorii lui despre ce ar face dacă ar ajunge la guvernare, este accederea în parlament, pentru care pragul electoral este de 5 la sută. Cu cât mai mulți alegători potențiali iau la cunoștință existența și ideile P:A:R, cu atât mai posibilă devine atingerea țelului. Iar ultimele sondaje le dau speranțe celor care cred în acest partid. Desigur că pentru a ajunge la guvernare este nevoie de alte tactici, însă P:A:R nu se găsește deocamdată în această ipostază și la cum arată configurația politică actuală de la noi nu prea sunt șanse să fie nevoie de P:A:R, chiar ajuns în parlament, pentru formarea și sprijinirea următorului guvern. Aștept cu destul interes următorul pas al Partidului Adevărat Românesc, despre care am motive să cred că se va încadra în aceeași linie ca și precedenții: nonconformist, interesant, accesibil și conținând o nuanță de umor. Ar fi opțiunea logică pentru apropierea de obiectivul curent. Totuși, pe termen lung, va fi nevoie și de alte tipuri de idei, un posibil pericol al acestei tactici a P:A:R fiind transformarea ei într-un trademark care ar putea ține departe un număr mare de alegători pentru care politica este, totuși, ceva mult prea serios pentru a fi tratată în glumă. Or, pentru a ajunge în liga mare P:A:R are nevoie de o susținere electorală mult mai semnificativă decât cea necesară pentru aterizarea în parlament, iar acest deziderat nu prea are cum să fie atins cu modul actual de comunicare. Dar, first things first, problema câștigării alegerilor s-ar putea pune abia după ce P:A:R și-ar consolida prezența în forul legislativ. Iar pentru primul pas, accesul pe băncile parlamentului, mesaje precum „suntem răul cel mai mic” sau „lăsați-ne să vă dezamăgim” s-ar putea dovedi cărțile câștigătoare. [Olga Popescu, psiholog]
Infractoru-l Ștefan C. Mare trebue arestat pencă organizează o lovitură de stat și veneticu-l Zică Baliverne trebue deportat pentru tăinuirea infractorului că în loc să meargă la poliție sa lăudat pe internet cu asta, pune-ți mâna pe ei fraților nui lăsați să fure bandiți-lor! [Iordan Voicilă, fakebook]
Am remarcat încă de la primele lor apariții publice umorul celor care se ocupă de comunicare la Partidul Adevărat Românesc. Pastila din această săptămână a fost, ca de obicei, consistentă, mulțumită lui Zig Ba L’Hiverne. Dacă aveți nevoie de o bună porție de râs, puteți să-i citiți interviul acordat vizitatorilor paginii sale de fakebook. A nu se înțelege că tot ce a scris acolo secretarul general al P:A:R sunt bancuri și întâmplări amuzante. A povestit și despre rasism, depresie și moarte, presa de scandal, oferind totodată idei utile și interesante pentru rezolvarea unor probleme grave sau urgente, unele din domenii unde, sincer, nu m-aș fi așteptat din partea lui nici măcar să-și dea cu părerea. Deși femeile nu lipsesc de pe scena noastră politică, a fost nevoie de un bărbat, și încă unul născut în Africa!, pentru ca ideea protejării femeilor în perioadele în care suntem vulnerabile (din motive biologice care nu au vreo legătură cu dorințele, ideile sau comportamentul nostru) prin intermediul zilelor libere și al tampoanelor gratuite să ajungă pe agenda publică din țara noastră. Reprezentăm jumătate din populația lumii, plătim impozite la fel ca bărbații și totuși abia de doi ani s-a legiferat în Scoția gratuitatea tampoanelor. Iar alte țări încă ezită să urmeze acest exemplu. Datorită și lui Zig Ba L’Hiverne, discuția despre acest subiect a ajuns și la noi. Nu-mi fac iluzii în privința unor măsuri rapide din partea guvernanților în legătură cu această temă, mi-aș dori-o însă preluată în special de către femeile active pe scena politică pentru a porni rotițele necesare