Paul Deussen – exemplu al receptării gândirii vedantine în Occident

de Mario Barangea

Am să îl consider în rândurile care urmează pe Paul Deussen drept unul dintre cei mai străluciţi orientalişti germani. Afirmaţia asta ar putea să aibă un ecou negativ printre cei care sunt obişnuiţi să creadă că Heinrich Zimmer sau Johann Buhler sunt de obicei în capul listei indologilor de limbă germană. Ceea ce îl diferenţiază însă pe Deussen de cei menţionaţi este maniera dialogală şi chiar colocvială în care a înţeles să-şi facă expunerile. Cu alte cuvinte, este mai aproape spiritual de India decât ar putea fi un erudit care se supune limitărilor unui spaţiu de studiu (Biblioteca sau Universitatea). Într-un fel, aduce aminte de Eliade şi de experienţa indiană a acestuia. Bun prieten cu Friedrich Nietzsche, Deussen hotăreşte împreună cu acesta să studieze teologia la Universitatea din Bonn. Au abandonat însă amândoi studiile de teologie, îndreptându-se spre filologia clasică. Nietzsche la Universitatea din Leipzig iar Deussen la Universitatea din Berlin, începând din 1867. La Berlin se va îndrăgosti definitiv de Kant şi Schopenhauer, prin hegelianismul lui Werder. În 1869 îşi va susţine doctoratul, la Marburg, cu o teză despre Sofistul lui Platon. Având acum un bagaj impresionant de studii în filologie clasică şi filosofie, Deussen va şovăi destulă vreme între sanscrită şi filosofie, căutându-şi materia primă a erudiţiei. În filosofia indiană le-a putut găsi pe amândouă. După o perioadă de un an petrecută în Rusia ca profesor particular, se va întoarce în 1881 la Berlin, unde îşi va lua docentura cu o lucrare despre „Sistemul Vedantei”. Avea 36 de ani şi promisiunea unei cariere universitare. Destinul îi va oferi constant începând de acum încolo diferite oportunităţi pe care Paul Deussen le va lua drept misiuni ce trebuie îndeplinite. Nu lasă nimic necercetat din ceea ce însemna interes de studiu. Sanscrita, filosofia vedantină, Upanishadele, doctrinele lui Kant şi ale lui Schopenhauer, toate acestea se transformă nu atât în obiecte de cercetare, cât în trasee iniţiatice.
Deussen îşi va defini propria concepţie despre lume ca: „un ansamblu care unifică organic filosofia şi creştinismul”. Iar această afirmaţie face inteligibilă intenţia lui Deussen de a-l declara pe Schopenhauer drept „cel mai creştin dintre toţi filosofii”. Dar nu e cazul să ne alarmăm, pentru că Deussen posedă această amprentă personală, a unui anumit fel de a şoca prin afirmaţii oximoronice. Tot el ajungea într-un final, la concluzia că toate religiile au acelaşi nucleu de credinţă, dar sunt sitematizate diferit. Iar această sistematizare, dogmatic, la nivel de doctrină, este singurul lucru care face diferenţa. Ştergerea diferenţelor este contraindicată, afirmă Deussen, dar fiecare om este chemat ca, sub coordonatele religiei în care a fost iniţiat, să evolueze spiritual iar această evoluţie nu se poate desfăşura decât circumscrisă legăturii cu un Dumnezeu impersonal. Iată cum influenţa filosofiei indiene asupra gândirii lui Paul Deussen a fost capitală. Aparent, o singură idee rămâne statornică la el din tot ansamblul upanşadic: cea a depăşirii concepţiei, specific creştine, a unui Dumnezeu personal. Dar această unică idee, de sorginte upanişadică şi vedantină, cântăreşte foarte greu. Cel mai greu de fapt şi este, în acelaşi timp, cea care dă seama de exemplaritatea lui Deussen. Creştinismul se mişcă în perimetrul relaţiei omului cu un Dumnezeu văzut eminamente ca persoană, ori afirmaţia lui Deussen despre lipsa de temei spiritual a lui Dumnezeu ca persoană, atinge de fapt însăşi esenţa acestei religii. Este sigur de acum că numai în Upanişade va găsi Deussen suportul teoretic pentru un idealism al cunoaşterii. Conform Upanişadelor, tot ceea ce există este „maya”, adică iluzie. Intelectul nostru construieşte această iluzie pentru a ordona o realitate inexistentă dincolo de chiar această iluzie. Singura existenţă este Fiinţa situată deasupra devenirii, spaţiului şi timpului, determinărilor şi manifestărilor. Aceste lucruri, chestionate de Paul Deussen ca elemente pentru o posibilă întemeiere a unei epistemologii religioase, sunt cele care, în aceeaşi ordine cu Schopenhauer, îl vor influenţa cel mai mult pe savantul german.
Autor a 11 cărţi de istorie a filosofiei, exegeză filologică, biografii şi corespondenţă, Paul Deussen a găsit răgazul necesar pentru a se putea ocupa admirabil de editarea completă a operei lui Arthur Schopenhauer, pe lângă faptul că este membru fondator al Societăţii Schopenhauer. O instituţie de prestigiu, care îşi continuă şi astăzi funcţionarea.

1 Comments

  1. Pingback: www.egophobia.ro » Blog Archive » EgoPHobia #24

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.