Poeme de Aleksandar Stoicovici

[din volumul Vineri, Ed. Herg Benet Publishers, 2011]

alter ego. cântec naiv la ghilotină

Murit-au alţii, dar asta s-a întâmplat în trecut,

                                   Care este (se ştie) timpul cel mai potrivit pentru moarte.

                                                                                              (Jorge Luis Borges)

 

pentru că multă vreme ţi-am fost victimă. acum îţi voi fi călău

ca un prieten abandonat în carlinga rândunicii

ca un frate risipitor care şi-a ascultat sentinţa

arzând pe un pat de soc

sau ca un erou antic căzut în dizgraţie

şi acoperit cu aşternuturile asudate

 

pentru că multă vreme ţi-am fost victimă

 

am să-ţi fiu călău. voi cânta la ghilotină pentru tine

cântece patriotice. ciocârlii

îmi voi umple cagula cu măcriş şi cu ţâmpuri de gâscă

sau îţi voi aduce iarbă din Québec în pachete de cafea

ca să nu mori pe stomacul gol

 

în ceasul cel din urmă voi scoate regii din pachetul de cărţi

şi le voi ordona să te îmbălsămeze

şi să-ţi netezească venele pentru ca sângele

să poată curge nestingherit în noul trup

 

mă voi îngriji să-ţi fie încoronat capul

şi purtat în glorie pe stâncile din Ithaca

limba de ceară ţi-o voi ascunde într-un recif

unde aerul e atât de nou încât se face ţăndări în fiecare cuvânt

 

pentru că multă vreme ţi-am fost victimă

am să-ţi aşez pe umeri ţeasta mea fierbinte de hiacint

şi-am să adorm cu gândul că ţi-ai găsit în sfârşit călăul

 

 

unele probleme aşteaptă încă rezolvare

 

mă simt din ce în ce mai viu

în lucrurile pe care le treci cu vederea

gândul că nu voi scăpa niciodată de aici

e mai comfortabil decât o viaţă

trăită din inerţie

 

nimic din ce-ai uitat în mine

nu-ţi mai face rău

 

Moldova Nouă în mijlocul Andaluziei

 

sângele e o culoare a strigat maurul

calul meu e numai piele şi oase – el ştie mai multe

de departe vin cuţitarii cu manualele sub braţ

printre cuvintele lor morţii îşi încălzesc picioarele

 

sângele e o culoare a strigat maurul

să-l punem pe soclu. în nările umede ale hienelor

în tusea convulsivă sau în paturile văduvelor.

oraşul meu e numai sânge –

Moldova  Nouă în mijlocul Andaluziei

cele mai frumoase plantaţii de tutun

cele mai frumoase trestii pe care nu le poţi bănui de nimic

o limbă aspră de pământ cu zeci de felinare

bărbaţi cu sexul iască

femei cu cicatrice uscate în care străluceşte soarele

 

Moldova Nouă în mijlocul Andaluziei

primul port pe Dunăre. oraşul cu frumoasele clavecine

ce ştiu atât de multe – ele izbăvitele

cu sânii lor emailaţi

cu limbile prinse-n chihlimbar

pentru ele sângele e o culoare

 

sângele e o culoare

şi oraşul ăsta blestemat e un cheag de sânge

 

douăsprezece pahare

 

douăsprezece pahare de sânge
aşezate pe o masă de sufragerie
printre mâini de paie şi pământ

în fiecare pahar
câte un apostol predică în şoaptă
grămezile de zaruri

îngropate în Golful

Porcilor
utimul pahar e acoperit cu o pânză roşie.

toată lumea îl ţine pe degete
fără ca nimeni să ştie

ce e înăuntru

într-un acces de furie

dăm paharele pe gât

şi redefinim hazardul

 

 

chihlimbar

 

stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate

şi eu sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar

zeci de râuri trec prin mine

fiecare cu secretele lui

 

stăm în aceeaşi barcă întinşi pe spate

nimeni n-are habar că suntem acolo

poate doar viermii de mătase cu intuiţia lor divină

cu trupurile lor zvelte de ieniceri proaspăt întorşi din luptă

hămesiţi şi lipsiţi de orice speranţă

 

sunt prins ca o insectă în corpul tău de chihlimbar

văd prin ochii tăi respir prin gura ta

iedera care-ţi acoperă urechile îmi acoperă şi mie urechile

sângele tău îşi face drum din când în când şi prin inima mea

doar atât cât să rămân în viaţă. în rest

 

zeci de râuri trec prin mine

sunt o deltă în care se întâlnesc îndrăgostiţii.

cât de multe li se îngăduie lor şi ce frumos vorbesc

 

fiecare cu secretele lui

stând întinşi pe spate în bărcile de lemn

ca nişte bucăţi proaspăt întărite de chihlimbar