spre adoptarea ei. O excelentă portavoce a acestei mișcări ar putea fi colega de partid a domnului L’Hiverne, Alexandra Buna, și consider chiar că a fost o eroare din partea P:A:R că această temă nu a fost lansată prin intermediul dumneaei. Revenind la interviu, nu am înțeles exact de ce a fost nevoie ca Zig Ba L’Hiverne să dea ca exemplu pentru talentul de organizator al lui Ștefan C. Mare chiar organizarea unei lovituri de stat. Dacă e vorba de o glumă internă a P:A:R, nu-și are locul într-un interviu. Iar dacă e o gafă, ar fi bine pentru P:A:R să nu se mai repete. Un al treilea scenariu posibil ar fi ca această aparentă scăpare să fie expresia unei lupte pentru putere. Ar fi cam prea devreme, iar cei doi se declară prieteni vechi. [Mara Gogu, Veridic]
Fraților, dacă nu ați citit ce-a răspuns Ziggy L’Hiverne la ce l-a întrebat lumea fugiți pe profilul lui de fakebook acum, până nu vine cu alte dume și trebuie să săpați după astea. Iar de nu știți citi, merită să învățați cât de repede, ca să aflați de la sursă ce i-a debitat capul lui Ziggy. Și puteți să-i mulțumiți apoi când înțelegeți în sfârșit ce vorbesc ăia din telenovele și care-i șpilul cu internetul ăsta de-l lăudăm toți. Omul e mortal, știe ce vorbește și le zice fără rețineri. Vrea tezaurul înapoi de la ruși, tampoane gratis și niște zile libere în plus pentru femei, a zis vreo două și pentru pensionari, vrea reformă monetară,… Mai vreți? Mai sunt, dar vă lasă plăcerea să le descoperiți singuri. Iar cea mai tare chestie din interviul ăsta vine acum. Abia ce ne-a băgat în boală cu „oameni buni sunteți nebuni” că sare pe noi cu o nouă propunere de slogan pentru P:A:R, care sună așa „lăsați-ne să vă dezamăgim!”. A mai fost vreun partid așa sincer? Sincer, nu! [Gigi Toporișcă, vlogăr]
Zig Ba L’Hiverne n-a spus-o explicit, dar o fac eu, pentru cei care încă nu au aflat cum lucrează presa de scandal. Este vorba de clasica metodă „șantajul și etajul”, practicată de presa mioritică încă de pe vremea marelui Pamfil Șeicaru.
Cât de explicit vreți să fiu? Cei din presa de scandal sunt buni la găsit informații pe care unii oameni nu le-ar dori expuse publicului. Câte o amantă, o filmare compromițătoare, o declarație negândită, o discuție auzită de cine nu trebuie, un document dubios, un impozit neplătit, o conexiune suspectă și așa mai departe. Ce vedeți că apare în ziarele alea și pe site’urile lor reprezintă doar o mică parte din informațiile pe care ei le-au strâns. De obicei imprudenții sunt șantajați și informațiile respective sunt îngropate dacă pretențiile „jurnaliștilor” sunt satisfăcute. Câteodată, ele scapă totuși la lumină, când cineva plătește mai bine și are interesul ca ele să apară sau când chestiunea devine personală din cine știe ce motive, de obicei însă rămân ascunse publicului larg. Nu cred că cei de la ziarele astea au neapărat ceva cu Partidul Adevărat Românesc. După ce acesta a căpătat în scurt timp o oarecare notorietate, ei s-au activat și i-au contactat probabil pe cei de la P:A:R cu o ofertă gen cotizați și vă lăsăm în pace. Ăștia n-au pus botul și „jurnaliștii” s-au pus pe treabă. Până ce hienele lor sapă pentru a găsi ceva destul de interesant pentru a le atrage atenția noilor politicieni, șacalii îi hărțuiesc. Le vânează erorile, le răstălmăcesc declarațiile, lansează insinuări și acuzații subtile. E foarte simplu să lansezi acuzații care nu pot fi nici dovedite, nici contrazise, iar oamenii ăștia sunt profesioniști în domeniu. Nu e nimic personal, mă repet, it’s just business. Atacurile vor înceta când P:A:R dispare din atenția publică (dacă iau 1% la alegeri, de exemplu) sau când va ceda șantajului, fie pentru că ăștia găsesc ceva greu, fie pentru că se satură de hărțuială. [Nick O’Lae, fakebook]
