V-aţi ascunselea

de Augustin Cupşa

Îşi simte dintr-o dată toată greutatea corpului de parcă ar fi agăţat într-un singur punct. Gheara care i s-a înfipt în piept nu l-a slăbit şi acum îi trebuie să se sprijine cu mâna dreaptă de pervaz. Un băiatul stă afară după un cotlon şi el îi vede prin geam spinarea care urcă şi coboară rapid. Probabil că a venit în fugă şi tocmai s-a ascuns acolo. Băiatul îşi întinde gâtul şi priveşte prudent după colţ dar strada e goală. Vântul din mai desfundă magherniţele băltite de ploaie. Parfumul femeii a rămas în cameră. Nu i se întâmplă prea des ca o femei tânără să intre în bibliotecă şi să împrumute o carte. Aproape toate cărţile sunt vechi şi murdare. Cele mai multe cote lipsesc. Într-o situaţie de genul ăsta, trebuie să stea un pic, să se gândească şi să-şi aducă aminte unde se găseşte acea carte. Bibliotecarul îşi împinge atunci scaunul de sub fund, îşi îndreaptă spatele şi porneşte încet printre rafturile cu volume. Le-a citit aproape pe toate şi ştie aproximativ ce este scris în fiecare dintre ele aşa că tot ce are de făcut e să-şi amintească poziţia şi locul acelei cărţi dar asta nu e întotdeauna uşor. După ce a găsit-o, se întoarce la masă, îşi schimbă ochelarii şi notează în fişă titlul şi numele autorului. Are un scris pedant şi înfloreşte unele litere cu ghirlande. Cititorul îşi ia la revedere şi cartea şi trage uşa după el. Bibliotecarul se aşează la masă şi continuă să citească.

Într-o vreme rodea cărţile ca pe nişte mere şi le zvârlea cotoarele în rafturi. Acum îi e destul de greu să ducă la bun sfârşit un paragraf mai complicat. Cărţile nu i-au adus nimic bun deşi la un moment dat s-a simţit străbătut de o lumină puternică. Lega cunoştiinţele între ele şi i se părea că avansează către un adevăr bun. Lucrurile deveneau mai limpezi şi mai de înţeles. Apoi au revenit într-o clipoceală cenuşie. De multe ori se opreşte şi îşi freacă mâinile între ele apoi cu amândouă îşi masează fruntea. Îşi scoate de pe nas ochelarii şi şi pune la loc. E un tic. Foarte puţini vizitatori îi lasă câte ceva. Cărţile miros a mucegai şi a vreascuri umede. Totuşi parfumul femeilor nu i-a fost niciodată străin şi poate distinge cu precizie între ele.

Mireasma înţepătoare care îi asaltează acum nările îi aminteşte de frunzele de muşcată zdrobite între degete şi de coaja lămâilor verzi. De aici aleargă cu gândul la o zi liniştită de vară, la umbra unui copac şi la foşnetul ierbii grase.

Băiatul de jos pândeşte mai departe orice mişcare a străzii. La picioarele lui, se întinde o vară întreagă. Pe ceafa lui se scurge un fir de sudoare. Bibliotecarul i-l urmăreşte cu atenţie până când picătura din vârf se subţiază tot mai mult şi dispare sub marginea tricoului. În faţă se întinde vara cea lungă. Un avion trece mut pe cerul limpede lăsând o dâră albicioasă. Cărţile din rafturi stau umflate şi reci.

Tăcerea din cameră s-a ascuţit şi acum îi ţiuie în urechi.
Gheara din piept îl ţine mai strâns. Vrea să ridice mâna dreaptă, să deschidă geamul interior şi să-l apuce pe cel de-afară care se tot loveşte adus de vânt cu cercevele de cadratura ferestrei. În cealaltă mână ţine carte pe care de foartă multă vreme încearcă să o termine. Tocmai ajunsese pe ultima pagină. Se simte dintr-o dată cumplit de obosit. De parcă ar fi dus în spinare pietre de moară. Trage şi scoate aerul şuierând. Cel care a scris cartea a murit demult. A trăit în alt colţ al lumii şi a văzut o părticică din ea. Traducerea are multe scăpărit. Unele fraze răsună spart. Parfumul din cameră se stinge încet. Câteva claxoane ţâşnesc în liniştea dinăuntru. Maşinile se îndepărtează accelerat pe asfalt. Drumurile se rostogolesc către orizont şi depărtarea le întâmpină cu tot felul de promisiuni.

Băiatul ţâşneşte din ascunzătoarea lui dar înainte de asta îşi întoarce ca din întâmplare privirea către fereastra bibliotecii. Ochii verzi frumos conturaţi se ivesc de sub o coamă de păr cu inflexiuni arămii. Gura lui arcuită pare că zâmbeşte tot timpul şi îşi împinge sfidător bărbia înainte. O ia la goană către locul de scăpare şi călcâile lui stârnesc praful pe caldarâm.

Bibliotecarul îl priveşte cum se îndepărtează chiuind. Vede coama lui zburlită care despică aerul ca o flamă. Parfumul din cameră abia se mai simte. În schimb dinspre colţul cel mai îndepărtat se apropie obişnuitul miros de igrasie. Strânsoarea pieptului l-a sufocat aproape cu totul aşa de repede. Nu mai poate să ridice mâna către fereastră dar geamul de afară vine deodată către el împins de o nou rafală de vânt şi acolo vede reflexia chipului său. Băiatul se face tot mai mic în capătul drumului şi între ei apare această figură care îl izbeşte sec. Nasul drept, fruntea înaltă şi firele rare de păr sunt mult îmbătrânite. Obrajii i s-au supt, gura i s-a muiat şi s-a topit odată cu bărbia. Îl fixează cu o privire întunecată. Cartea îi cade din mână şi literele sar din ultimele rânduri şi se rostogolesc pe podea ca mărgelele dintr-un şirag care s-a rupt.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.