Cum începe povestea

de Alexandru Potcoavă

– Ei, acum să vă aud! Ce aţi pregătit pentru cină? căscă Adam scuturându-şi somnul de după-masă. Se ridică în capul oaselor, de la rădăcina măslinului unde turtea deobicei iarba după istovitoarea masă de prânz şi privi pofticios în jur.
– Mai întrebi, Adame? strigară îngerii. Hai, pofteşte!
– Mda, bombăni omul, aţi putea totuşi să mai schimbaţi şi voi…
Adam intră agale în poiană, scărpinîndu-şi burta proeminentă. Penisul păros i se bălăngănea fără nicio treabă între picioare. Îngerii roiau deja spre masa din mijlocul luminişului.
Bărbatul îşi trase scaunul sub fund. Îşi înmuie mâinile în vasul cu apă întins spre el de îngerul-spălător, apoi îşi şterse degetele în penele aceluiaşi. Urmară îngerii cu fripturi, cei cu vinuri, cei cu fructe, rând pe rând şi toţi deodată.
Adam apucă o ciosvârtă suculentă de căprioară şi începu să rupă din ea. Măselele se opreau doar pentru câte o sorbitură zgomotoasă din cupa cu vinul excelent stors din viile Raiului. Mâinile omului alergau pe toată masa iar grăsimea i se scurgea pe bărbie picurând unsuroasă în desişul sexului.
Adam îşi desfăcu apoi fălcile într-un râgâit asurzitor. Mai luă o gură de vin şi se uită lung la îngeri, cu ochi lăcrimoşi în care somnul revenea încet dar sigur.
– Ia spuneţi! Eva pe unde bântuie iarăşi? Că n-am mai văzut-o cu zilele! Şi-a găsit pe altul? ridică Adam o sprânceană.
– Cum, Adame?! se miră îngerul-şef. Oare nu ştii tu că eşti primul şi singurul…
– Că altfel, continuă bărbatul turnând în el încă un pocal, eu… coaste mai am… Şi zicând acestea, Adam adormi cu capul pe masă. Îngerii se grăbiră să debaraseze urmele cinei.
*

Tot atunci, Eva îşi termină şi ea masa de seară acolo, în adâncul pădurii de pomi fructiferi, unde se refugiase de o săptămână. Hotărâse să termine cu bucatele îngerilor, care îi rotunjiseră şoldurile ceva de speriat, şi începuse acum o cură de fructe.
Singurul care îi văzuse pe Adam şi pe Eva în tot acest timp, în afară de Dumnezeu, se târa acum încet spre femeie.
– Eva, sâsâi şarpele, Eva!
– Ce vrei, şarpe?
– Vreau să te ajut! Dacă vrei să slăbeşti cu adevărat…
Femeia sări curioasă.
– Da, normal, dar cum?
– Uite, zise şarpele, vezi pomul acela?
– Care? E plin de pomi aici.
– Mărul acela înalt. Încearcă un fruct din ramurile lui şi vei deveni dintr-odată subţire ca o trestie!
Eva se uită la şarpe, se uită la pom şi iarăşi la şarpe. Făcu ochii mici şi râse ascuţit.
– Vicleanule, acela-i pomul din care Dumnezeu ne-a interzis să mâncăm! Şi apoi, făcu Eva ofensată, arăt destul de bine! Şi, oricum, sunt singura femeie de pe aici!
– Desigur, desigur, făcu şarpele. Deocamdată…
– Cum?! se panică Eva.
– Draga mea, vezi tu, numai cine mănâncă un măr din acest pom poate crea o lume. El a mâncat şi v-a creat pe voi. Şi vouă v-a interzis să gustaţi din fructele acelea ca să nu creaţi, la rândul vostru, o lume. Pentru că El vrea să rămână unicul creator. Înţelegi?
– Aşa, şi?
– Frumoasa mea, gândeşte-te un pic! Dacă într-o zi El se plictiseşte de voi şi face alţi oameni? Sau doar o altă femeie pentru Adam?
– A, nu! Asta nu! făcu Eva înfricoşată.
– Atunci… sâsâi şarpele.
– Atunci? Atunci?
– Atunci mâncaţi şi voi din pomul acela şi gata! Sunteţi egalii Lui şi nu vă mai poate da la o parte!
– Dar El a zis că acela care atinge pomul moare!
– Prostii! spuse şarpele şi se încolăci pe trunchiul mărului. Uite! Vezi? Am murit? Nu. Şi uite, muşc dintr-un fruct. Mi se pare mie sau tot n-am murit?
– Chiar aşa! se convinse Eva şi apucă un măr, muşcând din el.
– E bun, nu? întrebă cineva din spatele ei.
Femeia se întoarse şi privi îngrozită cum Moartea îşi făcea drum prin iarbă spre ea. O rupse la fugă şi ajunse într-un suflet la Adam. Bărbatul se culcase la umbra măslinului.
– Adam, trezeşte-te! îl zgâlţâi Eva.
– Ce Doamne iartă-mă ai, femeie? Dai buzna aşa… Unde ai fost?
– Lasă asta, uite ce ţi-am adus! Muşcă!
– Muşc, na! zise Adam şi îşi înfipse dinţii în măr. Acuma lasă-mă să dorm!
– Dormi pe fras, Adame! Ridică-te! se auzi tunând glasul Domnului.
Bărbatul sări ca ars în picioare. Se uită la Eva, la mărul din mâna ei.
– Femeie! Ce-i ăla? Să nu-mi zici că…
– Iartă-mă, Adame, începu ea să plângă. Atâta m-a vrăjit şarpele până…
– Şi de ce m-ai băgat şi pe mine…
– Dar ce era să fac? Eu să mor şi ţie să-ţi dea El o altă Eva? Frumos, frumos te-ai gândit tu!
– Hai, Adame, ia-ţi femeia şi umblă! mai tună Domnul.
– Şi să-ţi gătească ea de-acum încolo! strigară şi îngerii.
*

De aici, povestea se ştie. Cei doi au fost izgoniţi pe Pământ, unde Adam a trăit apoi o mie de ani. Asta, spun evreii bătrâni, pentru că nu a avut soacră. Iar dacă n-ar fi avut nici femeie ar fi trăit veşnic.

#

citiţi aici un studiu al acestui text realizat de Patrick Călinescu

2 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » Mic tratat de cosmogonie adamică şi de escatologie evică

  2. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #24

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.