Dacă nu sunteți atenți ce citiți, ați fi putut da în zilele astea peste diverse materiale laudative la adresa deschiderii de care ar fi dat dovadă numitul Z. Baliverne, care-și datorează cele cinci secunde de faimă funcției pe care s-a nimerit s-o ocupe în cadrul așa-zisului Partid Adevărat Românesc. O adunătură inutilă, creată de niște indivizi care se plictiseau acasă și s-au pomenit la televizor, unde debitează tot ce le trece prin capetele goale. Balivernele de care vă spuneam au ajuns și la mine. Fraților, mai rar asemenea gargară. Omul trebuie controlat la cap de urgență! Nu doar pentru că râde de cei care au descoperit că soluțiile de spălat vase conțin substanțe menite să ne transforme în roboți care execută ce li se spune. Sau că își închipuie că o să pupe vreun vot. El vrea să arate că se pricepe la mai multe decât cucoana cu care a defilat P:A:R săptămâna trecută, așa că ia la rând tot felul de subiecte și-și demonstrează totala incompetență și ignoranță în toate direcțiile. De fapt, dacă vreți să vă spargeți de râs puteți să-i citiți și voi balivernele. Serios, cine a mai pomenit de tampoane gratuite sau drept de vot postum? Mai mult, veneticul vrea să ne închidă părinții și bunicii, înțelepții neamului, în lagăre de bătrâni! Și să ne bulverseze limba și scrierea! Nu vă ajunge? Șeful lui pe linie de partid plănuiește o lovitură de stat. Singura poveste cu cap din tot ce zice e că sprijină unirea cu Moldova. Cum din Africa lui nu are cum să aibă sentimentele patriotice necesare pentru asemenea gânduri, cred, de fapt sunt sigur, că a scornit-o pe asta doar ca să atragă și oameni serioși în mrejele lui. Dar noi știm că nu crede într-o Românie Mare și Unită! Fiți vigilenți, fraților, nu vă lăsați păcăliți! [Rareș Străjereanu, Veghea]
Se ascute lupta pentru putere în Partidul Adevărat Românesc. Altfel nu și-ar fi permis secretarul să vorbească așa despre președinte. Nu trebuie să vă spun cât de grav este să fii descoperit pregătind o lovitură de stat, chiar într-o țară democratică precum a noastră. Mașina de baliverne a P:A:R a încercat apoi s-o dreagă povestind despre aiureli gen vot postum, rescrierea diacriticelor și tampoane gratuite pentru femei, pentru a putea ulterior invoca un exces de umor deplasat, nu de alta, dar singura explicație alternativă ar fi fost un episod de nebunie temporară, care l-ar fi zburat urgent din viața politică. [Gheorghe Apostolesei, Veghea]
Adevăratul mesaj al dezvăluirilor lui Zig Ba L’Hiverne de care vuiesc azi presa și internetul este că tot ce vine de la Partidul Adevărat Românesc e parte a unui plan. Se pare că concluzia mea legată de confuzia din capetele lor tocmai s-a pomenit contrazisă. Accept că m-am grăbit, aparențele m-au păcălit. Încerc acum să înțeleg ce poate fi în spatele mesajelor P:A:R care par scăpări. Cel legat de corupție e posibil să fie adresat celor care nu au o problemă în sine cu acest fenomen pentru că fac parte dintre cei care-l întrețin, ca beneficiari direcți sau indirecți. Chiar și sclavagismul sună bine în unele urechi mai rasiste. Keyword: ajutoare sociale. Dacă nu mă credeți, urmăriți niște forumuri americane de discuții de specialitate și extrapolați, că nici la noi nu lipsesc asemenea exemplare. Revenind la mesajele P:A:R, Z.B. L’Hiverne sugerează că Ștefan C. Mare ar fi eminența cenușie a acestuia. Nu știu ce să spun în legătură cu acest lucru, felul în care s-a prezentat până acum în public nu mi se pare destul de concludent. Nu am argumente solide nici pentru existența unei forțe ascunse în spatele acestui partid, cum îmi sugerează intuiția. Am mai greșit o dată în legătură cu P:A:R, așa că nu risc o altă concluzie grăbită. Le urmăresc în continuare activitatea și vom vedea ce indicii mai apar. [Ioan Moraru, fakebook]
Abia ce scrisesem despre noile dovezi de amatorism ale reprezentanților Partidului Adevărat Românesc, că am și primit altele. Răul cel mai mic crește precum cozonacul bunicii, încă puțin și dă pe dinafară. Dacă mai credea cineva că P:A:R merită un amărât de vot, fie și pentru că ei încă n-au avut ocazia să ne fure, ajunge să citească osanalele pe care Zig Ba L’Hiverne credea că și le ridică. Doar că de unde nu e, nici măcar Dumnezeu sau ce zei va fi aducând el cu sine din Africa nu cer nimic. Tot ce a spus ar trebui citit într-o cheie inversă: P:A:R a fost creat de anumite servicii secrete străine pentru a lansa zvonuri false și idei irealizabile (cum altfel s-ar putea eticheta planurile legate de pensionari, femei și protecție împotriva urșilor?). Acestea ar putea să ne destabilizeze țara dacă nu suntem vigilenți, pentru că și așteptările exagerate pot avea efecte nefaste. O parte dintre noi ne mai amintim fără plăcere de cei cinsprezece mii de specialiști care au dispărut brusc între campania electorală din 1996 și instalarea guvernului rezultat în urma acelor alegeri. Nici măcar povestea întâmplării în urma căreia și-ar fi cunoscut soția nu pare foarte realistă, dacă e să o luăm la bani mărunți. Probabil că singurele lucruri adevărate spuse de hibernalul secretar general al P:A:R sunt că partidul dumnealui nu are nici un mesaj concret pentru Vaslui și că nu-și poate dezvălui opinia despre poporul nostru. Spre deosebire de dumnealui, noi ne permitem să i-o comunicăm deschis pe a noastră despre activitatea politică a domniei sale. Deloc surprinzător, este mai departe de a fi pozitivă decât e țara noastră de Africa. [Temistocle Pană, Influența]
Noi am făcut deja dreptul de voturi postumice la noi în Teleorman și n-a murit nimeni din cauza asta, s-a votat și a câștigat cine trebuie. [Vasilica Trestie, politician]
Arsenie, dragule, umoriștii cu care vrei să votezi par mai degrabă clovni. Principala problemă a patriei noastre este că nu există un consens impus oficial despre scrierea lui ș ca sh și a lui î ca îh sau mai știu eu cum. Dreptul de vot postum este și el un deliciu, iar conspirația producătorilor de soluții de spălat vasele o bomboană. Propunerile pentru femei le văd ca pe un fel de mită electorală, pentru că, deși nu folosesc tampoane și nu le cunosc prețurile, îndrăznesc să speculez că nu reprezintă o cheltuială pe care o femeie să nu și-o permită. Dacă e să invocăm biologia pentru a le oferi femeilor lunar câte o zi liberă în plus, am putea și noi bărbații să profităm de studiile care spun că monogamia este nefirească și în consecință ar trebui să avem dreptul legal de a ne lipsi de ea. Nici Alexandra Buna nu pot spune că m-ar fi încântat ca votant. Ca bărbat, da, îi recunosc calitățile, însă nu voi dezvolta subiectul dat fiindcă e căsătorită și, oricât de libertin aș fi în gândire, mai sunt și granițe pe care le respect. Mi-a plăcut la ea și dezinvoltura cu care a deturnat emisiunea ocupând practic tot spațiul de emisie, se pare însă că nu aparțin publicului țintă pentru conținutul mesajelor ei. Soluțiile practice pentru problemele arzătoare ale țării pe care le invoci sunt prea generaliste și iluzorii, sună bine pe hârtie și în campanie electorală, însă la firul ierbii apar obstacole. Iar multe dintre acestea nici măcar drept neprevăzute nu pot fi etichetate. Ce faci atunci cu soluțiile drăguțe? Nu e vorba aici doar despre educație, desigur. La acest capitol îmi mențin părerea din acele timpuri imemoriale și, din păcate, nu reușesc să întrevăd nici o rezolvare pașnică și nedureroasă. Schimbări radicale sunt necesare, de acord, însă cine să le propună și cine să le execute? Chiar dacă profesorii comuniști au cam ieșit deja la pensie, cei care i-au urmat n-au fost cu mult mai breji. Din păcate. Mai e încă un aspect de semnalat la acest capitol: pentru ca educația să țină pasul cu schimbările din societate, ar fi nevoie de flexibilitate maximă și înnoire permanentă în noile concepte educaționale. Chiar crezi că dascălii sunt dispuși la asemenea eforturi? Dragă prietene, pe ce lume trăiești? Așa, pentru electorat, soluțiile doamnei Buna sună rezonabil și probabil că pe alocuri ar putea fi cele mai bune de pe piață. Efectivitatea lor lasă însă de dorit pentru că problemele pe care ea crede că le-ar putea rezolva sunt irezolvabile în România anului curent. Aceasta e realitatea, oricât ne-am ascunde sub concepte și scuze. Într-o privință, însă, îți voi da dreptate: câțiva dintre oamenii pe care acest partiduleț, cum denumești pe bună dreptate P:A:R, îi adună ar putea fi reale câștiguri pentru clasa noastră politică. [Toma Popa, blogăr, e-pistolari.ro]
Zig Ba L’Hiverne a dezvăluit noul slogan al Partidul Adevărat Românesc: de ce ne votați? Să sperăm totuși că nu-i va alunga cu PARul pe cei care ar face greșeala să pună ștampila pe P:A:R. [Gogonele]
Partidul Adevărat Românesc există de vreo lună sau două și deja a aruncat în luptă câteva idei îndrăznețe care-i arată potențialul. Alexandra Buna aproape că nu mai are nevoie de prezentare, deși a apărut doar o dată la un post de televiziune mărginaș. Așa impact mai rar. Iar Zig Ba L’Hiverne propune niște măsuri mai feministe decât aș face-o eu. Tampoanele sunt gratuite doar în Scoția și, din câte știu, e singura țară în care s-a votat o asemenea măsură binevenită. Însă de zile libere în momentele noastre delicate n-am auzit decât în discuțiile între suferinde. Nu-mi fac acum iluzii că aceste măsuri vor deveni legi în secunda doi, mai ales că P:A:R nu are cum să câștige alegerile. Va fi un mare succes pentru ei să între în parlament. Sper totuși că, în câțiva ani, ideile astea vor deveni acceptate de tot spectrul politic și vor fi adoptate și transpuse în practică. Dacă asta nu se întâmplă, va fi doar vina noastră, că nu suntem unite și nu știm să profităm de faptul că suntem majoritare. [Ioana Tache, fakebook]
Până la următoarea apariție publică a Alexandrei Buna de la care mă aștept la noi dezvăluiri de soluții la probleme precum încălzirea globală și foametea din Africa, ne distrăm cu spovedania publică a domnului Zig Ba L’Hiverne. Respect maxim pentru ce efect a produs, nu e de colo să obții vreo două sute de întrebări de la oameni necunoscuți, în doar câteva ore. De una sunt responsabil, alături de încă vreo cinci semeni. Mai puțin reușită a fost însă prestația lui. Dacă e s-o iau pe puncte, m-aș lungi și n-am chef. Lumea se ia de faza cu lovitura de stat a lui Ștefan C. Mare, însă felul în care a fost formulată indică foarte clar caterinca. Baronii locali care se vor numi conți și dreptul de vot postum sunt și ele glume, iar tezaurul de la ruși nu-l mai recuperăm în veci. Propaganda feministă și poveștile cu bătrânii prind poate la unii votanți, dar sunt peanuts. N-am văzut însă absolut nici o reacție legată de reforma monetară pe care o pomenește oarecum în treacăt. Îi văd în stare să o facă, iar pe ai noștri concetățeni să-i voteze pentru asta. Pauperizarea și analfabetizarea societății au dus la o ură față de bogați ca pe vremurile moșierimii. Și asta nu se întâmplă doar în păturile sărace, chiar și oamenii cu oarecare stare, dintre cei din clasa de mijloc în care tindem atâția dintre noi să fim, au asemenea gânduri și sentimente. Când vezi că unul mai prost decât tine își permite regulat ceva la ce tu ai acces doar la ocazii speciale, nu te prea poți abține să nu te gândești că a furat sau a învârtit ceva necurat ca să ajungă la bunăstarea asta. Chiar dacă ești în principiu mulțumit cu viața ta, faze de genul ăsta te freacă pe creier și rămân acolo. O asemenea reformă monetară e oportunitatea perfectă pentru ele să răbufnească, vei vota pentru ea, chiar dacă te va afecta și pe tine, sperând că ulterior șansele vor fi mai egalizate și cinstea va prima. Sweet summer child, cum ar spune nea Gică Marrrtin. În loc să te concentrezi la ce ai și la cum să-ți fie ție bine, îți pierzi vremea și energia cu năpaste de care omenirea se face că vrea să scape de mii de ani și tot nu-i reușește, oricât s-ar alinta că s-a dezvoltat în timpul ăsta. Divaghez, însă nu cred că o reformă monetară ar putea rezolva ceva. Ne-ar ține ocupați o perioadă, apoi ar veni altceva și, până să ne dăm seama, ne trec viețile fără să fi apucat să ne bucurăm îndeajuns de ele. [Avram Pancu, fakebook]
Majoritatea răspunsurilor lui Zig Ba L’Hiverne la interviul de pe fakebook ne arată cât de apropiat gândim. Oameni buni de la Partidul Adevărat Românesc, veniți alături de Alianța Reformatoare! Nu de orgolii are nevoie țara asta, ci de un viitor mai bun pe care l-am putea construi împreună. [Emilia Hârțogheanu, fakebook]
În locul acelorași clișee obosite cu care catadicsesc partidele parlamentare să ne gratuleze prefer niște idei noi, chiar dacă sunt pe alocuri irealizabile sau exagerate. Fie și pentru a mai stârni dezbaterea politică, și a aduce teme și soluții noi în discuție. Chiar dacă acestea nu le garantează succesul, e de admirat ambiția cu care reprezentanții Partidului Adevărat Românesc lansează aproape la fiecare ieșire publică noi impulsuri. Dacă o țin în acest ritm, își asigură măcar locul în orice istorie politică serioasă a acestor ani, chiar dacă nu vor reuși să acceadă în parlament, să nu zic nimic de guvern. Dacă îmi permiteți o paralelă cu muzica, nu doar formațiile care au dominat topurile de-a lungul timpului sunt considerate acum drept influențele principale pentru ce se cântă azi. [Sebastian Lazăr, Săptămânalul]
Deși pretinde că nu crede în instituția asasinatului politic, secretarul general al Partidului Adevărat Românesc Zig Ba L’Hiverne îl execută în stil mioritic pe Ștefan C. Mare, președintele formațiunii politice din care face parte, pe care îl asociază cu o posibilă lovitură de stat. Stați aproape, în curând vă vom dezvălui dedesubturile acestei lupte fratricide între doi politicieni care se pretind prieteni. [Instigatorul]
Să vă spun ce va mai dezvălui Instigatorul despre cei de la P:A:R. Întâi, că Ștefan C. Mare este poligam, că și-ar fi luat și cetățenia marocană special pentru a putea avea patru neveste. Gelos, Zig Ba L’Hiverne a vrut să facă același lucru, dar nu l-a lăsat soția. După ce l-a auzit înjurând în halul ăla, cred și eu că-l ține din scurt. Iar ca să completăm sfânta treime a P:A:R, se pare că soțul Alexandrei Buna nu este maghiar, ci chiar ungur! In your face, Instigatoare! [Evadochiu Frunză, fakebook]
Foarte amuzant răspunsul celor din P:A:R la zvonurile că ar fi la cuțite. Cât de duși cu pluta, în sensul ăla bun, pot fi oamenii ăștia? Cine altcineva s-ar fi gândit să refacă poza de la guvern care a făcut presa și netul să vuiască niște zile acum câteva luni în plină pandemie și în urma căreia ditamai prim-ministrul a achitat nu una, ci chiar două amenzi? Vă dați seama ce ar însemna ca ăștia să ajungă în parlament? Nici pe vremea răposatului Vadim nu ne distram așa bine. [Nick O’Lae, fakebook]